Oficial, UTA a murit!

UTA Arad nu mai este campioana Provinciei cu cele şase titluri câştigate , în condiţiile în care a fost dezafiliată, miercuri, de la FRF. Clubul arădean doar a egalat performanţa celor de la Chinezul Timişoara, echipă cu la fel de multe titluri câştigate.

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis în ultima şedinţă dezafilierea a 11 cluburi, printre care şi UTA Arad. Clubul arădean a avut o istorie zbuciumată în ultimii 25 de ani. În 2010, „Bătrâna Doamnă” a fost salvată de Fortuna Covaci, clubul timişean cu care a fuzionat pentru a rămâne în eşalonul secund. Nu a fost însă primul compromis al arădenilor, aceştia fuzionând şi cu Liberty Salonta, în vara anului 2006, reuşind astfel să revină în primul eşalon. Groparul echipei baronului Neumann este Adrian Marţian, ultimul proprietar de la UTA, acelaşi care a acumulat datorii de un milion de euro, datorii care s-au dovedit în cele din urmă fatale pentru UTA.

În prezent, fotbalul din Arad încearcă redresarea pe lângă UTA Bătrâna Doamnă, formaţie care nu are legătură cu câştigătoarea celor şase titluri naţionale. Chiar şi aşa, suporterii arădeni, primăria Arad şi câţiva investitori din oraşul de pe Mureş încearcă să redreseze tradiţia fotbalistică prin adoptarea acestei echipe. UTA Bătrâna Doamnă evoluează în cel de-al treilea eşalon şi se bate pentru promovare cu Naţional Sebiş şi Mama Mia Becicherecu Mic.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

ilia-srb a spus: (ianuarie 28th, 2015 at 20:35 )

Sa le fie tarana usoara, s-o ras de noi iaca si ei tot asa or patit,din pacate sistemul Nasu o dat roade!!!

Laurentiu A' Lu' Cacarau de la Isaccea a spus: (ianuarie 29th, 2015 at 10:40 )

A mai crapat de cateva ori, speram ca de aceasta data sa fie definitiv. Asteptam sa crape si cei 2 copii retardati ai tov stalin: fcstalinbodnarasstiaua si fcstalinanapaukerdinamu! Rot in piss!

Ionescu a spus: (ianuarie 29th, 2015 at 14:22 )

UTA are sigla, culorile si palmaresul (campioana provinciei). Este in liga 3.

@Ionescu a spus: (ianuarie 29th, 2015 at 15:08 )

Nene, Batrana Doamna a ajuns in mormant. E pacat, dar asta e adevarul. Bine, adevarul e ca nu m-ar mira ca unii imbecili si nesimtiti din Arad sa defileze cu ideea ta.

31337 a spus: (ianuarie 29th, 2015 at 18:57 )

Sa-i fie tarana usoara, o biata baba senila pe care niste capete seci o alintau „campioana provinciei”. 😀

sly a spus: (ianuarie 31st, 2015 at 14:48 )

D-le Cosmin Bradu asteptam sa fiti un adevarat cunoscator al clubului din moment ce publicati aceasta informatie insa nu ati facut decit ceea ce face oricare nestiutor-atotstiutor in ale fotbalului: UTA Arad nu a existat, nu exista si nici nu va exista vreodata deoarece a existat doar UT Arad.In rest, numai de bine.

@ionescu a spus: (februarie 6th, 2015 at 11:29 )

S.c.r.o.a.f.a „Batrana Doamna” e moarta in cotet..Mai urmeaza, Ionescule, sa o ingropi…Nu-i nimic litrul de palinca ce urmeaza sa-l betivesti da’ nacaz o sa te ajute sa vezi palmaresul la parlitii din liga 3!! Noroc!!(mai da-i un pahar si la Sly sa nu-si mai verse naduful pe ziarist)

teo musante a spus: (martie 19th, 2015 at 10:02 )

Scumpilor , UTA a murit de mult . Aaa , ca la batranete s-a improscat cu noroi si a fuzionat cu Liberty Salonta sau a „cesionat” locul Fortunei Covaci este altceva . In sfarsit vad negru pe alb ca NU MAI EXISTA ACEST CLUB . Clubul asta din liga 3-a este un „moft” al unor suporteri dar el are in palmares doar castigarea LIGII A 4-a . Sa spunem insa adevarul acum ca UTA nu mai exista nici oficial : Aceasta echipa NU A FOST NICIODATA CAMPIOANA PROVINCIEI . Ea a EGALAT doar cele 6 TITLURI ALE CHINEZULUI TIMISOARA . E chestie de statistica care exista si orcand poate fi verificata . Ambele au castigat titlurile in secolul trecut asa iar CHINEZUL detine recordul (egalat doar de steaua) ca titlurile le-a castigat consecutiv . Stiu ca ptr aradeni doare dar adevarul se poate verifica .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.