Razboi pe fata intre liberalul Radu Dimeca si seful CCIAT, Georgica Cornu

Consilierul local PNL, Radu Dimeca, vicepreședinte al CCIAT, îl atacă dur pe omul de afaceri Georgică Cornu, acuzându-l de practici comuniste. În schimb, Cornu crede că liberalul îi vrea scaunul de președinte al CCIAT. Culmea, Cornu este unul dintre oamenii de afaceri agreați în primăria condusă de liberalul Nicolae Robu.

radu dimeca

„Colegiul de Conducere (CC) al CCIAT, pe cale să devină un CC al PCR!”, reclamă Radu Dimeca, prin intermediul unui comunicat de presă. El spune că, pe data de 11 septembrie, va avea loc o Adunare Generală Extraordinară a CCIAT, pe ordinea de zi fiind un punct care prevede vânzarea unor imobile deținute de instituție. Banii ar fi necesari achiziționării de la primărie a terenului aferent CRAFT. Dimeca spune că acest punct este nestatutar, el nefiind aprobat de Colegiul de Conducere al CCIAT. Cu toate acestea, în decizia emisă de CC s-a precizat că s-a votat „în unanimitate” vânzarea activelor, spune Dimeca.

„Ca membru al Colegiului de Conducere, am trimis o scrisoare președintelui Georgică Cornu și membrilor CC, prin care am solicitat o analiză privind oportunitatea vânzării respectivelor active imobiliare pe baza mai multor elemente. Răspunsul primit din partea președintelui Georgică Cornu a fost șocant. Într-o scrisoare purtând antetul CCIAT și semnătura președintelui, pe lângă multe greșeli gramaticale și un număr mare de invective, eram acuzat de faptul că vreau să îi iau scaunul și să candidez la următoarele alegeri și că doresc să blochez cumpărarea terenului aferent CRAFT, pentru că aș avea interese economice pentru construirea unui ”PECO liberal” pe o parte din acest teren”, afirmă Dimeca. El spune că, într-adevăr, și-a anunțat intenția de a candida la șefia Camerei, încă din anul 2010, dar acest lucru n-are de-a face cu problema discutată. Mai mult, el afirmă că, sub conducerea lui Cornu, CCIAT a căzut în fiecare an, ajungând la doar 330 de membri, de la 1.000 câți erau înregistrați în urmă cu patru ani.

„Despre activitatea mea la CCIAT, chiar dacă funcția de vicepreședinte este mai mult onorifică (în organigrama camerei fiind trecută de preşedintele Georgică Cornu pe linie moartă) nu vreau să spun prea multe, pentru că cei de acolo știu ce am făcut. Despre noțiunea de PECO liberal, pot să spun doar că a existat o propunere din partea executivului PMT, prin care redevența plătită de CCIAT Primăriei Timișoara pentru terenul de la CRAFT ar fi scăzut cu 40 – 50 %, dacă se ceda aproximativ 10% din acel teren înapoi primăriei”, a mai spus Dimeca. El a mai afirmat că achiziționarea terenului de la primărie este extrem de complicată, iar Cornu n-a obținut niciun rezultat la negocierile cu o comisie din primărie.

„CCIAT nu poate cumpăra terenul de la CRAFT pentru că, potrivit unui paragraf al contractului de concesiune, din 1998, dacă se reziliază acest contract, terenul și clădirile construite pe acesta revin proprietarului, Primăria Timișoara Așa că, negocierile nu au ajuns la nici un rezultat, prețul de 110 euro/mp fiind doar o fabulație cu care preşedintele Georgică Cornu vrea să îi convingă pe membrii CCIAT că afacerea ar putea fi viabilă”, a continuat Dimeca. Prin urmare, el se întreabă „de ce se grăbește președintele Georgică Cornu să înstrăineze patrimoniul Camerei de Comerț, când încă nu știe clar dacă și în ce condiții va putea cumpăra terenul de la Centrul de Afaceri?”. (sursa foto: www.facebook.com)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Gigi a spus: (septembrie 10th, 2013 at 22:01 )

Ar fi cazul ca falimentarul Cornu sa cedeze locul de presedinte la camera catre altcineva. Acum probabil incearca un shmen de ultim moment pentru a fura bani de la camera ca sa isi salveze businessurile.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT
Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de reabilitare al Gării de Nord a ajuns la final. Investiția a fost în valoare de 26,085 milioane de lei, fiind derulată de CNCF „CFR” SA – SRCF Timișoara și a urmărit reabilitarea ansamblului Gării de Nord și îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor. Lucrările au fost executate de asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pilon central în dezvoltarea tehnologiilor verzi și a cercetării aplicate prin organizarea unei sesiuni științifice internaționale de anvergură. Organizat în perspectiva Zilei Internaționale a Sustenabilității, evenimentul „SustainU Day” a fost dedicat în totalitate soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor. Manifestarea s-a desfășurat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”
Facultatea de Arte și Design, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Galeria Mansarda, evenimentul „Brâncuși, Noi”, o întâlnire sincretică a artelor vizuale și ale spectacolului, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
Art Encounters organizează, sâmbătă şi duminică, două evenimente dedicate copiilor. Astfel, sâmbătă va avea loc atelierul “Picasso şi formele deschise”, iar duminică un atelier de modelaj în plastilină inspirat din cubism. Ambele acţiuni implică şi vizite în expoziția Picasso en visite. Sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00–12:00, va avea loc atelierul pentru copii între 8...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copiii, invitaţi în lumea lui Picasso. Două evenimente marca Art Encounters
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.