Inalt Prea Sfintitul Nicolae, „lucrat” de la cel mai înalt nivel

Surse din imediata apropiere a mitropolitului Banatului, Înalt Prea Sfinţia Sa, Nicolae Corneanu, susţin că Sfântul Sinod a încercat până în ultimul moment să ascundă faptul că pe ordinea sa de zi ar fi retragerea dreptului de semnătură al acestuia.

Mitropolitul Banatului a aflat de „puciul” gândit pe relaţia Timişoara-Bucureşti de la unul dintre cei mai înalţi membri ai Sfântului Sinod, care i-a transmis ordinea de zi reală. Pentru modul de-a dreptul mafiot în care s-a procedat în acest caz, apropiaţii mitropolitului i-au prezentat acestuia şi varianta în care ar putea angaja un avocat pentru a contesta în instanţă decizia Sfântului Sinod. Mitropolitul Banatului nu vrea să audă deocamdată despre aşa ceva. „În scrisoarea oficială cu ordinea de zi a Sfântului Sinod care a ajuns la mitropolitul Corneanu nu apărea punctul cu blocajul administrativ în Mitropolia Banatului şi retragerea dreptului de semnătură. Imediat ce Înaltul a aflat acest lucru pe alte căi, înainte de sinod, a trimis o scrisoare la Patriarhie, la care nu a primit răspuns”, spune un apropiat al mitropolitului Banatului. Înalt Prea Sfinţia Sa a refuzat să comenteze. „Nu vreau să arăt pe nimeni cu degetul. Sunt recunoscător pentru toată dragostea pe care mi-o arată credincioşii şi sper că le voi rămâne pentru totdeauna în amintire. Eu îmi voi aminti mereu de ei”, spune Nicolae Corneanu. Sfântul Sinod a decis retragerea dreptului de semnătură a mitropolitului Banatului pe 20 mai. Atribuţiile mitropolitului vor fi preluate de Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanu. El va fi supervizat de mitropolitul Olteniei, Prea Sfinţitul Irineu. Decizia este la limita legii. Conform statului BOR, „cazul Corneanu” ar fi trebuit trecut prin Comisia Juridică, iar apoi ar fi trebuit cerută poziţia mitopolitului. Ulterior, Sfântul Sinod ar fi putut lua o decizie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul, eșec dramatic la Blaj, dar nu a venit acasă cu mâna goală

Aproape de șocul campionatului! Voleibalistele de la CSM Lugoj au fost foarte aproape de a produce o mare surpriză în întâlnirea cu liderul Diviziei A1, CSM Volei Alba Blaj. Formația din Lugoj a început meciul în forță și a condus cu 2-0 la seturi, iar în actul trei, la scorul de 23-23, a avut atacul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul, eșec dramatic la Blaj, dar nu a venit acasă cu mâna goală
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei

Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Secțiile de votare din Complexul Studențesc, dar și deja celebra (electoral) localitate Dobrești, acolo unde s-a născut și patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, sunt cele care au atras cel mai mare procent de votanți. În toate cazurile a fost depășit gradul de prezență de 100%. Astfel, cel mai mare grad de prezență s-a înregistrat, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții din Timișoara se înghesuie la vot. Pe lista recordurilor de prezență, din nou apare Dobrești
Eugen Dogariu, senator de Timiș, spune că la vot a ales ”calea sigură pentru Timiș”. El și-a exprimat votul la orele prânzului, la secția deschisă la Liceul Calderon. Eugen Dogariu își dorește păstrarea ritmului de dezvoltare pentru județ și pentru România. „Am votat astăzi cu calea sigură pentru Timiș. Am votat astăzi cu singurul candidat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eugen Dogariu, senator de Timiș, după vot: ” Sper într-un viitor mai bun pentru România și pentru județul Timiș”
Candidat la un loc de senator pe lista PNL, fost viceprimar al Timișoarei, actual consilier local, Cosmin Tabără, a votat în această dimineață în cadrul scrutinului pentru alegerile prezidențiale. După ce și-a exprima opțiunea electorală, Tabără a spus că a votat responsabil, pentru echilibru. ”Am votat responsabil, pentru echilibru, onestitate si diplomație. România are nevoie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără a votat pentru echilibru, onestitate și diplomație
După ce și-a exercitat dreptul la vot, Alfred Simonis,  preşedintele PSD Timiş, totodată președinte al Consiliului Județean, a spus că a votat ”calea sigură pentru România”. Alfred Simonis a spus că a ales candidatul care nu e perfect, dar care și-a făcut treaba la guvernare. ”Am votat cu un om care și-a demonstrat competența la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, la ieșirea din cabina de vot: ”Am votat cu un om care și-a demonstrat competența la guvernare”
Nicolae Robu îşi exhibă încă o dată imensele frustrări pentru cele două înfrângeri usturătoare în faţa lui Dominic Fritz. În preziua alegerilor prezidenţiale, consilierul preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, a avut un nou derapaj mitocănesc la adresa lui Fritz, catalogându-l drept “jegos”. De această dată, Robu s-a produs chiar pe pagina de Facebook a lui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Cât de jegos poate sa fie! Gretos!“. Un nou atac suburban al consilierului preşedintelui CJ Timiş la adresa primarului Fritz
Top