Doi tineri din Timișoara care au vrut să se simtă puțin „high”, dar și cel care urma să-i ajute să-și îndeplinească „visul” au ajuns pe mâna jandarmilor de la Gruparea Mobilă. Asta, după ce au fost prinși chiar în mijlocul unei tranzacții cu etnobotanice, desfășurate pe stradă.
Incidentul s-a petrecut joi după-amiază, în zona Iosefin, pe strada Iuliu Maniu. Patrula de jandarmi de la Gruparea Mobilă a observat trei tineri, din care o femeie, care au părut jenați de prezența oamenilor legii. Jandarmii i-au verificat și au constatat că unul dintre cei trei le-a vândut celor doi un pliculeţ în care se găsea o „masă vegetală”, susceptibilă a fi substanţă interzisă, mai exact plante etnobotanice. La controlul corporal efectuat, asupra vânzătorului a fost găsită o rolă de foiţe de ţigări folosită la fabricarea acestora, precum şi o sumă de bani. Ulterior, după ce au fost duşi la sediul unităţii de jandarmi, cei trei au declarat că au vândut, respectiv cumpărat pliculeţul pentru suma de 50 de lei. Cei trei au fost predați poliţiştilor de la B.C.C.O. Timişoara, pentru continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi vânzare de droguri de risc.
Comentarii prin facebook