Foamea baronului Frunzaverde distruge identitar si cultural Regiunea Banat

Ideea lansată de Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi susţinută de USL-işti din vestul ţării, inclusiv de primarul liberal Nicolae Robu şi de deputatul PSD Sorin Grindeanu, conform căreia judeţul Mehedinţi ar trebui inclus în viitoarea Regiune Banat este privită cu neînceredere de societatea civilă şi intelectualii de la Timişoara. Scriitorul Daniel Vighi este extrem de acid şi susţine că noii baroni sunt mult prea flămânzi.

„Este o foame a baronilor de a fi cât mai guvernatori. De a controla cât mai multe resurse şi a avea un teritoriu cât mai mare. Mehedinţiul aparţine istoric, mental şi în toate felurile de Oltenia istorică. Banatul ar trebui să ţină la dimensiunea culturală. Mehedinţiul ar face bine să ne dea Orşova înapoi şi încă patru comune şi să se ducă la Craiova”, ne-a spus scriitorul Daniel Vighi.

Societatea Timişoara şi Ariergarda sunt pregătite de protest. Oamenii de cultură din Timişoara vor să-i stea în gât lui Sorin Frunzăverde.

„Baronii nu ţin cont de dimensiunea identitară, culturală pe care noi am cerut-o în dezbaterile cu Societatea Timişoara, cu scriitori, oameni de cultură din Arad, Reşiţa, Timişoara, Lugoj. Bihorul se ia şi se duce la un alt baron dornic de mărire – Klaus Johannis. Împart acum ţara după bunul lor plac. Noi pledăm pentru Banatul adevărat. I-am spus Banat-Mureş. Vom organiza un protest în numele Societăţii Timişoara, a Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor Ariergarda. Să-şi vadă de treabă domnul Frunzăverde. El va fi probabil baronul de la noi, dar îi vom sta în gât. Sunt doar nişte nesătui”, ne-a mai spus Vighi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

loboda a spus: (septembrie 9th, 2013 at 12:07 )

dar sa se mute ei in judetul mehedinti si sa ne lase in pace.

Republica Banat a spus: (septembrie 9th, 2013 at 13:54 )

La ce prosti au dreptul la vot marsaviile nu se vor termina niciodata! Frunzaverde e un betiv notoriu care prin coruptie, trafic de influenta si contrabanda si-a construit o retea de tip mafiot de care profita si jegurile de la bucuresti. Iar Robu si Grindeanu is doua cocote ce adopta pozitia doggy style de cate ori ii suna bucurestiul. Mars la Craiova!

liberal a spus: (septembrie 9th, 2013 at 16:35 )

Robu vorbeste, ca de obicei, in nume propriu. Nu a catadicsit sa discute despre acest subiect in PNL timis. Asteptam cu interes decizia ANI din ocombrie!

widoqq a spus: (septembrie 9th, 2013 at 20:25 )

Dimensiune culturala in Banat!? Glumiti!? Vighi asta care ziceti ca i scriitor si intelectual banatean se simte inteligent cand debiteaza tampeniile din articol? Vai mama lui!

Druckerul din Blascovici a spus: (septembrie 10th, 2013 at 00:20 )

Ho , Orsova in ce judet ii ? Orsova apartine Banatului , pana la Varciorova ii teritoriu banatzan .

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (septembrie 10th, 2013 at 02:20 )

ADEVARUL ESTE CA REGIUNEA BANAT ESTE UNA DINTRE CELE MAI PUTERNICE DIN TARA,SI TOTI CEI DIN ALTE ZONE AU PRIVIT TIMISOARA,BANATUL CA SI UN PASS IN OCCIDENT,DECI DACA AR VENI SI MEHEDINTI,OLTENI SI BANATENI DE ACOLO AR FI MINDRI CACI IN REST CINE SA-I REPREZINTE ??NIMENI NU AR STI SA O FACA MAI BINE DECIT BANATENI DECI MAI BINE DE PARTEA BANATULUI DECIT A OLTENIEI SI ASTA CU O ABSOLUTA SIGURANTA!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

cineva a spus: (septembrie 10th, 2013 at 08:06 )

cand e urmatoarea manifestatie???

