Disperați că și-au furat bagajele între ei, 179 de țigani din zona Clujului au ajuns joi după-amiază la Timișoara. Ei au venit cu o cursă charter, din orașul francez Lille.
Între ei, 50 de copii au făcut atmosferă pe Aeroportul Internațional Tmișoara. După ce primii 10 au ieșit de pe poarta aeroprotului, un grup mai animat a scandat „Trăiască România”. „Suntem bucuroși că am venit acasă pe banii francejilor”, spun expulzații.
Ce vor face mai departe e deja clar. „De Crăciun mergem înapoi”, arată unul dintre bărbați, de loc din Dej. „Am venit pentru că am primit bani. Aici, în România, trăim ca porcii, chiar dacă avem autorizație să facem afaceri. Nu ne ajută statul, se taie pensile și salariile”, adaugă un altul.
Romii care s-au repatriat benevol au primit din partea statului francez câte 300 de euro pentru un adult, respectiv câte 100 de euro de copil. De la aeroport, romii au fost îmbarcați în trei autocare și transportați la Gara de Nord, unde vor pleca, cu trenurile, spre localitățile de destinație. Cei mai mulți vor călători spre Cluj, Dej și Oradea.
Comentarii prin facebook