Adrian Cocoana va face patru ani de inchisoare, cu executare

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au menţinut pedeapsa de patru ani de închisoare, cu executare, pe care a primit-o Adrian Cocoană. În urmă cu trei ani, aflat la volanul unui Ferrari, acesta a ucis un tânăr care se afla pe trotuar.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au menţinut pedeapsa de patru ani de închisoare, cu executare, pe care a primit-o Adrian Cocoană. În urmă cu trei ani, aflat la volanul unui Ferrari, acesta a ucis un tânăr care se afla pe trotuar.

Decizia Tribunalului Dolj nu este definitivă şi irevocabilă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Craiova. În august 2008, Lucian Reja, care se plimba alături de prietena lui pe trotuar, în zona centrală a Timişoarei, a sfârşit sub roţile unui Ferrari condus de Adrian Cocoană. Şoferul a fugit de la locul accidentului şi s-a prezentat la poliţie abia a doua zi, împreună cu avocaţii lui. Cocoană a stat o vreme în arest, apoi a fost eliberat. În 9 octombrie 2009, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timiş l-au trimis în judecată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală gravă şi pentru infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice, procesul fiind mutat ulterior la Craiova. La doi ani de la producerea accidentului, judecătorii de la Tribunalul Craiova au decis condamnarea lui la patru ani de închisoare cu executare şi plata unor despăgubiri morale şi materiale, către Aurelia Grămescu, Cristina Rohnean, prietena acestuia, şi taximetristul implicat în acelaşi accident.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Samuel Fritz

O altfel de “Zi Naţională”. La masă cu Dominic Samuel Fritz

500 de timişoreni care nu se cunosc între ei să stea în jurul a 101 mese, câte una pentru fiecare an scurs de la Marea Unire. Este vorba de exeperiment lansat de candidatul USR la Primăria Timişoara, Dominic Samuel Fritz, pentru sărbătorirea Zilei Naţionale. Potrivit USR-istului, acest experiment este o etapă în vederea dezvoltării unei comunităţi durabile în Timişoara.
Citeşte tot articolul Citeste articolul O altfel de “Zi Naţională”. La masă cu Dominic Samuel Fritz
CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Opt bazine de înot vrea să realizeze Consiliul Județean Timiș în cel mai vestic județ al țării. Primul va fi făcut la Jimbolia, primărie care a pus la dispoziție terenul pentru realizarea construcției. Au apărut și primele imagini cu viitoarea construcție, în urma recepției studiului de fezabilitate. Proiectul a fost demarat în ideea de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Imagini cu primul bazin de înot care va fi construit de Consiliul Județean Timiș la Jimbolia
Pentru a-şi pune în aplicare planul de spargere şi reabilitare a asfaltului pe străzile centrale ale oraşului, Primăria Timişoara a anunţat închiderea, timp de patru zile, a circulaţiei rutiere pe principalele rute de acces în zonă. Vedeţi care sunt străzile vizate. Primăria Municipiului Timișoara  anunță că se va închide  traficul rutier din data de 18...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara se pregăteşte să blocheze total circulaţia rutieră din zona centrală
Consiliul Județean Timiș a recepționat studiul de fezabilitate al viitorului centru de legume și fructe din comuna Tomnatic. Este primul centru de legume și fructe care se va realiza în Timiș, pe un teren de 11.500 de metri pătrați. A fost elaborat studiul de fezabilitate, care dă o valoare de realizare a acestui proiect de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul centru de legume și fructe de la Tomnatic – un proiect care nu este ieftin, dar este „foarte important”
Locuitorii noului cartier de blocuri din zona Torontalului, ridicat la ieşirea din oraş, o zonă aflată în plină dezvoltare, vor beneficia de transport în comun, spune primarul Nicolae Robu. Deocamdată, se va prelungi o cursă expres, aceasta până când pe Torontalului se va realiza un nou sens giratoriu, odată cu renovarea străzii Alexandrescu. Mii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autobuzul va ajunge până la capătul Căii Torontalului. Se are în vedere extinderea liniei de troleibuz
După primele nouă luni ale anului 2019, Aeroportul Internaţional Timişoara e pe plus. Datele referitoare la pasagerii operaţi arată o creştere cu 2,5% comparativ cu anul precedent. În perioada ianuarie-septembrie 2019, 1, 18 milioane de pasageri au călătorit spre şi dinspre Aeroportul Timişoara, în timp ce în aceeaşi perioadă anului 2018 au fost înregistraţi 1,15...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trafic în creştere pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Cursele charter au fost un succes total
Top
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com