Politistii si vamesii arestati la Moravita au fost eliberati

Curtea de Apel Timișoara a decis azi revocarea stării de arest preventiv a celor 38 de inculpați arestați în cauza penală privind pe lucrătorii vamali și polițiștii din Vestul țării, acuzați de fapte de corupție.

În același timp, instanța a decis să le interzică tuturor inculpaților să părăsească teritoriul României, să se apropie de martorii din proces și să comunice între ei ori cu martorii, direct și/sau indirect. De asemenea, curtea a interzis tuturor celor 38 de inculpați exercitarea profesiei de polițist, respectiv de lucrător vamal, pe durata procesului. „În esență, la pronunțarea acestei hotărîri, curtea a luat în considerare împrejurarea că situația acestor 38 de inculpați este identică cu a celorlalți din lotul de 140 (numit și «Lotul Moravița») și care sunt cercetați deja în stare de libertate, precum și faptul că ancheta penală a fost deja finalizată, prin întocmirea rechizitoriului (…) În plus, curtea a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu precădere standardele avute în vedere de CEDO în cauza Calmanovici și Scundeanu vs. România și a arătat că, în ipoteza în care pericolul pentru ordinea publică nu mai este real, atunci se impune luarea unor măsuri alternative în raport cu măsura arestării preventive”, a declarat Cristian Pup, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara. Primul termen de judecată, pe fond, la Curtea de Apel Timișoara, a fost fixat pentru data de 20 iunie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Titu Bojin ALDE
Titi Bojin

Cele mai citite articole


Adrian Pau
Adrian Pau

Administratie vezi arhiva Administratie

Pădurea Verde, transferată la miezul nopţii la Timişoara. Robu, pe temă: „Aţi văzut cât de mult a contat că partidul meu a fost la putere?”

Operaţiunea de transfer a Pădurii Verzi de la Romsillva la Municipiul Timişoara a traversat şi ultimul pas necesar, aprobarea în guvern. Ca o minune, decizia a venit la miezul nopţii, exact înaintea algerilor locale şi aceasta doar pentru că la putere se află ceea ce actualul primar a numit „partidul meu”. Aşa cum chiar primarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pădurea Verde, transferată la miezul nopţii la Timişoara. Robu, pe temă: „Aţi văzut cât de mult a contat că partidul meu a fost la putere?”
Aconnect - Digitalizam Romania

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Înainte de ziua voturilor, Robu atacă din nou un candidat… ipotetic: „Ce ai făcut tu, nu că ai cărat o geantă, că ai scris agenda unui pensionar”

Nicolae Robu crede în principiile sale şi le susţine, fiind crezuri ale sale. Declaraţia vine după ce el a fost acuzat de un atac xenofob la adresa unui contracandidat căruia nu doreşte să-i prezinte numele, dar despre care toată lumea ştie cine este, adică Dominic Fritz. Joi, el îl acuza pe candidatul „anonim” că nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înainte de ziua voturilor, Robu atacă din nou un candidat… ipotetic: „Ce ai făcut tu, nu că ai cărat o geantă, că ai scris agenda unui pensionar”
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Sport vezi arhiva Sport

Gata de derby! Astăzi vorbe frumoase, mâine, încrâncenare pe teren: Poli – Ripi

Cu începuturi diferite de sezon, cele două reprezentante ale Timişoarei în liga secundă, Politehnica şi Ripensia se vor lupta direct pentru cele 3 puncte. Alb-violeţii sunt neînvinşi după patru runde şi ţintesc la podium, în timp ce trupa în galben şi roşu vine după un succes, dar înainte de acest joc a suferit două înfrângeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata de derby! Astăzi vorbe frumoase, mâine, încrâncenare pe teren: Poli – Ripi
Iulius Town
Iulius Town

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Oferta de weekend la Iulius Town: instalaţii de artă, tango, filme şi o nouă ediţie Fashion Week

O expoziție cu instalații de artă inovative, spectacol de tango argentinian și filme, sunt  oferta de weekend de toamnă dedicat artelor, la Iulius Town Timișoara. Agenda de evenimente este completată cu Timișoara Fashion Week și cu un târg de antichități ce îi va încânta pe pasionați, iar doza de mișcare este oferită de World Class....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oferta de weekend la Iulius Town: instalaţii de artă, tango, filme şi o nouă ediţie Fashion Week

