Avocata trimisa in judecata in stare de arest

Procurorii DNA Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a Mariei Cerasela Niţu, avocat în Baroul Caraş-Severin. Aceasta este acuzată pentru infracţiunile de trafic de influenţă si instigare la mărturie mincinoasă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în cursul lunilor iunie – august 2011, inculpata Niţu Maria Cerasela, în calitate avocat, i-a pretins unei persoane suma de 700 lei, promiţându-i că în schimb va interveni pe lângă un judecator din cadrul Judecătoriei Bozovici, pentru a-l determina să soluţioneze în mod favorabil acţiunea civilă exercitată de persoana respectivă, în sensul anulării unui proces-verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei la regimul circulaţiei rutiere. La data de 9 august 2011, inculpata Niţu Maria Cerasela i-a prezentat lui Perian Ion, învinuit în cauză, detaliile plângerii contravenţionale redactate pentru clienta sa si l-a instruit să declare, în mod mincinos, că în momentul constatării contravenţiei s-ar fi aflat de faţă. Referitor la învinuitul Perian Ion, faţă de care s-au efectuat cercetări sub aspectul infracţiunii de mărturie mincinoasă, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, respectiv amenda de 1 000 lei. Amintim ca la data de 12 august 2011, Curtea de Apel Timişoara a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatei Nitu Maria Cerasela. Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Timisoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

alin a spus: (noiembrie 16th, 2011 at 19:07 )

Inca nu pot sa cred asa ceva. o cunosc pe dna avocat personal, intotdeauna m-a ajutat pe mine si pe familia mea. este o persoana respectata in Bozovici si nu stiu cum s-a ajuns aici, dar nu cred nimic din tot de se scrie. sunt prea multe semne de intrebare

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Regulamentul parcării alternative pentru măturat ”la bordură” a fost aprobat de Consiliul Local

Nimeni și nimic nu a înduplecat conducerea municipalității să modifice modul în care se va aplica sistemul parcării alternative pe stradă, pentru ca societatea Salubrizare Timișoara să măture la bordură. Deocamdată intră în proiect 18 străzi, societatea de salubrizare nu are destule utilaje, iar pentru început se vor lansa campanii de informare după care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regulamentul parcării alternative pentru măturat ”la bordură” a fost aprobat de Consiliul Local
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pentru români corupţia redevine principala problemă a ţării. Sondaj INSCOP

Aproape 28% dintre români indică faptul că principala problemă a țării este corupția, în timp ce 48,2% consideră că prioritară în următoarele 6 luni ar trebui să fie creșterea salariilor și pensiilor. Acestea sunt principalele concluzii ale BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XI-a, realizat în perioada 11-14 mai 2026. Principala problemă a României...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru români corupţia redevine principala problemă a ţării. Sondaj INSCOP
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Viorel Serban

Preşedintele lui Poli Timişoara, Simon Pescari, dedică reuşita promovării fostului rector al Universităţii Politehnica, Viorel Şerban

Revenirea Politehnicii Timişoara în Liga a II-a a adus și un moment de emoție aparte. Mulți dintre cei implicați în acest proiect s-au gândit la fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel-Aurel Șerban, alături de care a început această reconstrucție. Preşedintele clubului, Simon Pescari chiar a dedicat această reuşită celui care în 2012 a demarat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele lui Poli Timişoara, Simon Pescari, dedică reuşita promovării fostului rector al Universităţii Politehnica, Viorel Şerban
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

O nouă groapă de gunoi ilegală a fost descoperită la Ohaba Forgaci

O echipă mixtă, formată comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, împreună cu reprezentanți ai Instituției Prefectului Județului Timiș, Administrației Bazinale de Apă Banat și IPJ Timiș, au efectuat verificări pe un teren aparținând Primăriei Boldur, situat în localitatea Ohaba-Forgaci. Verificările effectuate ca urmare a solicitării Instituției Prefectului Județului Timiș au constatat existența...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă groapă de gunoi ilegală a fost descoperită la Ohaba Forgaci
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Ambasadorul Cehiei în România, în vizită la CCIAT

