Pe autostrada pe care Ponta n-a vrut s-o inaugureze se va circula de saptamana viitoare

Primul lot din autostrada spre Lugoj stă nefolosit pentru că nu are cine să îl inaugureze. Premierul Victor Ponta și-a dat seama că e penibil să vină până la Timișoara pentru a tăia panglica la nici zece kilometri de șosea.

Primul tronson din autostrada Timişoara – Lugoj începe în apropierea localităţii Giarmata, în continuarea tronsonului Arad – Timişoara. Pe distanţa de 9,5 kilometri au fost realizate patru poduri, şase pasaje şi 11 podeţe. Lucrările au costat în jur de 250 milioane de lei, din care mai bine de 178 de milioane din fondurile UE. Executantul este o firmă a lui Dorin Umbrărescu.

Titu Bojin, preşedintele CJ Timiș, a anunţat, la începutul săptămânii, că acest tronson va fi inaugurat, joi, în prezenţa lui Victor Ponta. Premierul a declarat însă că nu vine în Timiş pentru a tăia panglica la 9,5 kilometri de autostradă. Acum, pe noua porțiune de autostradă nu trece nicio mașină. Abia săptămâna viitoare va fi dat drumul traficului, cel mai probabil marți.

Autostrada Timişoara – Lugoj are o lungime de 32,5 de kilometri şi cuprinde două loturi: primul de 9,5 kilometri, și al doilea, de la Remetea Mare la Lugoj, de 25,6 kilometri. Deşi are o lungime mică, primul tronson din autostradă va avea un impact major pentru infrastructura rutieră a Timișoarei, pentru că TIR-urile și camioanele de mare tonaj nu vor mai intra prin oraș și nici nu vor mai sufoca şoseaua de centură.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Z a spus: (octombrie 11th, 2012 at 21:32 )

„… nici nu vor mai sufoca şoseaua de centură.” 🙂 Asta e gluma,asa-i?

Alex a spus: (octombrie 12th, 2012 at 15:36 )

Oare cand vom inaugura si un drum judetean care se preteaza la intrarea din Timisoara pe autostrada?! E incredibil ca se merge 15 Km pana la sutostrada pe un drum cu doua benzi, si alea inguste.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”

Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CS Sânandrei Carani este noua campioană a județului Timiș

Una din cele mai serioase și omogene echipe din fotbalul județean a câștigat detașat Liga 4 din Timiș. Vorbim de echipa pregătită de „leopardul” Petre Narcis, CS Sânandrei Carani. După ce a cochetat cu podiumul în ultimii ani, timp în care a câștigat și o ediție a Cupei Romnâniei, în acest sezon a fost vorba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CS Sânandrei Carani este noua campioană a județului Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO

Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, la aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
Nu a trecut decât o lună de la deschiderea singurului muzeu pe care Primăria Timișoara îl deține și deja anunță că vrea să investească acolo aproape un milion și jumătate de lei. De asemenea, vrea să transforme expoziția dedicată lui Johnny Weissmuller într-un muzeu. Executivul primăriei va cere votul consilierilor locali asupra celor două proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să investească 1,5 milioane de lei în singurul muzeu din administrare, proaspăt deschis
Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că premierul desemnat Eugen Tomac şi-a depus mandatul, în locul său desemnându-l pe Adrian Veştea. Acesta din urmă a precizat că îşi asumă această responsabilitate într-un moment de criză politică, subliniind că îşi doreşte un guvern politic, care să îşi asume reforme reale. „Domnul Eugen Tomac şi-a depus mandatul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriza de duminică! Tomac și-a depus mandatul, iar Nicușor Dan l-a propus ca prim-ministru pe Adrian Veștea
De ce expertiza fără responsabilitate politică nu poate schimba guvernarea. Întrebarea pare corectă. Nu este. Pentru că pleacă de la premisa că problema principală este cine ajunge la Palatul Victoria. În realitate, uneori întrebarea mai importantă este cine își asumă ce se întâmplă acolo. România ajunge din nou în fața tentației guvernului tehnocrat. După negocieri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul tehnocrat: impotență politică sau criză de competență?
Într-o perioadă în care industria ospitalității traversează transformări profunde, de la schimbarea comportamentului consumatorilor și deficitul de forță de muncă până la nevoia de digitalizare și adaptare la standarde europene tot mai exigente, existența unor organizații reprezentative și puternice devine esențială. În județul Timiș și în regiunea Banatului, acest rol este îndeplinit de Asociația Patronală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul HORETIM – Vocea industriei ospitalității din Banat și un motor al dezvoltării economice, gastronomice și comunitare
Top