La Topul Firmelor, Georgica Cornu isi premiaza nevasta si insolventele

„Regele asfaltului din Banat” își răsplătește, la Topul Firmelor, două societăți aflate în insolvență. Le dă chiar și trofee de excelență, la fel ca și soției sale, de care încerca să divorțeze nu mai departe de acum două luni.

Topul Firmelor, eveniment organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, a ajuns la ediția a XIX-a, iar în concurs au intrat fix 5.889 societăți comerciale. Acestea reprezintă cam un sfert din totalul firmelor din județ, ceea ce face ca procentul de participare să fie destul de bun, în condițiile actuale de criză. Printre firmele premiate pentru activitatea din 2011 se numără, firește, și unele dintre cele deținute de președintele CCIAT, Georgică Cornu.

La categoria „Lucrări de construcții a drumurilor și a căilor ferate”, secțiunea Întreprinderi mari, singurul premiu revine societății Confort SA. La categoria „Comerț cu ridicata specializat al altor produse”, categoria Întreprinderi mari, unicul premiu va ajunge în vitrina de la Izometal Magellan. Culmea este că ambele firme apar acum în Top 5 al celor mai răsunătoare insolvențe ale anului. Confort este chiar pe locul al doilea, după Hidroelectrica. Jurnaliștii de la Capital scriu că, în ambele cazuri, insolvența a fost cerută chiar de alte companii din grupul Izometal-Confort, deținut de același Georgică Cornu, după ce alte firme ceruseră, în instanță, insolvența, pentru a putea recupera importante sume de bani.

În Top 300, Georgică Cornu se află pe locul 33, cu o avere estimată la 140-141 de milioane de euro și afaceri în construcții și comerț. În ultimul an, Cornu a devenit și personaj monden, după ce a început o relație cu prezentatoarea TV Marina Almășan. Au urmat depunerea actelor de divorț, vorbe grele aruncate înspre soția sa, Oana, și un final brusc al idilei cu vedeta de televiziune.

Deși gurile rele spun că despărțirea de Almășan nu e decât de ochii lumii, pentru ca milionarul să aibă viață mai ușoară la partaj, Cornu a declarat că, pentru binele copiilor, vrea să dea o nouă șansă relației cu soția sa. Un pas în această direcție ar putea fi și premiul întâi pe care firma „Manon Lescaut SRL” îl primește la categoria „Restarante”, secțiunea întreprinderi mijlocii. Pe această firmă funcționează restaurantul „Select”, administrat de Oana Cornu. În ultimul an și jumătate, acesta și-a redus atât suprafața, cât și numărul clienților. În primăvară, Georgică Cornu o critica pe Oana că n-a vrut să evolueze din postura de șefă de restaurant. Acum îi dă premiu pentru asta.

Confort SA, Izometal Magellan și Manon Lescaut vor primi și trofee de excelență din partea CCIAT.

Topul firmelor 2011 final
Trofeul de exelenta final
Distinctia de excelenta final

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Alex a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 21:36 )

Premierea asta facuta de catre CCIAT este ca si o diploma de la Spiru Haret. Adica important este sa cotizezi ca membru al mai sus numitei institutii ca mai apoi sa primesti un premiu!
Fara nici o legatura cu nici un fel de performanta, cotizezi esti premiat, scurt si la obiect. Rusine CCIAT, dar si celor care participa si se complac in asemenea blaturi. CE importanta poate avea pentru mine ca firma cu anumite rezultate, un premiu care este deopotriva oferit si unei firme care-i in insolventa!!! Culmea este ca toate firmele participante se claseaza pe podium!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc

Poli Știința – FC Bacău a fost derbiul de clasament al etapei a 11-a, jocul între ocupantele locurilor 2 și 6, a două echipe ce au jucat bine în ultimele partide. Întâlnirea de astăzi nu a impresionat, dar s-a terminat cum au vrut gazdele, cu victorie. Prima repriză a fost deschisă, cu două echipe ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.