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a primit vizita lui Martin Košatka, ambasadorul Republicii Cehe în România, el fiind însoțit de Ștefan Moțec, Consul Onorific al Cehiei la Timișoara. Vizita a avut ca obiectiv consolidarea relațiilor economice bilaterale, impulsionarea schimburilor comerciale și atragerea de noi investiții cehe în județul Timiș, unde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul Cehiei în România, în vizită la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nimeni și nimic nu a înduplecat conducerea municipalității să modifice modul în care se va aplica sistemul parcării alternative pe stradă, pentru ca societatea Salubrizare Timișoara să măture la bordură. Deocamdată intră în proiect 18 străzi, societatea de salubrizare nu are destule utilaje, iar pentru început se vor lansa campanii de informare după care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regulamentul parcării alternative pentru măturat ”la bordură” a fost aprobat de Consiliul Local
În şedinţa Consiliului Local Timişoara desfăşurată în această după-amiază s-a dat un vot privind plângerile prealabile depuse de Consiliul Judeţean împotriva a două PUZ-uri aflat în zona Plopi Sud, în apropierea teritorului comunei Moşniţa Nouă. Ambele plângeri au fost respinse, în favoarea lor votând doar consilierii PSD. Ca să prezinte situaţia acestor plângeri a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consilierii locali au votat împotriva plângerilor prealabile făcute de Consiliul Judeţean împotriva a două PUZ-uri din zona Plopi
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a primit vizita lui Martin Košatka, ambasadorul Republicii Cehe în România, el fiind însoțit de Ștefan Moțec, Consul Onorific al Cehiei la Timișoara. Vizita a avut ca obiectiv consolidarea relațiilor economice bilaterale, impulsionarea schimburilor comerciale și atragerea de noi investiții cehe în județul Timiș, unde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul Cehiei în România, în vizită la CCIAT
O echipă mixtă, formată comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, împreună cu reprezentanți ai Instituției Prefectului Județului Timiș, Administrației Bazinale de Apă Banat și IPJ Timiș, au efectuat verificări pe un teren aparținând Primăriei Boldur, situat în localitatea Ohaba-Forgaci. Verificările effectuate ca urmare a solicitării Instituției Prefectului Județului Timiș au constatat existența...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă groapă de gunoi ilegală a fost descoperită la Ohaba Forgaci
Revenirea Politehnicii Timişoara în Liga a II-a a adus și un moment de emoție aparte. Mulți dintre cei implicați în acest proiect s-au gândit la fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel-Aurel Șerban, alături de care a început această reconstrucție. Preşedintele clubului, Simon Pescari chiar a dedicat această reuşită celui care în 2012 a demarat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele lui Poli Timişoara, Simon Pescari, dedică reuşita promovării fostului rector al Universităţii Politehnica, Viorel Şerban
Poveste cu final fericit. Uneori, cele mai puternice povești despre știință nu încep într-un laborator, ci dintr-o întrebare simplă și profund umană. Pentru Laura Cotogoi-Mușcinschi, masterandă în Electronică Biomedicală la Universitatea Politehnica Timișoara, întrebarea a fost: Cum ar putea tricota cineva care a pierdut un braț? Această curiozitate, născută dintr-o pasiune personală pentru tricotat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenta UPT care demonstrează că nimic nu este imposibil! Laura a câștigat marele premiu „Games of Science” pentru că vrea să transforme lumea într-un loc mai bun
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au indisponibilizat 260.000 de țigarete de contrabandă și au reținut două persoane, în urma unei acțiuni desfășurate în municipiul Lugoj. În fapt, la data de 25 mai 2026, în cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea contrabandei, în jurul orei 19:00, polițiștii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de mii de țigări de contrabandă, confiscate! Două persoane au fost reținute
Pacienții și cadrele medicale din spitalele timișorene vor avea parte de momente muzicale speciale. Primăria Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație, lansează un proiect pilot prin care muzica trece dincolo de scene și săli de concert și ajunge mai aproape de cei care au cel mai mult nevoie de ea. Filarmonica Banatul și Casa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzica ajunge în spitalele timișorene cu sprijinul Filarmonicii Banatul și al Casei de Cultură
Aproape 28% dintre români indică faptul că principala problemă a țării este corupția, în timp ce 48,2% consideră că prioritară în următoarele 6 luni ar trebui să fie creșterea salariilor și pensiilor. Acestea sunt principalele concluzii ale BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XI-a, realizat în perioada 11-14 mai 2026. Principala problemă a României...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru români corupţia redevine principala problemă a ţării. Sondaj INSCOP
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.