Cireap si-a prelungit „abonamentul” la Agentia de Mediu

Fără să fi făcut în viața lui un film documentar pentru TVR, instituția al cărei angajat este, Adrian Cireap a devenit regizorul de casă al Agenției pentru Protecția Mediului. Făcând de la spoturi de câteva secunde, la producții de zeci de minute, Cireap a încasat zeci de mii de euro, pentru că, spun reprezentanții APRM nimeni altcineva n-a vrut acești bani!

În ultimii doi ani, realizatorul TV Adrian Cireap, angajat al televiziunii publice, a avut contracte, prin firma familiei sale, de câteva zeci de mii de euro cu Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara. Întâi au fost două spoturi de promovare, plătite cu un „mizilic” de 5.000 de euro. Pentru că e supercompetent, Cireap a primit apoi, prin încredințare directă, încă 15.000 de euro, pentru un film documentar de jumătate de oră. Acum, se pregătește pentru o nouă producție, de această data contra sumei de 40.000 de euro. Clientul său preferat, ARPM, nu poate găsi, se pare, un alt realizator bun.
Carmen Bercea, de la Agenţia Regionale Pentru Protecţia Mediului Timişoara, se ocupă de implementarea proiectului „Situlul NATURA 2000 ROSPA 0047 Hunedoara Timişană”. Proiectul prevede și realizarea unui film documentar, al cărui cost este de 40.000 de euro, despre viaţa păsărilor din zona Şagu, Vinga şi Orţişoara. Anunțul de licitaţie a fost postat pe portalul www. elicitatii.ro, dar, curios lucru, timp de două săptămâni, nimeni nu și-a exprimat dorința să facă acest documentar. Blink Studio, mereu pe fază și cu un nou manager, în persoana Soranei Cireap, soția realizatorului TV, a reușit să facă oferta către ARPM și a fost desemnată câștigătoarea licitației la care a participat singură. „Nu am făcut nicio ilegalitate. Am avut un buget de 40.000 de euro pentru acest film şi exact această sumă am dat-o firmei Blink Studio. Vi se pare că 40.000 de euro este foarte mare pentru un film documentar? E mult de lucru, se va filma timp de un an”, a declarat Carmen Bercea.
„Nu mai am nicio legătură cu această firmă. Am renunţat la ea după ce am avut un control intern de la TVR. Nu ştiu cu ce se ocupă această firmă în prezent”, afirmă Adrian Cireap. Probabil că în familia lui e mare secretomanie. Nu de alta, dar, în intervalul 2004 – 2011 Adrian Cireap a fost singurul acţionar al firmei Blink Studio. În iunie 2011, realizatorul TV i-a făcut cadou firma soţiei lui. Adrian Cireap lucrează la TVR Timişoara din 1994. În cei aproape 18 ani de când e angajat acolo, nu a realizat nici măcar un film documentar pentru televiziunea publică.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

mahala rai banda a spus: (februarie 3rd, 2012 at 20:17 )

Nu-i nimic ca habar nu are sa faca documentare! S-or gasi si regizori si cameramani si montajori de la TvR, plus niscai sefi sa-si dea acordul tacit. El ia grosul, restul ceva firimituri si e gata filmul!

remus a spus: (februarie 4th, 2012 at 00:16 )

mare smecher cireap asta. Cum naiba permit sefii din TVR acest lucu? Cireap trebuie demis cat mai repede

mahala iad banda a spus: (februarie 4th, 2012 at 10:22 )

ECO ! Super ECO! Ce va doare pe voi in cot ca omul are prieteni si e descurcaret?

sapanta a spus: (februarie 4th, 2012 at 10:32 )

chiar asa! in ce tara traim, omul nu mai are voie sa faca un smen, incredibil. nu inteleg ce are lumea cu el atata timp cat in calitatea lui de functionar public stie sa faca si smenuri. bietul om. eu zic sa renute la tvr si sa se duca la particulari unde va muncii din greu pentru bani infinit mai putini. dar o va face cu placere, la fel cu face smenurile la tvr.

Știați că ... a spus: (februarie 7th, 2012 at 10:05 )

Ca din întâmplare, managerul proiectului „Situlul NATURA 2000 ROSPA 0047 Hunedoara Timişană” este nimeni altul decât Paul PÎRȘAN, actualul decan al Facultății de Agricultură. Ghiciți unde a predat până de curând dl. CIREAP Manipularea informației ? La USAMVBT. Ghiciți și câtă experiență are dl. PÎRȘAN în probleme de mediu ? Nu știți ? Cam câte grade arată acum termometrul de afară. Uitați-vă pe CV-ul lui sau întrebați-l. Știți unde a făcut d-na medic uman masteratul în mediu ? Unde lucrează colegi de partid ai d-lui LAMBRINO ? Trăiască USAMVBT și fraternitatea transpartinică !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități

PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară care stabilește prioritățile comune ale celor două partide în actuala sesiune. Printre priorități se află reforma administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Acordul a fost anunțat luni, la Parlament, în cadrul unei conferințe comune. Lidera deputaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”

