Sorin Grindeanu – cel mai onest dintre politicieni

Foarte probabil, aserţiunea din titlu va intriga pe multă lume: de la adversarii politici la colegii de partid ai lui Sorin Grindeanu şi de la angajaţi ai primăriei la ziarişti sau bloggeri. Mulţi dintre cei care-l cunosc pe tânărul viceprimar vor spune că subsemnatul bate câmpii cu graţie. Şi, totuşi, să mă explic.

Într-un interviu acordat ziarului „Renaşterea bănăţeană”, în urmă cu ceva timp, liderul PSD face o declaraţie antologică. O preiau cuvânt cu cuvânt, pentru a nu exista interpretări: „După cum ştiţi, am preluat de anul trecut, din august, şi activitatea de drumuri, am mers pe şantiere, am avut întâlniri cu reprezentanţii firmelor care au lucrări în oraş, am pus camere de supraveghere la şantierul de pe Calea Torontalului. Rezultatul l-am văzut cu toţii: lucrări proaste şi termene depăşite”. Aşadar, Grindeanu admite că, în pofida eforturilor făcute, rezultatul este că drumurile sunt mai proaste. Care politician poate să mai recunoască onest un astfel de lucru aşa cum o face Grindeanu?

Ce parlamentar poate să spună: merg la toate şedinţele din Cameră, dar nimeni nu mă bagă în seamă? Sau nici nu trebuie să fie politician, poate fi orice om. Cine are curajul să zică: fac trei duşuri pe zi, dar tot put ca un hoit? Liderul PSD, în schimb, are puterea să recunoască eşecul lamentabil al tuturor eforturilor sale. Degeaba a pus sisteme video, degeaba umblă pe şantiere, degeaba se întâlneşte cu constructorii, degeaba cheamă toată presa după el, degeaba dă interviuri, merge la televiziuni, ţine conferinţe de presă etc.

Totul e în van. Parcă ar fi angajat la cooperativa „Munca în zadar”. După cum singur recunoaşte, treaba lui în primărie este să facă drumuri mai bune, dar ioc. Este o dovadă de onestitate şi acest lucru, fără nicio îndoială. Şi puţină lume poate face acest gest. Dacă tot este aşa de onest, de ce nu pleacă acasă?, vor întreba unii. Ei, aici probabil au dreptate! Ar fi facil să răspund că nu pleacă câinele de la măcelărie.

În cazul lui Grindeanu, lucrurile sunt probabil mai subtile. Poate ar pleca, dar nu este lăsat. Sunt mulţi care depind de poziţia lui acolo. Iar în onestitatea sa, Grindeanu nu-i poate lăsa baltă. Şi nu mă refer aici la partid.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

23 comentarii pentru acest articol

Romanitza a spus: (mai 10th, 2011 at 09:57 )

Pai dar cum sa plece Sorinel si sa ii lase pe totzi balta? Pe sponzorul Niculae, pe fostul asociat Ghita Vamesul, pe traficantul de acte Toncalau, pe fetele cucuiete din gasca sa de la partid si pe cei doi frati Cristelesi??? Ce daca nu poate? Ssau mai vazut cazuri!

broasca raioasa a spus: (mai 10th, 2011 at 10:16 )

gruindeanu e un om deosebit care face eforturi supraomenesti sa faca treaba in primarie. dar nu poate. si nu poate pentru ca el nu poate sa faca nimic fara propta. nu pot e sloganul lui grindeanu, un om deosebit!

