Ianis Zicu rămâne în amintirea suporterilor polişti drept cel mai valoros jucător al sezonului trecut, când alb-violeţii au terminat pe locul al doilea în Liga I, iar atacantul a câştigat titlul de golgheter, prin cele 18 reușite. Plecat de la Poli în urmă cu opt luni, atacantul nu a uitat că resuscitarea carierei lui a plecat de la Timişoara, unde a fost primit cu braţele deschise de jucători, conducere, staff tehnic şi, cel mai important, chiar dacă venea de la Dinamo, de publicul timişorean. Zicu a ţinut să le mulţumească din nou fanilor alb-violeți pe pagina sa de Facebook. „Îmi aduc aminte cu plăcere de acest oraş minunat. Mulţumesc, Timişoara! Chiar dacă au trecut opt luni de când am plecat din acest oraş minunat, mereu mă gândesc la clipele petrecute alături de jucători, antrenori şi suporteri. Cu toţii mi-aţi deschis un drum nou şi am învăţat din nou ce înseamnă bucuria de a juca fotbal. Sunt alături de voi şi sper ca la vară să fiţi din nou în prima ligă”, sunt cuvintele lui Zicu despre Timişoara şi experienţa trăită în tricoul lui Poli.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
balaurul a spus:
(februarie 6th, 2012 at 21:20 )
luchine uite aici caracter mai jegule
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
dB

Cele mai citite articole
- Liderul de sindicat poartă întotdeauna mască
- La Timișoara se deschide un nou centru de vaccinare, cu opt fluxuri
- Cosmin Tabără se gândește la dezvoltarea infrastructurii sportive a Timișoarei. Proiectele liberale continuă, vor fi și altele noi
- Cosmin Tabără, desemnat cel de-al doilea viceprimar al Timișoarei
- Nicolae Robu îl torpilează pe Dominic Fritz pe subiectul centrelor de vacinare: “Adevărată ruşine naţională”
- Încă o tragedie lovește fotbalul feminin românesc
- Lucrările la drumul de legătură Centura Timișoara – Aeroport continuă
- Sosirea autobuzelor electrice noi la Timișoara a fost întârziată de incompetența funcționarilor de la Ministerul Dezvoltării. Finalul, posibil în februarie

Administratie
Dudeștii Vechi pregătește un proiect de utilizare a energiei geotermale, în valoare de șase milioane de euro
20 ianuarie 2021
de: Marcel Hoster
Primăria Dudeștii Vechi vrea să renunțe la utilizarea combustibililor fosili și să folosească la încălzirea clădirilor din subordine energie geotermală, pentru care va primi aproximativ șase milioane de euro. De asemenea, în completarea acestui proiect, cu o altă finanțare europeană, se dorește achiziția unei centrale electrice, care să folosească gazul de sondă, de la...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

20 ianuarie 2021
Lucrările la drumul de legătură Centura Timișoara – Aeroport continuă
de: Marcel Hoster
19 ianuarie 2021
Cosmin Tabără, desemnat cel de-al doilea viceprimar al Timișoarei
de: Marcel Hoster
19 ianuarie 2021
La Timișoara se deschide un nou centru de vaccinare, cu opt fluxuri
de: Marcel Hoster

Politica
PNL Timiş îşi păstrează neutralitatea în scandalul de la vârful partidului. Alin Nica: „Nu e momentul să cerem demisia preşedintelui”
19 ianuarie 2021
de: Alex Nestor
Preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, afirmă că l-au şocat atacurile violente ale lui Rareş Bogdan la adresa lui Ludovic Orban, însă filiala pe care o conduce nu se poziţionează în nicio tabără din partid. Nica afirmă că nu e momentul schimbării preşedintelui PNL, iar partidul trebuie să se concentreze pe guvernare, nu pe dispute politice....
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

12 ianuarie 2021
Klaus Iohannis a anunţat data când se va vaccina: vineri, 15 ianuarie
de: Vlad Stoian


Sport
Încă o tragedie lovește fotbalul feminin românesc
19 ianuarie 2021
de: Alin Toader
Fosta jucătoare de fotbal Georgiana Onea, de la FC Oneşti, a decedat la vârsta de 21 de ani, în urma unei maladii rare, a anunţat, marţi Federaţia Română de Fotbal. „Federaţia Română de Fotbal şi Liga 1 Feminin regretă dispariţia jucătoarei Georgiana Onea, care a decedat în data de 17 ianuarie 2021, la doar 21...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

19 ianuarie 2021
Baschetbaliștii de la SCM Timișoara, gata pentru un nou turneu la Oradea
de: Alin Toader

Social
Trei călăuze și 12 migranți, opriți din drumul lor. Ce metodă foloseau
19 ianuarie 2021
de: Oana Telescu
Un bărbat care transporta 12 migranți nu a scăpat de vigilența Poliției de Frontieră de la Moravița cu toate că și-a luat toate măsurile de siguranță, având chiar și antemergător. În 17 ianuarie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale. Astfel, în...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul


Sănatate
Doar 28 de reacții adverse la peste 13.000 de doze de vaccin anti coronavirus administrate în Timiș
Este nevoie de sânge din toate grupele la Timișoara
Vaccinarea anti Covid, pe înțelesul tuturor, prezentată în cadrul unui seminar organizat de UPT și UMF Timișoara
Aproape 1.700 de vaccinuri anti-covid administrate în Timiș în ultima zi, inclusiv la rapel
Opt focare de coronavirus încă sunt active în Timiș
În Timiş, 189 de persoane infectate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore. Din ce localităţi sunt
Cea mai mare rată de infectare cu covid din județ se menține la Ghiroda
Bilanţ coronavirus. 2.745 de persoane infectate şi 98 de decese, în ultimele 24 de ore
Categoriile de persoane care se pot imuniza în a doua etapă de vaccinare anti-COVID-19
Focar nou de coronavirus în Timiș la Spitalul de Psihiatrie din Jebel
Ghiroda depășește Dumbrăvița la rata de infectare cu coronavirus. Situația în județ
În Timiş, 132 de noi infectări cu Sars-Cov-2, fiind efectuate doar 360 de teste
Timp liber și cultură
Gândul bun de sărbători, spectacol online cu artiști din Banat
Iulius Town a anunțat programul magazinelor în zilele de Crăciun și Anul Nou/FOTO
Gânduri bune de sărbători de la artiști din Banat. Spectacol folcloric transmis online, pe Facebook
Rețete din Banat, online, scrise în grai „bănățan”: zupă de găină, cotoroage, plăcintă cu brânză sărată/FOTO
Concert online al Sindicatului Filarmonicii Banatul: Vivaldi, Verdi, Reinecke, Silvestri
Cinci filme despre istoria bănățenilor strămutați, prezentate online în cadrul proiectului Cămine în Mișcare
Memoriile Cetății au ajuns de la Timișoara la Varșovia, prin intermediul unei expoziții deschise pe 1 Decembrie/FOTO
Noutăți editoriale din genurile science-fiction și fantasy
Peste o sută de morminte ale primilor șvabi sosiți la Dudeștii Noi, redescoperite de specialiștii Muzeului Banatului/VIDEO
Moș Crăciun alege din timp darurile la Iulius Town! Descoperă idei de cadouri și profită de ofertele Black Friday X-MAS Edition
Art Encounters organizează o nouă ediție a Școlii Curatoriale de Toamnă. Aceasta va avea loc online
Un super Black Friday X-MAS edition te așteaptă la Iulius Town: trei săptămâni cu reduceri de până la 80%!
Economic
Pandemia a adus prăbușirea traficului de pasageri de pe Aeroportul Timișoara. Bucureștiul și Londra, cele mai solicitate
19 ianuarie 2021
de: Marcel Hoster
Chiar și pe vreme de pandemie, Aeroportul Internațional Timișoara a avut anul trecut peste 470.000 de pasageri. Totuși, scăderea este evidentă, mai precis, numărul de persoane care au folosit zborurile de pe AIT a fost mai mic cu 70% față de 2019. În anul 2019 Aeroportul Internațional Timișoara a fost tranzitat de un număr de...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Învățământ
Peste 3.000 de elevi au participat la cursurile de pregătire pentru bacalaureat, oferite de UVT
Fațadele clădirii Universității de Vest Timișoara vor fi renovate
Cadrele didactice de la Universitatea de Vest Timișoara, evaluate de studenți. Profesorii pot fi ”penalizați” în sondaj
Noul cămin studențesc al Politehnicii, construit în prelungirea Institutului de Cercetări pentru Energii Regenerabile
Puțini elevi de clasa a opta, în Timiș. Peste 20 de cadre didactice ar putea fi afectate
La Universitatea Politehnica Timișoara s-au sărbătorit 50 de ani de Electronică și Telecomunicații la Timișoara/FOTO
UV Timișoara e cea mai bună în QS University Ranking 2021. În zona de vest a României!
A fost depus spre finanțare proiectul InnoBusiness Center, realizat de trei dintre cele patru universități din Timișoara
O machetă realizată de doi studenți de la Facultatea de Construcții Timișoara a câștigat un concurs național
Studenții timișoreni, ajutați să intre pe piața muncii la absolvire
Academia Română a acordat trei premii pentru reprezentanții Universității Politehnica Timișoara
Universitatea de Vest Timișoara oferă studenților posibilitatea mobilităților virtuale
Știri de ultima oră
Doar 28 de reacții adverse la peste 13.000 de doze de vaccin anti coronavirus administrate în Timiș
20 ianuarie 2021
de Oana Telescu
În ultimele 24 de ore, în Timiș, s-au administrat 1.816 vaccinuri. Astfel, în cadrul etapei I de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr de 696 vaccinuri, din care 27 reprezintă doze de rapel. De asemenea, în cadrul etapei a II a de vaccinare împotriva COVID-19, la nivelul județului Timiș, s-au administrat 1.120 de vaccinuri....
Citeşte tot articolul

