Rugby total in Ronat, la aniversarea a 40 de ani de la castigarea titlului / FOTO

Sărbătoarea rugby-ului timișorean a adus, pe arena „Gheorghe Rășcanu” din Ronaț, o mulțime de spectatori. Aceștia au aplaudat la scenă deschisă atât prestația jucătorilor de la RCM, care au rămas lideri în play-off, cât mai ales evoluția campionilor din 1972. A fost un eveniment complex, care a readus în atenția timișorenilor echipa de rugby a orașului, cu performanțele trecute și actuale.

Regalul de rugby de pe stadionul „Gheorghe Rășcanu” a început, sâmbătă, cu meciul dintre RCM Timișoara și Farul Constanța, contend pentru play-off-ul Ligii Naționale. Timișorenii câștigaseră în tur cu 40-6, dar constănțenii nu au venit în retur ca victime sigure. Oaspeții au deschis scorul, printr-o lovitură de pedeapsă transformată în minutul 5. Gazdele au reacționat repede, astfel că aveau 15-3 cu zece minute înainte de pauză. Farul a redus diferența și s-a intrat la vestiare cu 15-6.

Repriza a doua a început mai mult pentru Farul, care a reușit să preia preia conducerea, cu 16-15. Finalul de meci a fost de infarct pentru spectatori, după ratarea lui Calafeteanu, care n-a putut să marcheze din lovitură de pedeapsă. În ultimul minut, Lemnaru a reușit un eseu, transformat apoi de Calafeteanu. Partida s-a încheiat 22-16 pentru RCM, care rămâne liderul play-off-ului, cu o etapă înainte de final. Ultimul meci va fi la Baia Mare și contează doar pentru aflarea adversarului din semifinală, pe care timișorenii o vor juca pe teren propriu.

După meciul oficial, campionii din 1972 au intrat pe teren, într-un partidă care a celebrat 40 de ani de la câștigarea primului și singurului titlu național pentru Timișoara. Zece din componenții lotului campion au răspuns „prezent” la această convocare: Bimbo Trailovici, Octavian Vlad, Emanoil Ene, Alexandru Ioniță, Ewald Vollman, Constantin Nedelcu, Ion Iacob, Gheorghe Cândea, Iuliu Peter și Nicolae Duță. Ei au jucat contra unei echipe formate din foști jucători ai Universității Timișoara în perioada 1980-1995.

„Veteranii” au jucat două reprize a câte 15 minute, prestația lor fiind aplaudată la scenă deschisă de numeroșii timișoreni care au luat drumului Ronațului pentru acest evniment. Pe teren a intrat și fiul regretatului Gheorghe Rășcanu, fost căpitan al naționalei, cel al cărui nume îl poartă stadionul de rugby din Timișoara. Claudiu Rășcanu a deschis scorul în meciul aniversar, care s-a încheiat la egalitate.

Unii dintre componenții lotului campion au venit special din străinătate pentru acest eveniment. „Sunt încântat. A meritat să vin din Germania, mi-am reîntîlnit prietenii și m-am bucurat că s-a organizat un astfel de meci. Eram dezamăgit la un moment de decăderea rugby-ului timișorean, dar acum am văzut că sunt șanse pentru un viitor frumos. Sper ca acești oameni care s-au implicat acum să realizeze chiar mai mai mult decât noi”, a spus Ewald Vollman. Organizatorii nu i-au uitat nici pe campionii plecați dintre noi. Soțiile sau copiii lui Florin Popovici, Florin Ionică, Ioan Mihai Taătucu, Gheorghe Rășcanu, Bebe Ceaușu și Mihai Suciu au primit tricouri aniversare.

Evenimentul de la stadionul „Gheorghe Rășcanu” a fost completat și de alte momente care au fost pe placul celor prezenți. Cei mari au putut participa la o degustare de vinuri, iar cei mici, la workshop-uri de rugby. Numărul de magie al Magicianului Augustin a fost urmărit cu sufletul la gură de întreaga asistență, finalul fiind rezervat unui concert cu Pasărea Colibri. (foto: Constantin Duma)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Rezultate bune pentru halterofilii timișoreni la Naționalele de la Onești

Sportivii CSM Timișoara, care se pregătesc la cea mai de tradiție sala din oraș, în zona Dacia, s-au remarcat încă o dată la o competiție importantă. Zilele trecute au avut loc finalele Campionatului Național de seniori, iar doi sportivi din Timișoara au avut evoluții apreciate. Alin Măranu, la categoria 67 kg a reușit să cucerească...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate bune pentru halterofilii timișoreni la Naționalele de la Onești
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Ciocnirea giganților: accident cu tramvaie! Două persoane au fost transportate la spital