Începutul noului an școlar aduce provocări duble pentru sutele de copii și juniori din județ care îmbină studiul cu sportul de performanță. În acest context, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Timiș, Ioan Mateescu, a transmis un mesaj de susținere și motivare pentru toți tinerii sportivi, punând accent pe echilibrul necesar între rezultatele din clasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Bilanţ PNRR în Ghiroda. Peste 64 milioane de lei atrași pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate

Odată cu încheierea perioadei de implementare a PNRR la 31 august, Primăria Ghiroda a făcut un bilanţ al proiectelor pe care le-a obținut și gestionat prin acest program. Pentru Ghiroda, aceste proiecte înseamnă peste 64,1 milioane de lei atrași prin PNRR pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate. Unele dintre aceste investiții sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanţ PNRR în Ghiroda. Peste 64 milioane de lei atrași pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT așteaptă înscrierea firmelor la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția din acest an

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește unul dintre cele mai importante evenimente dedicate comunității de business și una dintre cele mai importante forme de recunoaștere a performanței antreprenoriale timișene: Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția a 33-a, care va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT așteaptă înscrierea firmelor la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția din acest an

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Dominic Fritz anunţă demararea unui mare şantier care va începe în curând în oraş și care va traversa nouă cartiere, unde se vor schimba țevile de termoficare. Va fi o finanţare europeană record de 50 de milioane de euro. Cu 22 de zile înainte de-a părăsi funcţia de primar, el vorbeşte şi de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă să-şi numere zile rămase în fruntea Primăriei şi anunţă un mare proiect de termoficare
Odată cu încheierea perioadei de implementare a PNRR la 31 august, Primăria Ghiroda a făcut un bilanţ al proiectelor pe care le-a obținut și gestionat prin acest program. Pentru Ghiroda, aceste proiecte înseamnă peste 64,1 milioane de lei atrași prin PNRR pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate. Unele dintre aceste investiții sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanţ PNRR în Ghiroda. Peste 64 milioane de lei atrași pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate
Sfânta Maria Mică este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, început de la 1 septembrie. Este cea mai mare sărbătoare a toamnei și se sărbătorește în fiecare an pe data de 8 septembrie. Sfânta Maria Mică se sărbătorește atât în biserica ortodoxă, cât și în cea catolică. În tradiţia creştină există legenda potrivit căreia Drepţii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, prima sărbătoare a anului bisericesc. Tradiţii şi obiceiuri
PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară care stabilește prioritățile comune ale celor două partide în actuala sesiune. Printre priorități se află reforma administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Acordul a fost anunțat luni, la Parlament, în cadrul unei conferințe comune. Lidera deputaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități
Începutul noului an școlar aduce provocări duble pentru sutele de copii și juniori din județ care îmbină studiul cu sportul de performanță. În acest context, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Timiș, Ioan Mateescu, a transmis un mesaj de susținere și motivare pentru toți tinerii sportivi, punând accent pe echilibrul necesar între rezultatele din clasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”
Preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, nu respinge negocieri viitoare cu USR, însă afirmă că deciziile organizaţiei pe care o conduce se fac strict instituţional. El reacţionează astfel la declaraţiile viceprimaruluzi USR al Timişoarei, Ruben Laţcău, care a afirmat că a avut mai multe discuţii cu cei din PNL Timiş, dar toate deveneau…”perisabile” în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea îi răspunde lui Ruben Laţcău: “PNL Timiș nu ia hotărâri la colțul mesei, ci strict instituțional”
Ineditul Rod Festival transformă pentru încă o ediție piața de vechituri din Mehala într-un spațiu de artă și creație. Aceasta în 12 și 13 septembrie, când acolo va avea loc ediția a 7-a sub titlul „Mândrie și Nailon”. La Rod Festival, pentru două zile, „Ocsko” devine un hub cultural neconvențional, în care obiectele uitate, fotografiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piața din Mehala devine din nou loc de festival, Rod Festival – Mândrie și Nailon
Dotarea așteptată de ani buni de zile de către STPT, noua hală de mentenanță a tramvaielor, intră, în sfârșit, în lucru. La nu mai puțin de patru ani de la demararea proiectului, Primăria Timișoara anunță că au început lucrările la noua hală specială. După eliberarea terenului de către Societatea de Transport Public Timișoara, constructorul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua hală pentru mentenanța tramvaielor Timișoarei intră în sfârșit în lucru
Un cetăţean din Ohaba Lungă a fost luat la bătaie chiar în sediul primăriei comunei de un acolit al primarului PSD, Gigi Murărescu. „Vina” lui? A mers la primărie să se sesizeze faptul că poarta de la şcoala din localitate ar putea să cadă peste copii. Chiar în ziua deschiderii noului an şcolar, un bărbat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat luat la bătaie în Primăria PSD-istă din Ohaba Lungă, după ce a sesizat că poarta de la şcoală s-ar putea prăbuşi peste copii/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.