A avut din nou lacrimi în ochi. De această dată n-a mai zis însă „Să-ți fie rușine, Dinu Patriciu!”. (În paranteză fie spus, mogulul rău a devenit mogul bun). „Să-ți fie rușine, popor român!” Cam în această cheie ar putea fi citit mesajul președintelui la aproape două săptămâni de la izbucnirea mișcărilor de stradă, perioadă în care s-a ascuns de popor. (Rândurile de față sunt scrise înaintea „intervenției pe popor”, care s-ar putea să mai schimbe mesajul.) A mai lăsat să se înțeleagă și că, după 22 de ani, „agenturili” ne pun țara în pericol. Discursul a fost precedat de câteva declarații date de nașul lui Bercea Mondial, Mircea Băsescu. Aceleași explicații: poporul nu e în stare să înțeleagă ce bine le-a făcut președintele. Un popor ingrat, nererecunoscător. Dar vorba lui Băsescu: „Când un ministru și un subsecretar de stat se ceartă, ghici cine pleacă?”.
Când un șef de stat și un popor sunt într-un conflict iremediabil, cine ar trebui să plece? Ce-i drept, Băsescu a trimis câteva categorii din populație să-și caute norocul în afara țării, așa cum a făcut cu medicii. Dar să plece un popor întreg e destul de greu. Se spunea, și e adevărat acest lucru, că politicianul Băsescu gestiona impecabil conflictele. Problema e că acum nu se mai află în conflict cu niște oameni politici, ci cu întregul popor. Altfel, am văzut un „președinte jucător” obosit, tot mai desprins de realitate. A fost și președinte, și premier, și șef al Camerei Deputaților, și ministru de Externe, și șef SRI, și șef SIE, și Curte Constituțională, și procuror general. Ba chiar și tată de europarlamentar. Din toate acestea, a mai rămas un om supărat pe toată lumea. Pardon, nu chiar pe toată lumea, că mai există un Boc, o Udrea, o Roberta, un fost “șef al Mafiei personale a lui Adrian Năstase” etc.
Falimentul experimentului “președinte jucător” nu se manifestă însă doar la București. La final de carieră pare a fi și liderul PD-L Timiș, Constantin Ostaficiuc, după ce Justiția a confirmat decizia ANI de incompatibilitate. Și Ostaficiuc a fost și șef de partid, și de consiliu județean, și prefect, și șef de instituții deconcentrate. A fost un “brand politic”, după cum singur se caracteriza. Căderea lui a fost cumva ridicolă, desprinsă parcă dintr-un film cu proști. Cum ar veni, a picat pentru un fleac. Un fleac care confirmă însă metehne ale omului care are o putere absolută în mâini. O putere care pervertește mult. A crezut că poate face orice, că e desupra legii. Și n-a fost așa. Spre deosebire de Băsescu, care într-un târziu a vorbit, Ostaficiuc refuză orice fel de comentariu vizavi de decizia Justiției. Și n-a trecut mult timp de când susținea că se va supune oricărei hotărâri date de Justiție.
Comentarii prin facebook