Robu TV, la primele productii, „spionii cu Ipad” se extind / VIDEO

Casa de producție a TNL Timiș, cunsocută și ca „Robu TV”, a realizat primele filmulețe privind lucrările de la amenajarea zonei unde era amplasat „acvariul” din centrrul Timișoarei. Primarul Nicolae Robu, supărat pe prestația muncitorilor, a decis să-i trimită pe tinerii liberali la filmări. Echipele de operatori ad-hoc vor putea fi văzute, de acum înainte, în tot orașul.

Aceștia s-au executat rapid, realizând primele două filme de foarte scurt-metraj. În treacăt fie spus, angajații cu pricina aparțin unei firme din subordinea primăriei, respectiv ADP. După cum se vede, „cineaștii” lui Robu mai au mult de muncă, filmările dovedind încă destul amatorism. Dar cum știm că succesul înseamnă 99% transpirație și doar 1% inspirație, astfel de filmări ar trebui să continue. De exemplu la pasajul Michelangelo, unde lucrează – vorba vine lucrează! – o altă firmă a primăriei, SDM. Sau pe str. Musicescu, unde trebuia de vreo două luni să înceapă o altă lucrare antamată de SDM.

Voi continua să folosesc aceste tehnici, chiar dacă pe unii îi deranjează sau unora ele le stârnesc ilaritate. Până la urmă, timişorenii ce vor aprecia? Vor aprecia că s-au întâmplat aceste lucruri pozitive. Fac aşa cum ştiu eu încât să pot avea realizări. Asta fac. Şi eu voi avea realizări. Deci să fie limpede. Eu sunt omul care dacă îşi pune ceva în cap să facă, face. Şi obiectivele pe care mi le-am propus vor fi atinse”, spune primarul Robu, încântat că, după ce au apărut filmulețele, muncitorii au schimbat viteza și se mișcă mult mai cu… talent.


Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

dejan a spus: (mai 13th, 2013 at 17:24 )

penibil, asta e cel mai potrivit cuvant pentru felul in care intelege robu administratia locala.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Anunțul Primăriei Timișoara. CFR Infrastructură e de acord, în principiu cu ideea trenului metropolitan

Ideea Primăriei Timișoara pentru dezvoltarea unei rețele metropolitane de tren urban electric și integrat cu transportul public a obținut un acord de principiu al Ministerului Transporturilor. Acum urmează următorul pas pentru implementarea proiectului, adică semnarea unui parteneriat între municipalitate și Compania Națională Căi Ferate „CFR” SA. Pentru a accelera investiția, Primăria Municipiului Timișoara și-a asumat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. CFR Infrastructură e de acord, în principiu cu ideea trenului metropolitan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil

Câteva personaje dezorientate s-au rătăcit, în această după-amiază la “marele protest” organizat în faţa Primăriei Timişoara de PUSL, partidul lui Dan Voiculescu şi Maria Grapini. Protestul împotriva primarului Dominic Fritz fost anunţat cu mare tam-tam de vreo zece zile, organizatorii bazându-se pe prezenţa a mii de oameni. „Timișoara merită respect!” a fost sloganul prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Micuții luptători ai Timișoarei și-au apărat blazonul și în frumoasa Bucovină

Gura Humorului a fost gazdă ospitalieră pentru etapa a doua a Campionatului Național de minirugby la care au participat sute de copii de la cele mai importante cluburi din țară. Printre ei și Warriors Timișoara, care a avut echipă la U8, două la U10, una fiind o combinată cu CSS Bega și alta la U12....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Micuții luptători ai Timișoarei și-au apărat blazonul și în frumoasa Bucovină
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Sistemul de valorificare a nămolului rezultat din epurarea apelor uzate de Aquatim e aproape de finalizare

Societatea Aquatim se apropie de momentul în care va pune în funcțiune instalația de valorificare a nămolului rezultat în urma procesului de epurare a apelor uzate. În aceste zile se montează scrubberele – echipamente industriale esențiale pentru funcționarea noii instalații. Acestea au rolul de a trata aerul rezultat din procesul de uscare a nămolului, reținând și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de valorificare a nămolului rezultat din epurarea apelor uzate de Aquatim e aproape de finalizare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ideea Primăriei Timișoara pentru dezvoltarea unei rețele metropolitane de tren urban electric și integrat cu transportul public a obținut un acord de principiu al Ministerului Transporturilor. Acum urmează următorul pas pentru implementarea proiectului, adică semnarea unui parteneriat între municipalitate și Compania Națională Căi Ferate „CFR” SA. Pentru a accelera investiția, Primăria Municipiului Timișoara și-a asumat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. CFR Infrastructură e de acord, în principiu cu ideea trenului metropolitan
Miercuri, 8 iulie, se aniversează 157 de ani de la prima călătorie cu tramvaiul pe actualul teritoriu al României. Acest eveniment este marcat în fiecare an prin Ziua Transportului Public, ocazie cu care  Societatea de Transport Public Timișoara va organiza o expoziție fotografică și o călătorie cu tramvaiele istorice Gemenele. Societatea de Transport Public Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Transportului Public, timişorenii sunt invitaţi la o călătorie cu tramvaiele istorice Gemenele şi o expoziție fotografică
Primăria Timișoara cere aprobarea consilierilor locali în vederea alocării a aproape nouă milioane de lei pe reabilitarea termică a două clădiri din administrarea Spitalului de Copii Louis Țurcanu Timișoara. Proiectele vizează reabilitarea termică a clădirii de pe strada Teiului, care găzduiește Secția de Recuperare Pediatrică, și a imobilului de pe strada Corbului, fosta clinică de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consilierii locali vor vota pentru reabilitarea termică a două clădiri de la Spitalul de Copii Timișoara
Printr-o serie de evenimente desfășurate între 6 și 30 iulie, Universitatea de Vest Timișoara, prin Facultatea de Arte și Design, aduce arta contemporană în spațiul public și creează contexte de întâlnire între tinerii creatori, profesioniștii din domeniu și comunitate. Publicul este așteptat să descopere creația noii generații de artiști și designeri, în cadrul „Turning Point”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT invită publicul să descopere creația noii generații de artiști și designeri în cadrul „Turning Point” 2026
Municipalitatea timișoreană a lansat licitația care va stabili executantul proiectului Magistrala Verde, unul în valoare de peste 150 de milioane de lei și care va schimba total Calea Șagului din Timișoara. Proiectul este finanțat în cea mai mare parte, cu 97 de milioane de lei, cu fonduri europene nerambursabile. Calea Șagului va fi transformată într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a început căutarea pentru firma care va realiza Magistrala Verde de pe Calea Șagului
6 iulie 1958 este o zi scrisă cu litere de aur în istoria orașului! Știința, numele sub care evolua atunci Politehnica, cucerea Cupa R.P.R. și aducea la Timișoara primul trofeu din istoria clubului. În finala disputată pe stadionul 23 August din București, studenții timișoreni învingeau Progresul cu 1-0, prin golul lui Cădariu. Știința a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 6 iulie 1958 în istoria Politehnicii! Pentru prima dată în istorie, Cupa României venea la Timișoara/VIDEO
Societatea Aquatim se apropie de momentul în care va pune în funcțiune instalația de valorificare a nămolului rezultat în urma procesului de epurare a apelor uzate. În aceste zile se montează scrubberele – echipamente industriale esențiale pentru funcționarea noii instalații. Acestea au rolul de a trata aerul rezultat din procesul de uscare a nămolului, reținând și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de valorificare a nămolului rezultat din epurarea apelor uzate de Aquatim e aproape de finalizare
Top