Dudeștii Vechi pregătește un proiect de utilizare a energiei geotermale, în valoare de șase milioane de euro
20 ianuarie 2021
de Marcel Hoster
Primăria Dudeștii Vechi vrea să renunțe la utilizarea combustibililor fosili și să folosească la încălzirea clădirilor din subordine energie geotermală, pentru care va primi aproximativ șase milioane de euro. De asemenea, în completarea acestui proiect, cu o altă finanțare europeană, se dorește achiziția unei centrale electrice, care să folosească gazul de sondă, de la...
Citeşte tot articolul

Reprezentanții Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara fac apel la oameni să doneze sânge deoarece este criză în spitalele din oraș și județ. Puteți dona sânge de luni până vineri, de la ora 8.00 la 13.00, la Centrul Regional de Transfuzie, de pe strada Martir Marius Ciopec, nr. 1, lângă Spitalul Județean. Vă puteți programa...
Citeşte tot articolul

Vaccinarea anti Covid, pe înțelesul tuturor, prezentată în cadrul unui seminar organizat de UPT și UMF Timișoara
20 ianuarie 2021
de Marcel Hoster
Dacă vreți să aflați cum funcționează vaccinarea anti coronavirus, Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de e-Learning, împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, organizează joi, 21 ianuarie, cea de-a 19-a ediție a seriei de webinarii ”Împreună Online” sub titlul ”Vaccinarea anti-COVID pe înțelesul tuturor?” Participarea este gratuită iar participanții vor primi Certificate digitale...
Citeşte tot articolul

Peste 3.000 de elevi au participat la cursurile de pregătire pentru bacalaureat, oferite de UVT
20 ianuarie 2021
de Marcel Hoster
Peste 3.000 de elevi din ultimul an de liceu au folosit cursurile suplimentare de pregătire pentru examenul de bacalaureat, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). Sesiunile de pregătire pentru toate disciplinele totalizează peste 5000 de participanți. Programul de pregătire a debutat în data de 16 ianuarie 2021, cu cursuri de Limba și literatura...
Citeşte tot articolul

Lucrările la drumul de legătură Centura Timișoara – Aeroport continuă
20 ianuarie 2021
de Marcel Hoster
În acest moment, pe șantierul drumului județean care face legătura între Centura Timișoara și Aeroport se lucrează la relocarea utilităților. Respectiva șosea va fi extinsă la patru benzi, pentru a asigura un acces mai facil spre principala poartă aeriană din vestul României. Cristian Moș, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, administratorul drumului, s-a aflat pe teren, pentru...
Citeşte tot articolul

Cosmin Tabără se gândește la dezvoltarea infrastructurii sportive a Timișoarei. Proiectele liberale continuă, vor fi și altele noi
19 ianuarie 2021
de Marcel Hoster
Noul viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără, a anunța, la ieșirea din ședința de plen în care a fost ales, că dorește continuarea proiectelor liberale aflate în derulare, dar și începerea unora noi, alături de colegii de coaliție. ”Nu știu cât de importantă e așteptarea, important e că s-a finalizat acest proces, nu datorită nouă, celor...
Citeşte tot articolul

Marți după-masă, la Sala Capitol, a fost în sfârșit rezolvată dilema celui de-al doilea viceprimar al Timișoarei. Liberalul Cosmin Tabără a fost ales, cu o majoritate covârșitoare, să ocupe poziția vacantă. Primul punct pe ordinea de zi a fost confirmarea mandatului lui Ioan Szatmari, consilierul local PSD, care i-a luat locului lui Sebastian Răducanu, plecat...
Citeşte tot articolul

A fost demarat contractul de realizare a studiului de fezabilitate pentru Centura Timișoara Vest
19 ianuarie 2021
de Marcel Hoster
Prima etapă, premergătoare realizării ultimului tronson din centura de ocolire a Timișoarei, Timișoara Vest, a fost pornită. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat demararea a contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar construcției Centurii Timișoara Vest. Proiectantul care realizează documentația este societatea Search Corporation S.R.L., iar valoarea contractului este de 3.658.195,15...
Citeşte tot articolul

Fosta jucătoare de fotbal Georgiana Onea, de la FC Oneşti, a decedat la vârsta de 21 de ani, în urma unei maladii rare, a anunţat, marţi Federaţia Română de Fotbal. „Federaţia Română de Fotbal şi Liga 1 Feminin regretă dispariţia jucătoarei Georgiana Onea, care a decedat în data de 17 ianuarie 2021, la doar 21...
Citeşte tot articolul

Comentarii prin facebook