Demiterea lui George Maior, un „lucru bine facut” ca la carte

Klaus Iohannis nu este președintele care hăhăie pe la talk-show-uri sau chiar în conferințele de presă de la Palatul Cotroceni. Nu se îmbată până în zori cu Gigi Becali și nici nu dansează cu fuste în cap la Cireșica. Nici măcar nu participă la paranghelii cu pirandele lui Bercea Mondial. Nu pare omul fascinat de servicii, Securitate, generali sau ofițeri mai mult sau mai puțin acoperiți. Klaus Iohannis nu se bate cu cărămida în piept că se luptă cu corupția, în timp ce toți din jurul lui, începând cu singurul frate, fac potecă la DNA. Iohannis nu generează conflicte la televizor, fiindcă numai în situații conflictuale s-ar simți bine. Nu începe campanii populiste, precum cea împotriva Parlamentului, doar fiindcă știe că lumea nu iubește acest for. Și multe, multe lucruri nu face Iohannis. Sunt convins că, dacă ar vea copii, nu i-ar impune în Parlamentul European, ca să râdă încă o dată lumea de români.
Sigur că Iohannis a mai făcut și greșeli în perioada de o lună și câteva zile care a trecut de la depunerea jurământului. Pe de alttă parte el inspiră multă siguranță și seriozitate. Și poate ar trebui spus că, la 25 de ani de la Revoluție, în fine România are primul șef de stat cu adevărat anti-comunist, care n-a fost membru PCR. Adică nu un „anti-comunist” de paradă, care înainte de 1989 avea funcții în partid. Iar acțiunile sale (vizită Arhivele Securității, înființarea Muzeului Comunismului, decorarea președintelui AFDPR etc.) reflectă acest lucru. Iohannis nu vorbește mult, dar face. El nu este nici pe departe un „molâu”, cum îl credeau mulți. Fără surle și trâmbițe, Iohannis calcă apăsat, nemțește, sigur pe el, în urmărirea scopului pe care și l-a propus, dar și a promisiunilor electorale pe care le-a făcut. Dacă cineva îi stă în cale, mai devreme sau mai târziu, va fi îndepărtat fără mare tam-tam.
O dovadă în acest sens este modul surprinzător în care s-a debarasat de șeful SRI, George Maior. Care, să fim serioși, a fost demisionat de președinte, iar nu și-a dat demisia. Și ce relaxant a fost să-i vezi la un loc pe „băsiști” și PSD-iști, de la Elena Udrea până la Victor Ponta, trecând prin Gabi Oprea, cum îl ridicau în slăvi pe Maior, criticându-l totodată pe Iohannis că l-a dat afară. Să fim serioși, s-o fi modernizat serviciul, ca mai toate instituțiile din țară. Dar nici nu avea încotro după directori ca Radu Timofte, Costin Georgescu sau Virgil Măgureanu. Numai că, precum în politică, unui om care stă prea mult într-o funcție „i se cam urcă la cap”, cum se spune în popor. Nu mai încape în pielea lui, începe să facă jocuri politice, crezându-se „Alfa și Omega”, „far căluzitor”. Ceea ce i s-a întâmplat și lui Maior. Dovadă, atacurile suburbane la adresa CCR. Ori, în nicio țară civilizată un șef de servicii nu sare la gâtul Curții Supreme.
Ca să nu mai spun că SRI cam scăpase cu totul de controlul parlamentar. Ei bine, Iohnanis a înțeles că sub Maior, SRI-ul se transformă dintr-un serviciu de informații în putere legislativă, executivă și judecătorească la un loc Așa că i-a mai tăiat din elan și cum altfel decât dându-l afară pe Maior. A fost un „lucru bine făcut” ca la carte. Evident, că în perioada imediat următoare, Iohannis va „stoarce” și alte „bube” care-i stau în cale. Iar una dintre ele este chiar Victor Ponta, până acum apărat (și) de nașul său din fruntea SRI. Iar Ponta știe acest lucru, de aceea zâmbetele pe care le afișa în trecut la întâlnirile cu Iohanis s-au transformat acum în grimase.