Excepția de nelegalitate din legea contenciosului administrativ

O procedură specială prevăzută în legea contenciosului administrativ poate reprezenta în multe cazuri ce gravitează în jurul unor acte administrative unilaterale cu caracter individual, emise de diferitele organe îndrituite cu o astfel de activitate, singura portiță de rezolvare a litigiului prin înlăturarea actului administrativ incident în cauză indiferent de data emiterii acestuia.
Chiar dacă aparent poate a fost prea tehnică introducerea în această problemă, în fapt lucrurile stau cât se poate de simplu, astfel, dacă ne aflăm într-un proces cu o altă parte litigantă, iar aceasta din urmă uzează în a-și susține punctul de vedere, de un act valabil emis de o autoritate publică centrală sau locală, act care este criticabil, indiferent de data emiterii acestuia din urmă, se poate ridica excepția de nelegalitate a actului administrativ. Acest fapt va atrage după sine consecința suspendării cauzei în care a fost ridicată excepția și trimiterea excepției spre competentă soluționare instanței de contencios administrativ, unde se va deschide un nou dosar având ca obiect anularea actului contestat, și ca părți litigante părțile din procesul inițial și autoritatea emitentă. Dosarul astfel constituit urmează a se judeca de urgență. Numai după dezlegarea irevocabilă a problemei valabilității actului administrativ incident în cauză dosarul inițial de fond unde fusese ridicată excepția va putea fi repus pe rol.
Astfel, procedura învederată poate reprezenta de multe ori și un mijloc de tergiversare a soluționării unor pricini, întrucât ridicarea excepției de nelegalitate în principiu atrage suspendarea dosarului de fond în condițiile în care se apreciază că actul contestat are o legătură directă cu pricina și se impune cenzurarea lui de către instanța de contencios administrativ, împrejurare în care încheierea prin care se dispune trimiterea excepției spre soluționare instanței competente nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă însă judecătorul în fața căreia este ridicată excepția de nelegalitate respinge prin încheiere cererea de sesizare a instanței de contencios adminsitrativ, aceasta poate fi atacată doar odată cu fondul.
Prin urmare, dat fiind că, prevederea expresă din legea contenciosului administrativ care reglementează excepția de nelegalitate lasă părților posibilitatea să o ridice indiferent de data emiterii actului contestat, în această materie trecerea timpului nu consolidează valabilitatea actelor administrative unilaterale.
Este important de știut că excepția de nelegalitate reprezintă, de cele mai multe ori, singura cale de ieșire din anumite situații în care în aparență totul este pierdut datorită existenței unor acte administrative valabile, emise în mod abuziv de autoritățile administrative, acte care dacă nu sunt anulate întăresc poziția părții adverse.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Anonymus a spus: (ianuarie 21st, 2012 at 21:03 )

Bun articol !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș

Pilotul timișorean Radu Benea a devenit matematic campion național la Categoria I în Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru al doilea an consecutiv, după ce s-a impus duminică la Cupa Mediașului, penultima etapă a sezonului, unde a stabilit și un nou record al traseului la turisme. După ce anul trecut a câștigat titlul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Biblioteca Academiei Române din Timișoara va beneficia de modernizare, cu bani de la Consiliul Judeţean

Sediul Timișorean al Bibliotecii Academiei Române va beneficia de o serie de îmbunătățiri și modernizări, cu sprijinul financiar consistent al Consiliului Județean Timiș. Clădirea superbă se află în zona Piața Unirii, lângă clădirea Palatului Baroc, care ar urma, de asemenea, să intre într-un amplu proiect de reabilitare, tot prin intermediul CJT, care administrează clădirea. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca Academiei Române din Timișoara va beneficia de modernizare, cu bani de la Consiliul Judeţean

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Festivalul Vinului şi Papricaşului de la Buziaş, cea mai mare şi populară manifestare de gen din vestul ţării, va avea loc, în acest an, în zilele de 10 şi 11 octombrie. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale toamnei a ajuns la ediţia cu numărul XVI. Festivalul Papricaşului, Vinului şi Ţuicii de la Buziaş va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Sediul Timișorean al Bibliotecii Academiei Române va beneficia de o serie de îmbunătățiri și modernizări, cu sprijinul financiar consistent al Consiliului Județean Timiș. Clădirea superbă se află în zona Piața Unirii, lângă clădirea Palatului Baroc, care ar urma, de asemenea, să intre într-un amplu proiect de reabilitare, tot prin intermediul CJT, care administrează clădirea. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca Academiei Române din Timișoara va beneficia de modernizare, cu bani de la Consiliul Judeţean
Universitatea de Vest a dus la final proiectul “Calitate, eficacitate și relevanță pentru piața muncii în universități. Demersuri inovative pentru programe de învățare la locul de muncă pentru studenți”. Implementarea acestuia a presupus dezvoltarea de programe integrate de învățare la locul de muncă și programe de formare și de dezvoltare de competențe profesionale pentru 276...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a finalizat un proiect finanțat cu 4,8 milioane de lei fonduri europene, de stimulare a angajabilității studenților
Pilotul timișorean Radu Benea a devenit matematic campion național la Categoria I în Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru al doilea an consecutiv, după ce s-a impus duminică la Cupa Mediașului, penultima etapă a sezonului, unde a stabilit și un nou record al traseului la turisme. După ce anul trecut a câștigat titlul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș
Lucrările care se fac pe autostrada A1 în județul Arad s-au mutat pe sensul Pecica – Arad, între 547+000 – km 554+000. În zona amintită se execută lucrări la îmbrăcămintea asfaltică: frezare, reparații și așternere de covor asfaltic nou. Reparațiile pe sensul Arad – Pecica au fost finalizate, fiind realizate lucrări similare. Până în 16...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările pe A1, la Pecica. Reparațiile s-au mutat pe sensul opus
În ultimele trei luni, poliţitii locali au dat 45 de amenzi unor persoane fizice și juridice au care abandonat deșeuri în locuri nepermise. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 496.500 de lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au acționat și în ultima perioadă pentru luarea măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar în ultimele trei luni, amenzi de aproape o jumătate de milion de lei pentru abandon de deşeuri
SCM Politehnica Timișoara a cedat pe teren propriu în fața celor de la CSM Târgu Mureș, scor 72-78, după ce a condus chiar și cu 19 puncte diferență pe parcursul primei reprize, în runda întâi a Ligii Naționale de baschet masculin. Primele două sferturi au fost foarte bune pentru gazde, care au avut și +19...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 19 puncte nu au fost destul. Înfrângere dureroasă la baschet contra unei echipe de coșmar și în ediția precedentă
Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.