Emil a spus: (septembrie 10th, 2013 at 11:55 )

Cred ca din declaratiile unora se vede ingustimea in gandire. De ce nu a avut dl Vighi aceeasi pozitie si in cazul Aradului, nordul Aradului nu a fost in Banatul istoric. De ce nu aveti o problema in a accepta Aradul ci doar Mh, argumentele sunt aceleasi.

alex a spus: (septembrie 10th, 2013 at 12:11 )

1. Propunerea lansată de către Frunzăverde se referă la Regiunea Vest. Nu s-a discutat niciodată despre Regiunea Banat. Dacă tot vorbim despre Banatul istoric, trebuie menționat că nici judeţul Arad, nici judeţul Hunedoara nu făceau parte din Banat.
2. De unde atâta îngustime intelectuală la domnii din Timişoara, încât să nu poată vedea și oportunităţile de dezvoltare create de includerea judeţului Mehedinţi în Regiunea Vest: întreaga Clisură a Dunării şi două porturi importante (Orşova şi Turnu Severin)?
3. Iar ideea unora de a coopta în Regiunea Vest (nu Banat) doar anumite localităţi din Mehedinţi este clar venită din partea unor amatori.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara

În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Deplasare la Cluj cu un singur obiectiv: victorie cu bonus ofensiv

SCM USV Timișoara joacă al cincilea meci în deplasare din cele mai recente șase disputate în Liga de Rugby. Alb-violeții vor evolua pe terenul echipei CSU ELBI Cluj-Napoca. Partida este programată sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 11:00. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au anunțat primul XV, decizând să menajeze câțiva jucători de bază....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare la Cluj cu un singur obiectiv: victorie cu bonus ofensiv
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun în zona centrală

Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Lucrările de reabilitare a lotului de cale ferată care traversează Timișoara, de la Gara Mică până în Ronaț, au ajuns la un stadiu fizic de 27,47%. Acest lot include și investiția în cele două gări principale ale orașului, Gara de Est și Gara de Nord, estacada care trece prin centru, dar și lucrările importante din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală
Asociația EcoStuff România și Primăria Timișoara ar urma să colaboreze din nou în cadrul unui parteneriat care vizează noi plantări de arbori pe o parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei, cei de la organizația amintită vor oferi gratuit materialul săditor. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori
Noul stadion al Timișoarei va fi, conform proiectului, unul cu o formă compactă, va acoperi o suprafață de 85.000 de metri pătrați desfășurați și o înălțime de 36 de metri. Vor fi două inele pentru tribune și acestea vor putea găzdui 32.000 de spectatori, toate fiind acoperite. Sunt primele detalii, alături de primele randări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem primele imagini cu noul stadion Dan Păltinișanu! S-au purtat primele discuții cu proiectanții și constructorii/FOTO
La Sânnicolau Mare continuă investițiile pentru un oraş mai modern și mai eficient energetic. Astfel zilele trecute, a fost semnat un nou contract de execuție pentru reabilitarea termică a altor două loturi de blocuri. Contractul de finanțare este de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar de investiție vor beneficia aproximativ 140 de familii din Sânnicolau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare continuă reabilitarea termică a blocurilor. Proiect de aproximativ 1,5 milioane de euro, beneficiare fiind 140 de familii
Așa cum era de așteptat de la începutul campionatului, Poli se bate la întâietate, iar Dumbrăvița are probabil cel mai greu sezon de „B” de până acum. Ambele echipe ce reprezintă Timișul joacă pe teren propriu în etapa de weekend. Alb-violeții revin pe stadionul Electrica după aproape două săptămâni. Sâmbătă, Poli o înfruntă pentru cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica și Dumbrăvița joacă sâmbătă acasă. Echipele din Timiș au obiective diferite
În comuna Moșnița Nouă funcționează de acum o echipă comunitară integrată care oferă sprijin persoanelor și familiilor aflate în situații vulnerabile, prin servicii sociale, educaționale și medicale. Proiectul SCI2000 reunește specialiști din mai multe domenii și poate oferi îndrumare și sprijin adaptat fiecărei situații, de la accesarea serviciilor sociale și medicale, până la sprijin educațional,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul SCI2000: servicii de sprijin pentru persoanele și familiile vulnerabile la Moşniţa Nouă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.