Aquatim impresioneaza Germania

Operatorul regional de apă Aquatim, fundaţia româno-germană Aquademica şi municipalitatea timişoreană sunt prezente la cel mai important eveniment german din sectorul apei potabile şi uzate, Wasser Berlin International.

„Wasser Berlin International, care are loc în perioada 2–5 mai, se adresează specialiştilor din domeniu dar şi marelui public, fiind în acelaşi timp un mare târg specializat, gazda unor conferinţe şi forumuriprofesionale internaţionale, dar şi a multor expoziţii şi programe educaţionale pentru elevi sau pentru oricine doreşte să se familiarizeze cu domeniul apei”, spune Loredana Leordan, de la Biroul de comunicare şi relaţii publice Aquatim. În cadrul forumului internaţional, marţi are loc sesiunea dedicată României, iar Ilie Vlaicu, director general la Aquatim, va susţine lucrarea „Principalele avantaje ale regionalizării serviciilor de apă şi canalizare din judeţul Timiş”. Aceasta sintetizează aspecte ale cadrului legislativ şi instituţional în care companiile româneşti de apă pot deveni operatori puternici pe piaţă, capabili să realizeze investiţii de anvergură pentru modernizarea şi construirea staţiilor de tratare, epurare şi a reţelelor de apă şi canalizare. Lucrarea prezintă ca studiu de caz compania Aquatim. Directorul departamentului ape uzate de la Primăria München, Peter Köstner, va vorbi despre fundaţia româno-germană Aquademica şi despre transferul de cunoştinţe şi bune practici în domeniul utilităţilor de apă şi canalizare de la specialiştii germani. Fundaţia Aquademica se bazează pe parteneriatul dintre primăriile din Timişoara şi München şi reprezintă soluţia propusă de Aquatim, la nivel naţional, pentru dezvoltarea profesională a domeniului, programele sale de instruire fiind concepute după regula de la practicieni pentru practicieni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Distracție pe patine 29 noiembrie - 11 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Antrenorul SCM USV este… top! Mugurel Preda, ales cel mai bun tehnician din țară

Mugur Preda a fost desemnat antrenorul anului, în ancheta organizată de Federația Română de Rugby. Antrenorul echipei bănățene a adunat 29.33% din voturi și s-a clasat înaintea lui Viorel Lucaci (Steaua București) și Eugen Apjok (CSM Știința Baia Mare). Aflat la al doilea sezon la Timișoara, Mugur a dus echipa de seniori în toate cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul SCM USV este… top! Mugurel Preda, ales cel mai bun tehnician din țară
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Momente magice și la Facultatea de Macanică UPT cu ocazia Târgului de Crcăciun

Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare și dorința sinceră de a face bine. În acest context, Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara a organizat, în holul facultății, cea de-a treia ediție a Târgului de Crăciun – un eveniment devenit deja tradiție, dedicat sprijinirii copiilor defavorizați....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente magice și la Facultatea de Macanică UPT cu ocazia Târgului de Crcăciun

Economic vezi arhiva Economic

S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză a tradiţionalelor prime de Crăciun acordate angajaţilor companiilor de stat. Concluzia a fost că în unele companii „tradiția” a continuat, dar alte multe au strâns cureaua, invocând prudența bugetară Campionii primelor de Crăciun Câteva companii au acordat şi în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare și dorința sinceră de a face bine. În acest context, Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara a organizat, în holul facultății, cea de-a treia ediție a Târgului de Crăciun – un eveniment devenit deja tradiție, dedicat sprijinirii copiilor defavorizați....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente magice și la Facultatea de Macanică UPT cu ocazia Târgului de Crcăciun
Municipalitatea timișoreană vrea să demareze discuțiile pentru preluarea unei noi clădiri în zona Iosefin, pe aceiași stradă 16 decembrie, unde se află și clădirea Maternității Odobescu. Este tot o clădire care aparține unui cult religios, retrocedată. De această dată Ordinului Călugărițelor Notre Dame, iar demararea negocierilor se face la cererea comitetului de părinți de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să cumpere o nouă clădire în zona Iosefin
Oamenii municipalității timișorene s-au mișcat rapid și în locul terasei unui restaurant cunoscut din oraș, situat pe strada Barbu Iscovescu, demolată în urmă cu câteva luni, a fost deja realizat un trotuar și un mic spațiu unde probabil va fi iarbă. În a doua zi de Crăciun, primarul Dominic Fritz a anunțat că în locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a făcut trotuar pe strada Barbu Iscovescu în locul terasei demolate a unui cunoscut restaurant/VIDEO
Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză a tradiţionalelor prime de Crăciun acordate angajaţilor companiilor de stat. Concluzia a fost că în unele companii „tradiția” a continuat, dar alte multe au strâns cureaua, invocând prudența bugetară Campionii primelor de Crăciun Câteva companii au acordat şi în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat
Defuncta A6, devenită între timp drum expres, care va lega Drobeta Turnu Severin și Lugoj, are acum semnat contract de finanțare pentru realizarea studiului de fezabilitate. Contractul de finanțare a fost semnat de Ministerul Transporturilor și CNAIR. Din păcate, termenele înaintate ne fac să ne gândim la realizarea acestui drum peste mulți ani. Proiectul are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Drumul expres Lugoj – Drobeta Turnu Severin are asigurată finanțarea pentru realizarea studiului de fezabilitate
Mugur Preda a fost desemnat antrenorul anului, în ancheta organizată de Federația Română de Rugby. Antrenorul echipei bănățene a adunat 29.33% din voturi și s-a clasat înaintea lui Viorel Lucaci (Steaua București) și Eugen Apjok (CSM Știința Baia Mare). Aflat la al doilea sezon la Timișoara, Mugur a dus echipa de seniori în toate cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul SCM USV este… top! Mugurel Preda, ales cel mai bun tehnician din țară
În 1914, chiar în mijlocul groazei Primului Război Mondial, s-a întâmplat ceva aproape de necrezut: în Ajunul Crăciunului, soldații britanici și germani au încetat focul fără ordin, au ieșit din tranșee și s-au întâlnit în „No Man’s Land” ca niște oameni obișnuiți, nu ca inamici. Au cântat colinde, și-au strâns mâinile, au făcut schimb de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Povestea care trebuie spusă la fiecare Crăciun: atunci când gloanțele au tăcut, inamicii au devenit prieteni! Și au jucat fotbal…
Scrisoare pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului 2025 Iubiți frați și surori în Cristos! Să-L așteptăm, să-L primim Începând de la Sfântul Francisc de Assisi, din secolul al XIII-lea, Crăciunul este înconjurat de multe simboluri care, cu multă iubire, ne amintesc de cele întâmplate la primul Crăciun. Aducem toate simbolurile, care ne ajută să sărbătorim: facem,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Crăciun a PS Iosif Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timişoara
† IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj Scrisoare Pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului – 2025 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Primi-vom noi bucuria pe care o vestește îngerul, păstorilor din Bethleem? Iubiți frați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scrisoarea Pastorală de Crăciun a Preasfinţitului Părinte Ioan, episcopul greco-catolic de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.              Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!      (Luca 2, 14) Iubiții mei fii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Crăciun a IPS Ioan, Mitropolitul Banatului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.