Cristian Fenici si Ion Stan, cei mai în formă handbalişti timişoreni, au fost selecţionaţi la prima reprezentativă de handbal. Lotul naţional al României s-a reunit în această perioadă la Izvorani, unde efectuează un stagiu de pregătire până pe data de 23 decembrie.
Cei doi handbalişti, chiar dacă anul competiţional s-a încheiat, au parte de foate puţine zile libere. După stagiul de pregătire de la Izvorani, Fenici şi Stan se vor întoarce la lotul naţional în a doua zi de Crăciun, în vederea celor două partide pregătitoare care vor avea loc în compania Serbiei. Handbaliştii timişoreni au toate şansele să prindă lotul României şi pentru „dubla” cu Belarus, care va avea loc în 11 şi 15 ianuarie, care va conta pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2013. (sursa foto: www.cosmin-dan.ro)
Comentarii prin facebook