Robu nu e de acord cu eutanasierea maidanezilor

Exact la ora în care deputații votau eutanasierea câinilor fără stăpân, primarul Nicolae Robu prezenta, într-o conferință de presă, rezultatele sondajului pe care l-a lansat pe Facebook, referitor la soarta maidanezilor. Conform sondajului, 529 de votanţi s-au pronunţat că sunt de acord cu soluţia propusă de edil, respectiv sterilizarea câinilor comunitari și întreținerea lor în adăposturi.

robu cu miini

„În momentul de faţă din cei 1029 de repondenţi, 529 susţin soluţia pe care am propus-o şi pe care noi o aplicăm, iar 500 doresc eutanasierea necondiţionată. Deci 51,41% sunt pentru soluția A, iar diferența de 48,59% sunt pentru soluţia B. Desigur că noi trebuie să procedăm în acord cu legea. Urmează în perioada următoare să se facă o actualizare legislativă și vom putea vorbi despre o nouă lege, despre noi reglementări abia în momentul în care noua lege va fi promulgată.”, a declarat edilul şef. Liberalul a mai discutat cu timişorenii care au confirmat că sunt foarte mulţi câini cu crotal, iar concluzia la care a ajuns este că pe străzile din Timişoara sunt circa 2.000 de câini fără stăpân. Asta după ce, săptămâna trecută estima numărul maidanezilor la 3000-3.500 de bucăți.

Referitor la legea adoptată în Cameră, Robu a spus că trebuie să vadă despre ce este vorba şi apoi să se pronunţe. În Timişoara problema maidanezilor poate fi rezolvată și cu sterilizarea câinilor, a afirmat el. „Trebuie să văd ce s-a votat, nu ştiu. Nu mă pot pronunţa până nu văd despre ce este vorba. Părerea rămâne aceeaşi. Eu cred că am făcut progrese foarte mari în această speţă şi oricine poate vedea că pe străzile Timişoarei sunt mult mai puţini câini. Noi am fi în măsură să rezolvăm problema câinilor cu acea soluţie pe care sondajul Facebook a votat-o cu A”, a mai spus Robu. El a spus că încă o soluţie ar fi înăsprirea pedepselor pentru stăpânii care nu îşi sterilizează câinii, apoi oferirea spre adopţie a câinilor sterilizaţi şi, dacă după o săptămână nu îi adoptă nimeni, să fie lăsaţi pe stradă, iar eutanasierea să fie doar în cazul câinilor agresivi. Potrivit legii adoptate de deputați, cânii fără stăpân, care nu au fost adoptați sau revendicați în termen de 14 zile, pot fi eutanasiați. Edilii pot însă să prelungească această perioadă, dacă au posibilități materiale să țină câinii în adăposturi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

diter a spus: (septembrie 10th, 2013 at 14:54 )

respectele mele fata de primar. sa speram ca nu se va suci ca si cu alte ocazii.

anonim a spus: (septembrie 10th, 2013 at 15:29 )

robule..de ce il plagiezi pe omologul tau de la sibiu? sum dracu sunt mai putini caini doar pt ca au fost sterilizati? au murit o parte in urma sterilizari? decat sa ne povestesti cum in fiecare sapt scapi de cate 1000-1500 de caini, mai bine ai face dracu macar 10% din cate face Johannis pt sibiu..hai sictir!!!

MuieroBu a spus: (septembrie 10th, 2013 at 16:15 )

Si multimea A, si multimea B sunt cu totii niste idioti de doi bani. Daca cazul Ionut era in Timisoara, prostanu de Robu o lua in mufa rau de tot cu FB lui.
Uneori am impresia ca e mai javra ca Oprescu, dar in general e ghidat de aceleasi doua chestii: incompetenta si lasitatea caractestice oricarui castigator de alegeri din Romania. Iar pe de alta parte, de interesul personal si de gasca care le dicteaza in principal toate actiunile. Fraierii din lista lui sunt nulitatile care in opinia mosului ne reprezinta pe toti ceilalti 300.000!

curatica a spus: (septembrie 10th, 2013 at 20:01 )

Trebuie facuta curatenie in TM: eutanasiati maidanezii bolnavi, batrini si agresivi! urgent!! restul sa se gaseasca o firna si sa exporte in Franta…Spania…ca si gaborii care au fost exportati acollllo!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (septembrie 11th, 2013 at 18:46 )

BRAVO ROBU TE APRECIEZ PENTRU ASTA SI DACA LE FACI SI UN ADAPOST ESTI CINEVA SI VEI AVEA PARTE DE RESPECT DIN PARTEA OAMENILOR SI UN LOC IN ETERNITATE UNDE VIATA PRIMEAZA FOREVER!!!BRAVO ROBU AI GRIJA SI DE ACESTE ANIMALE CARE NU AU CUM SA SE INGRIJEASCA SINGURE!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.