Luni seara, după orele 18, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident între două tramvaie, în zona Badea Cârțan din Timișoara. La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal si victime multiple și două echipaje SMURD, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciocnirea giganților: accident cu tramvaie! Două persoane au fost transportate la spital
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Cea de a patra clădire din complexul XCity Towers Timișoara are finanțarea asigurată/Foto

Ridicarea celei de a patra clădiri din complexul imobiliar Xcity Towers, primul cartier de turnuri rezidențiale dezvoltat în zona de nord a Timișoarei, care va totaliza peste 1.000 de apartamente, va fi finanțată în urma unui nou acord semnat între dezvoltatorul imobiliar Wallberg și Banca Transilvania. Dezvoltatorul a obținut autorizația de construcție pentru a patra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cea de a patra clădire din complexul XCity Towers Timișoara are finanțarea asigurată/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara va găzdui, la mijlocul lunii viitoare, în organizarea primăriei, dezbaterea „35 ani de libertate sau 35 ani de dezamăgire? Revoluția din 1989 și ce ar fi putut să fie”. Întâlnirea despre ce a însemnat Revoluția și cum ne-au modelat ultimele decenii va avea loc Cinema Timiș, în data de 15 decembrie, de la ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc dezbaterea „35 ani de libertate sau 35 ani de dezamăgire? Revoluția din 1989 și ce ar fi putut să fie”
Luni seara, după orele 18, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident între două tramvaie, în zona Badea Cârțan din Timișoara. La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal si victime multiple și două echipaje SMURD, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciocnirea giganților: accident cu tramvaie! Două persoane au fost transportate la spital
Deputatul USR de Timiş, Cătlin Drulă, s-a dezlănţuit la adresa liderilor PSD, pe marginea scandalului Nordis, în care au fost vehiculate numele a trei lideri social-democraţi, doi dintre aceştia fiind din Timişoara.   Cătălin Drulă afirmă că problema celor trei lideri nu este doar faptul că au legături cu Nordis, dar au şi minţit. “PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catălin Drulă, atac dur la liderii PSD în scandalul Nordis: “Așa arată banditismul de stat”
Judecătoria Sânnicolau Mare a validat mandatele celor şase consilieri locali din partea PNL pe care conducerea judeţeană i-a exclus din partid. În atare condiţii, constituirea noului Consiliu Local se va putea face fără probleme vineri, 22 noiembrie. Situaţia cel puţin bizară de la Sânnicolau Mare a fost rezolvată în justiţie, marii perdanţi fiind din nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiş a pierdut şi „războiul consilierilor” din Sânnicolau Mare. Cei şase consilieri excluşi din PNL au fost validaţi în instanţă
Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că un preşedinte al României precum Marcel Ciolacu ar fi un adevărat pericol pentru siguranţa naţională. El a enumerat marile vulnerabilităţi ale liderului PSD, începând cu prietenia cu teroristul Omar Hayssam.  Cosmin Şandru afirmă că nu poţi fi preşedinte al României, atâta timp cât stai la masă cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru, despre Marcel Ciolacu: “Este un real pericol pentru țară, pentru siguranța națională”
Elena Lasconi și USR au lansat, duminică, programul electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare de la finalul acestui an, mizând pe un set de măsuri ambițioase. Printre principalele propuneri se numără reducerea taxelor, eliminarea influențelor politice din educație, orientarea sistemului de sănătate către prevenție printr-un Pilon 2 accesibil tuturor românilor, reforma justiției prin introducerea unor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de țară propus de Elena Lasconi și USR: reducerea taxelor, depolitizarea educației și reforma justiției
Scene de secol 19, cu “străzi” desfundate de noroi, oameni la limita sărăciei, cu mulți copii, care trăiesc într-o mizerie cruntă, în colibe de carton și resturi, fără apă curentă sau energie electrică și căldură – astfel arată cartierele mărginașe precum Canton 6 de la Gara de Sud, Kuncz sau colonia “Africa de Timişoara” –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canton 6 – cum arată “restructurarea urbană” a administrației USR pentru săracii Timișoarei de la periferia orașului
Polițiștii Secției 12 Rurale Sânnicolau Mare sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au reținut un tânăr bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Ulterior magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului. În fapt, la data de 16.11.2024, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tâlhar periculos la doar 20 de ani!
Licitația pentru stabilirea firmei care se va ocupa de demolare are un câștigător, anunță președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Alegerea a fost făcută dintre 13 oferte. Licitația oficială pentru desemnarea firmei sau asocierii de firme care să demoleze vechea arenă a fost lansată în luna septembrie, după dispute devenite chiar și subiect de alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost decis cine se va ocupa cu demolarea actualului stadion Dan Păltinișanu
Top