Sa param demn

O vie emoție dinspre USL a cuprins o bună bucată de țară, o minunată parte de popor. Premierul Victor Ponta e preocupat în fruntea nației de faptul că PR-ul de calitate al PDL merge cu pâra la Uniunea Europeană. Lumea politică social-liberală e oripilată că cineva anunță un for superior, când mult mai bine era să nu spună nimic. Să tacă. Domnul Șova e și el supărat, doamna Rovana Plumb nu mai suportă atâta delațiune. Până și Cristian Bușoi, de la Timișoara, se arată mâhnit de atâta lipsă de patriotism din partea opoziției parlamentare. Numai Ionuț Nasleu n-a zis nimic despre aceste practici „mizerabile”, deși trecutul dumnealui de patriot l-ar fi recomandat la o părere avizată.

După ce-a consumat tradiția turnătorului la Securitate, românul tinde să se simtă nedemn dacă dă cu „sifonul”. Stresat pe vremuri de colegul colaborator al aparatului de represiune și de vecinul activist al partidului comunist, la prima vedere, omul de rând ar prefera să-și mănânce rahații singur, în familie, să-și spăle rufele, ba chiar să nu le mai spele deloc, dar treaba să rămână mascată, iar mizeria, sub covor. Se induce ideea că dacă cineva ar anunța despre vreo nemulțumire o instituție ca Uniunea Europeană, păi atunci noi o vom duce grozav de rău, iar dacă ne vom da la gioale în surdină, cu siguranță că pe afară ne vom păstra aerul ăla sobru de stat pus pe treabă și cu temele făcute.

Teoria asta a convenit dintotdeauna celor care credeau că pot ține nemulțumirea oamenilor sub oala cu presiune. Si pe vremea comunismului patriotard, și în democrațiile originale de după 1989. Chiar dacă nu putem compara „Epoca de Aur” cu extravaganțele guvernării Ponta, ar fi păcat să uităm ce au făcut de când lumea cei cu simț civic. Pe vremuri, disidenții își transmiteau nemulțumirile afară, iar pentru asta au fost acuzați de trădare, de lipsă de patriotism.

Înainte de „dezgheț”, Paul Goma, Doina Cornea, Dorin Tudoran, Radu Filipescu și alții au reușit pe diferite canale să-și transmită nemulțumirea peste graniță, pentru ca după revoluție fenomenul să ia amploare în fața regimului proletar-mineresc condus de Ion Iliescu. În mod logic, orice om cu discernământ apelează la o autoritate de ordine sau control când își simte libertățile în pericol. Iar dacă sesizarea e falsă, cu siguranță că apelantul la 112 merită să plătească o frumoasă amendă.

Nici nu trebuie să facem trimitere la istoria comunistă sau anticomunistă ca să clasificăm în vreun fel delațiunea. În lipsă de prea multă educație penetrată azi în fibra poporului, cred că disciplinarea ar veni în primul rând din pâră și sancțiune. Când nu ne vom mai feri să punem mâna pe telefon, ca-n Germania, să pârâm vecinul care aruncă gunoiul în gura de canalizare, atunci vom ajunge să facem educație sub efectul unor amenzi usturătoare, dacă prin școală nu reușim. Niciun austriac nu va avea traume și nopți albe din grija că vecinul raportat cu temei la autorități îl va considera trădător, timp în care în România atragem atât de neproductiv atenția copilului că nu-i frumos să pârască.

Guvernul este indignat că cineva îl toarnă la Bruxelles, dar cere cetățenilor români să-și pârască vecinii care fac evaziune fiscală. Foarte bine. Să pârască și românul de rând, dacă află că bugetele sănătății, al învățământului și al administrației locale sunt fentate de vecinul de bloc și să nu ne mai oripilăm atât nici dacă și politicienii se pârăsc când sunt pe cale să facă porcării în folos propriu și în defavoarea cetățeanului.

Dar să revenim la ce-au făcut de două luni activiștii PDL. Au transmis cu o evidentă exagerare faptul că în România ar avea loc o lovitură de stat dată de majoritatea parlamentară împotriva șefului statului. Și în 1989, după ce Europa Liberă transmitea sunetul mitralierelor în fața Catedralei din Timișoara, din țară „pârâcioșii” au transmis informații evident exagerate. Așa s-a ajuns să se vorbească de 60.000 de morți, când în realitate s-au contabilizat puțin peste 1.000 de decese. Poate că astăzi Europa a părut prea grijulie cu PDL, când toate datele primite de la Monica Macovei și compania puteau fi mincinoase. Dar ce facem că aceleași critici au urmat să vină la adresa Guvernului Ponta și după ce informațiile au fost verificate și parțial confirmate?

Vi-l mai amintiți pe Corneliu Vadim Tudor. Dacă îl mai știți pe bătrânel, cu siguranță vă amintiți că, în calitate de candidat la președinția României, dumnealui a atras de fiecare dată atenția lumii întregi că a fost „furat” în alegeri. De fiecare dată a fost „furat” în alegeri. Ce-a făcut Europa în fața unei asemenea dezvăluiri? A pus botul? Normal că nu, ceea ce ne oferă cel puțin două variante. Ori că UE se sesizează și intervine sănătos, când treaba evident miroase urât, ori că tot Occidentul ăsta capitalist e putred pe dinăuntru cu francmasonii lor cu tot, vorba Tribunului, și nu ne mai rămâne decât să votăm cu veselie Partidul Poporului al „domnului Dan”. Noroc bun!

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

ACS POLI a spus: (septembrie 14th, 2012 at 15:51 )

Am ascultat transmisia IN DIRECT de la Strasbourg si cu regret in suflet, spun ca nu am auzit NIMIC despre ACS POLI si nici despre Recas nu e POLI! Deci opozitia localaE LA PAMANT ! Toate baubaurile ale cu referendumul(liste in plus sau in minus,votanti in plus , sau minus,recensamant gresit, sau nu…) ar fi fost fleacuri pe langa :”ACS POLI nu e POLI!”, „Recas nu e Poli!”,chestii care ar fi dat EUROPA pe spate! Dar, asa, doar cu mazgaleli pe peretii TIMISOAREI, toti vor crede ca a fost o avanpremiera la Festivalul asta cu groapa de pe str.Alba-Iulia!

@prostu satului a spus: (septembrie 14th, 2012 at 16:19 )

Dir Costiel, iu dont anderstand veri uel inglish and iu hed tu maci aurolac tudei, dis iz da rizon uai iu ai auzit nofing abaut Recas care is not Poli. Dere uer also discasions about how retarded is your ma-ta.
Emanuel Barosu
Shef of UE

JANOS a spus: (septembrie 14th, 2012 at 21:45 )

BASARABIA PAMANT UNGURESC…!!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.