Radukku a spus: (mai 10th, 2011 at 10:26 )

Ino ai mare grija ca se duce Sorin Grindeanu la Victoras Pontos si te paraste asa cum a facut cu colegii lui care l-au suspendat ca nu ii mai suportau arogantele si figurile pe care le are. Imediat vine Victoras si te lasa in strada cum a facut cu Bojin si il mai cheama si pe nenea Dragos sa faca poze si sa scrie ca esti cu soferii cum a facut cu uica Titu

Nicolau a spus: (mai 10th, 2011 at 10:28 )

Nu pot nu pot nu pot nu pot! Voi nu pricepetzi ca baiatul chiar nu poate? Cand a putut el? cand l-au ajutat altii asta e numai propte daca se misca una cade si nu se mai poate misca e vai de capul lui. Acum si spune ca nu poate de ce nu vretzi sa pricepetzi???

radu finu a spus: (mai 10th, 2011 at 10:33 )

Bei, iar va luatzi de sefu, tuva in cur sa va tuf! Pun eu mana pe voi!

shokatu a spus: (mai 10th, 2011 at 10:56 )

aiurea… asta nu are nicio treaba

radu toancu a spus: (mai 10th, 2011 at 11:36 )

Unde sint Ursuletzu si Bacanu sa-si puna oamenii sa-l injure pe ziarist? Ce fac, dorm in front si seful lor e luat in balon? Sa dea replica la ziar.

vip in dulap a spus: (mai 10th, 2011 at 11:57 )

poate, dar altceva, nu administratie.

UNU MIC SI RAU a spus: (mai 10th, 2011 at 12:28 )

De unde a-ti scos voi ca-i onest ?

Alin moja a spus: (mai 10th, 2011 at 12:41 )

Cu cate beri te a platit cornu domnul ziarist zilnic in coma alcoolica?

vasile a spus: (mai 10th, 2011 at 12:51 )

nu poate, nu poate, nu poate…. e ceva nou pentru grindeanu?

delfinul a spus: (mai 10th, 2011 at 13:04 )

Mare caz de la, probabil, o greşeală de exprimare. Hai noroc!

sconcsss a spus: (mai 10th, 2011 at 13:31 )

nu poate… e la fel ca si ceilalti. ca doar orza nu o fi mai bun decat el. asa arata viitorul adiministratiei din oras si judet. cu oameni ca grindeanu, toanca, popoviciu, orza, bacala etc. vaia in congo, singura noastra sansa

duda a spus: (mai 10th, 2011 at 22:56 )

E clar, e bun baiatul asta de sariti toti

sarapova a spus: (mai 11th, 2011 at 07:49 )

baiatul asta… ai spus bine, pentru ca grindeanu nu e barbat, ci baiat. de aia ma intreb ce cauta baiatu in politica, despre care stiam ca o fac barbatii.

tatae a spus: (mai 11th, 2011 at 09:23 )

Daca i-a zis Nicu M sa intre in politica, a intrat. Si EBA face politica, nu-i asa?

jiji a spus: (mai 11th, 2011 at 09:51 )

nu mai fiti asa de rau cu sorin. se chinuie si el, dar nu poate. nu e vina lui ca e limitat. important e ca se straduieste pentru el si prietenii lui.

Bordos a spus: (mai 11th, 2011 at 10:17 )

El apartine grupurilor de afaceri n-are treaba cu partidul sau votantii si nu doar Niculae M e sponzor si fratii Cristelesti si Ghitza Vamesul sunt multi si el o duce bine chiar daca politic nu are nici o valoare

strajeru a spus: (mai 11th, 2011 at 10:58 )

eu nu cred ca grindeanu e capabil de asa ceva. glumeam… omul chiar nu poate!

Diana a spus: (mai 11th, 2011 at 11:08 )

FATA DE HOTII DE LA PDL E CINSTIT. PDL E CA O CARACATITA SI FURA SUNT SI PROSTI. SAMBATA S-A DAT PRAJITURA PTR ALEGEREA LUI BOC .NU VA LASATI CUMPARATI DE BOC . BANII SUNT TOT AI NOSTRI.SUNT BANII TAIATI DIN SALRIILE NOASTRE. DACA NU AVEM GRIJA SA II DEMASCAM INAINTE DE ALEGERI SI NU FACEM O REVOLTA NE VA FI TOT MAI RAU.TAXE ,REDUCERI SI DAT AFARA ASTA E REFORMA LOR.