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicolae Robu crede în principiile sale şi le susţine, fiind crezuri ale sale. Declaraţia vine după ce el a fost acuzat de un atac xenofob la adresa unui contracandidat căruia nu doreşte să-i prezinte numele, dar despre care toată lumea ştie cine este, adică Dominic Fritz. Joi, el îl acuza pe candidatul „anonim” că nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înainte de ziua voturilor, Robu atacă din nou un candidat… ipotetic: „Ce ai făcut tu, nu că ai cărat o geantă, că ai scris agenda unui pensionar”
Un focar nou de SARS-Cov2 a apărut în Timișoara, la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Timișoara. Aici sunt patru cazuri confirmate, potrivit Direcției de Sănătate Publică. Sunt patru copii, beneficiari ai acestui centru. În focarul din Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Timișoara este vorba despre patru copii dintr-o casă de tip familial. Starea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A apărut un nou focar de SARS-Cov2 la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Timișoara. 4 copii infectați cu coronavirus
Operaţiunea de transfer a Pădurii Verzi de la Romsillva la Municipiul Timişoara a traversat şi ultimul pas necesar, aprobarea în guvern. Ca o minune, decizia a venit la miezul nopţii, exact înaintea algerilor locale şi aceasta doar pentru că la putere se află ceea ce actualul primar a numit „partidul meu”. Aşa cum chiar primarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pădurea Verde, transferată la miezul nopţii la Timişoara. Robu, pe temă: „Aţi văzut cât de mult a contat că partidul meu a fost la putere?”
La nivelul jueţului Timiş, în ultimele 24 de ore, au fost raportate alte 65 de persoane diagnosticate cu coronavirus. Dintre aceatea, 30 sunt din Timişoara. În aceeaşi perioadă de timp, patru persoane din Timiş infectacte cu COVID-19 au decedat. Cele 65 de persoane confirmate cu COVID-19 sunt din: Timișoara – 30; Dumbrăvița – 4; Dudeștii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, 65 de persoane diagnosticate cu COVID-19, în ultimele 24 de ore. În ce localităţi au apărut ultimele cazuri
De la ultima raportare oficială, în România alte 1.629 de persoane au fost confirmate cu COVID-19. S-au făcut, în această perioadă, 25.494 de teste. În ultimele 24 de ore, au murit alte 42 de persoane care erau diagnosticate cu coronavirus. Până astăzi, 25 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 119.683 de cazuri de persoane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanţ coronavirus: 1.629 de persoane infectate şi 42 de decese, în ultimele 24 de ore
Poli Timișoara, prin administratorul special Petre Mușat, a ajuns la un acord cu Romulus Buia, care completează staff-ul tehnic al echipei bănăţene și va ocupa poziția de director tehnic. Născut pe 15.07.1970, Buia a avut o lungă carieră de fotbalist. A purtat de două ori tricoul echipei naționale și a jucat, printre altele, pentru FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Poli face un transfer de marcă, în colectivul tehnic
Echipa de baschet SCM Timişoara s-a impus fără probleme  aseară în cea de-a doua partidă amicală disputată în Bulgaria. După ultima sirenă, tabela a indicat 86-60 în favoarea „leilor” din Banat în duelul cu BC Yambol. Diferenţa s-a făcut în sferturile doi şi trei, câştigate de alb-violeţi cu 30-8 şi, respectiv, 21-12. Prima perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara, victorie clară în cel de-al doilea amical disputat în Bulgaria
Dacă Timişoara doar speră la dotarea cu autobuze electrice, în urma unui program care are amânată licitaţia de ani buni, lugojenii vor avea (posibil) asemenea dotări eco, mult mai repede. Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administaţiei a lansat în sisteml public de licitaţii proiectul de achiziţie de asemenea autobuze electrice, dar şi de staţii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autobuzele eco-electrice de la Lugoj, scoase la licitaţie. Timişoara aşteaptă
Şcoala gimnazială din Dudeştii Noi va fi reabilitată şi modernizată în urma unui proiect în valoare de opt milioane de lei. Finanţarea este asigurată prin intermediul Programului Operaţional Regional.   Vineri a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Școlii Gimnaziale din localitatea Dudeștii Noi, Județul Timiș”. În urma acestuia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala din Dudeştii Noi, extinsă şi reabilitată în urma unui proiect de opt milioane de lei
Top