Stirile din ziua: 5 octombrie 2011

Sasca plange dupa scolile profesionale

Fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu a creat rumori după ce a propus ca elevii ce nu au luat bacalaureatul în acest an să facă un an pregătitor în cadrul facultăţilor. Ideea a născut vii controverse dar mai ales dezaprobări. Prim-vicepreşedintele PNŢCD Timiş, Viorel Sasca vine cu o altă soluţie pentru cei ce nu au

Boc vine la Timisoara montat sa-l schimbe pe Ostaficiuc

Surse din rândul PD-L Timiş susţin că preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Ostaficiuc este în mare pericol, la sfârşitul acestei săptămâni. Vineri Boc şi o parte a cabinetului său vin la Timişoara pentru a lua parte la Biroul Permamnet Naţional al PD-L Timiş. Se pare că în laboratorul cental  al PD-L s-ar fi luat deja decizia

Sorin Balu a preluat „lanterna rosie” în Liga a III-a

Costel Ionilă nu a rezistat decât şapte etape pe banca tehnică a celor de la Mama Mia Becicherecu Mic, unde a înregistrat tot atâtea insuccese. Conducerea clubului din Liga III a apelat la serviciile lui Sorin Bălu, care a acceptat oferta, revenind astfel după un an în acest eşalon. Cu Costel Ionilă antrenor, echipa din

Avocata trimisa in judecata in stare de arest

Procurorii DNA Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a Mariei Cerasela Niţu, avocat în Baroul Caraş-Severin. Aceasta este acuzată pentru infracţiunile de trafic de influenţă si instigare la mărturie mincinoasă. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în cursul lunilor iunie – august 2011, inculpata Niţu Maria Cerasela, în calitate

Lui Nelu Balas i-a trecut glontul lui Alin Popoviciu pe la ureche

Ce-o fi făcut, ce n-o fi făcut, dar numele lui Nelu Blaş nu mai sună deloc plăcut la urechile deputatului Alin Popoviciu, cel care mai nou se crede şeful informal al PD-L Timiş. Şef al Regionalei de Poştă şi membru important al PD-L Timiş – aripa neoprotestantă, Balaş era să se trezească fără funcţia bine

Poli se bate cu Steaua in optimile Cupei Romaniei!

Parfumul primei ligi revine pe arena Dan Păltinişanu, după ce sorţii i-au hărăzit Politehnicii Timişoara, în optimile Cupei României, pe Steaua Bucureşti. Se va juca o singură manşă, care va avea loc la Timişoara, într-una din zilele 25, 26 sau 27 octombrie. Conducerea clubului din Bucureşti a jubilat după aflarea adversarului din optimile Cupei României,

Poveste tiganeasca de succes

Există şi ţigani care nu au mâncat oile cumpărate pe bani francezi şi care s-au aşezat la casa lor, iar acum conduc mici afaceri după ce s-au repatriat de bunăvoie din Hexagon. Un astfel de caz se întâmplă la Şag. Cu 3660 de euro, Nicolae Covaciu, un ţigan de 25 de ani din comuna Şag,

3000 de elevi timisoreni au dansat impotriva drogurilor

Un număr de 3000 de elevi de liceu au spus „nu” drogurilor în piaţa publică. Ei au participat la cea mai amplă acţiune antidrog din România, miercuri la prânz, umplând până la refuz Piaţa Victoriei din Timişoara. Toţi au fost îmbrăcaţi în alb şi negru, cu măşti veneţiene de aceleaşi culori pe feţe. “Drogurile nu

Bauturi ieftine si sexy profesoare pentru elevi in Heaven Studio

Heaven Studio îşi deschide larg porţile pentru toată lumea, inclusiv pentru elevii timişoreni, care sunt ademeniţi în noaptea de joi la o petrecere în care vor avea parte de reduceri la băuturi, dar şi de spectacole oferite de sexy-animatoarele clubului care se vor echipa în şcolăriţe sau profesoare. „Heaven Studio s-a pregătit cum se cuvine

Patru dueluri pentru alb-violeti

Timişoara are în acest week-end nu mai puţin de patru meciuri de fotbal, în care sunt implicate echipele lui Poli. Cel mai important dintre acestea este duelul echipei mari, cu Maramureş Baia Mare. Fanii lui Poli îşi pot încuraja favoriţii în acest week-end la cele patru confruntări programate în oraşul de pe Bega. Partidele alb-violeţilor

Roxana Golban si Bianca Jurca vin la Viata pentru Dana

deBanat.ro continuă acţiunea în sprijinul timişorencei Dana Ispan, tânăra care suferă de cancer şi care are nevoie de bani pentru o intervenţie chirurgicală profesionistă în Germania. Vino alături de noi şi în această săptămână! Vineri, în People Caffe, două sex-simboluri ale Timişoarei se alătură campaniei „‘Viaţă pentru Dana”. Roxana Golban (balerina PSD-istă care a apărut

Leii din Banat au remizat cu Szedeak Szeged

BC Timişoara a disputat marţi seară o partidă amicală, înaintea duelului cu U Mobitelco Cluj Napoca. Gazde la sala “Constantin Jude” au fost baschetbaliştii de la SZTE Szedeak Szeged.   Tehnicianul Predrag Badnjarevic a avut ocazia să-şi evalueze elevii înaintea etapei a doua a diviziei A. „Leii din Banat” au susţinut un joc şcoală în

Marian Iancu e falimentar!

De câteva zile împrumutătorul lui Poli Timişoara, Marian Iancu, duce o campanie dură de şantaj, ameninţând cu desfiinţarea echipei în cazul în care autorităţile locale nu-i vor da două milioane de euro. Şantajul lui Iancu poate avea legătură cu starea falimentară a societăţilor la care este acţionar. Afacerile aşa zisului investitor de la Poli Timişoara

Top