alina a spus: (mai 11th, 2011 at 11:56 )

si daca vine grindeanu la putere cum va fi? c el putin la fel de rau.

rebeca a spus: (mai 12th, 2011 at 09:11 )

pionierul grindeanu mai are putin sa devina tanarul utecist dupa care va ajunge comunist. la cei 12 ani ai sai nu se misca rau. are talent copilul asta.

red rose a spus: (septembrie 17th, 2011 at 16:25 )

ce inseamna pentru voi barbatia in politica? intrecere in isterii? sorin grindeanu este un exemplu ca politica poate fi facuta si intr-un mod decent.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj

Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dragan Petricevic

Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei

Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT

Timișoara devine din nou epicentrul artei digitale și al reflecției istorice. În perioada 2–18 octombrie 2026, spațiul UPT Campus Creativ din cadrul Universității Politehnica Timișoara găzduiește expoziția „Révolution Numérique”. Evenimentul propune un dialog curajos între două momente aflate la 70 de ani distanță: revolta studenților timișoreni din toamna anului 1956 – când informația circula cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
Proiectul stadionului nou Dan Păltinișanu are emis certificatul de urbanism pentru a se putea începe etapa de proiectare, a anunțat, marți, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Vestea și mai interesantă este că municipalitatea se oferă să contribuie cu o sumă importantă la acest proiect, așa cum Consiliul Județean Timiș a făcut în proiectul stadionului de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru stadionul Dan Păltinișanu. Vrea să contribuie cu 25 de milioane de lei la proiect
Timișoara devine din nou epicentrul artei digitale și al reflecției istorice. În perioada 2–18 octombrie 2026, spațiul UPT Campus Creativ din cadrul Universității Politehnica Timișoara găzduiește expoziția „Révolution Numérique”. Evenimentul propune un dialog curajos între două momente aflate la 70 de ani distanță: revolta studenților timișoreni din toamna anului 1956 – când informația circula cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT
Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
Timp de trei zile, între 2 şi 4 octombrie, platoul Stadionului „Dan Păltinișanu” se transformă într-un spațiu dedicat berii, muzicii, gastronomiei, tradițiilor și distracției. Organizat de Consiliul Județean Timiș, Hamei Festival va aduce concerter live şi o suprafţă de  7.500 mp pentru distracție, Aproape 20 de food truck-uri vor aduce gastronomie pentru toate gusturile, bere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri începe Hamei Festival, pe Platoul Stadionului Dan Pǎltinişanu. Organizatorii aduc trei zile de distracţie, concerte live, gastronomie şi… multă bere
Un scurtmeraj documentar realizat de o masterandă la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara a fost selectat în programul „Emerging Voices” al Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului „One World România”. „Cu pași mărunți” este realizat de Callista Birta, absolventă a Facultății de Arte și Design a Universității de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un scurtmetraj realizat de o studentă UVT a fost selectat la Festivalul One World România
Trenul metropolitan: viitoarea Piaţă a Victoriei, noul Spital Municipal; termoficarea Timișoarei printr-un proiect cu o tehnologie inovatoare. Sunt patru mari proiecte care vor redefini Timişoara în viitor şi pe care Dominic Fritz le aminteşte cu o zi înainte de-a părăsi scaunul de primar. Primul mare proiect de viitor despre care vorbeşte Dominic Fritz este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu o zi înainte de-a părăsi scaunul de primar, Dominic Fritz vorbeşte de Timişoara viitorului
În ultimele cinci luni, în special de la începutul verii, Poliţia Locală a efetuat 1041 acțiuni de verificare și reverificare a terenurilor necurățate de vegetație. Au fost date sancțiuni în valoare totală de 184.000 de lei pentru terenuri necosite și cu ambrozie. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat verificările pentru luarea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sancţiuni de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pentru terenuri necosite și cu ambrozie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.