Cristi Dulca, noul antrenor al primei representative de tineret, a convocat pentru jocurile de la Târgu Mureş cu Islanda şi Cipru patru timişoreni. Niciunul dintre aceştia, din diverse motive, nu evoluează pentru Poli Timişoara.
Biserica din patrimoniul national, facuta scrum
A fost construită în secolul XVIII și a rezistat până acum. Biserica de lemn din Povergina s-a făcut scrum luni după-amiază, aparent din cauza unui foc nesupravegheat de pe un teren agricol din apropiere. Lăcașul de cult făcea parte din patrimoniul național.
A plouat cu amenzi in Complex! Politia Locala a descoperit masinile parcate ilegal si gunoaiele
Boschetari, șoferi care parchează cu nesimțire, gropi de gunoi improvizate și buticuri fără acte în regulă – asta au găsit polițiștii locali în timpul unei acțiuni desfășurate în Complexul Studențesc. Oamenii legii au dat o mulțime de amenzi, din care una către supermarketul pentru care s-a făcut derogarea de la vânzarea de alcool în campus.
CCIAT continua cursurile gratuite pentru cei din mediul rural (P)
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener coordonator al proiectului „RuralNet – Centru de orientare în carieră şi consultanţă non-agricolă”, organizează în continuare cursuri gratuite de formare profesională și calificare în domenii non-agricole destinate persoanelor din mediul rural.
Cu 500.000 de euro, fostul sediu al IML va fi transformat in locuinte pentru medici si angajati ai CJ
La aproape doi ani de când a preluat blocul în care a funcționat Institutul de Medicină Legală, CJ Timiș începe lucrările de reabilitare. Până la finele anului vor fi date în folosință aproximativ 50 de apartamente la cheie, în care vor locui, contra unei chirii modice, angajați ai Spitalului Județean și ai CJ.
Monitorul Primariei va costa, in urmatorul an, aproape 175.000 de euro
Municipalitatea caută o tipografie care, contra sumei de peste 115.000 de euro, să scoată, timp de un an, Monitorul Primăriei Timișoara. Această publicație are un tiraj mediu de 125.000 de exemplare, tipărite în 16 pagini, alb-negru. Este în curs de desfășurare și cererea de oferte pentru distribuție, unde contractul este de două ori mai mic.
Somație: DOSAR 1612/261/27.01.2015
JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN DOSAR 1612/261/27.01.2015 În temeiul art. 1051 C.p.c. Potrivit dispoziţiilor încheierii de şedinţă din data de 27.01.2015, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclamantul ZAICA ADAM, domiciliat în comuna Sicheviţa, nr.129,jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Comuna Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”, se emite…
Somație: DOSAR 1609/261/27.01.2015
JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN DOSAR 1609/261/27.01.2015 În temeiul art. 1051 C.p.c. Potrivit dispoziţiilor încheierii de şedinţă din data de 27.01.2015, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclamanta PINCOVA TEREZIA, domiciliată în comuna Sopotu Nou, sat Ravensca, nr.52,jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Comuna Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect…
Somație: DOSAR 1607/261/27.01.2015
JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN DOSAR 1607/261/27.01.2015 În temeiul art. 1051 C.p.c. Potrivit dispoziţiilor încheierii de şedinţă din data de 27.01.2015, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclamantul SOIANTU EMILIAN, domiciliat în comuna Sicheviţa, nr.141,jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Comuna Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”, se emite…
Somație: DOSAR 1606/261/27.01.2015
JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN DOSAR 1606/261/27.01.2015 În temeiul art. 1051 C.p.c. Potrivit dispoziţiilor încheierii de şedinţă din data de 27.01.2015, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclamantul PETRUŢ MILAN, domiciliat în comuna Sicheviţa, sat Zăsloane, nr.14,jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Comuna Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”,…
Somație: DOSAR 1578/261/27.01.2015
JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN DOSAR 1578/261/27.01.2015 În temeiul art. 1051 C.p.c. Potrivit dispoziţiilor încheierii de şedinţă din data de 27.01.2015, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclamantul BERBENTEA ILIE, domiciliat în comuna Sicheviţa, nr. 358A, jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Comuna Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”,…
Somație: DOSAR 1577/261/27.01.2015
JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN DOSAR 1577/261/27.01.2015 În temeiul art. 1051 C.p.c. Potrivit dispoziţiilor încheierii de şedinţă din data de 27.01.2015, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclamantul PRAZAC FRANTISEC, domiciliat în comuna Sicheviţa, sat Ravensca, nr.8A,jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Comuna Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”,…
Somație: DOSAR 1576/261/27.01.2015
JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN DOSAR 1576/261/27.01.2015 În temeiul art. 1051 C.p.c. Potrivit dispoziţiilor încheierii de şedinţă din data de 27.01.2015, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclamantul BIRTEA ŞTEFAN, domiciliat în com.Sicheviţa, sat Cruşoviţa, nr.37,jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Comuna Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”, se…
Somație: DOSAR 174/261/26.02.2015
JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN DOSAR 174/261/26.02.2015 În temeiul art. 1051 C.p.c. Potrivit dispoziţiilor instanţei, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclam. BRĂILĂ OLGA, domiciliată în Com. Sicheviţa, Sat Cruşoviţa, nr.30, jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Statul Român – Unitatea Administrativ Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”, se…
Somație: DOSAR 172/261/26.02.2015
JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN DOSAR 172/261/26.02.2015 În temeiul art. 1051 C.p.c. Potrivit dispoziţiilor instanţei, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclam. JURCA AVACUM, domiciliat în Com. Sicheviţa, Sat Cârşie, nr.14, jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Statul Român – Unitatea Administrativ Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”, se…
Somație: DOSAR 169/261/26.02.2015
JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN DOSAR 169/261/26.02.2015 În temeiul art. 1051 C.p.c. Potrivit dispoziţiilor instanţei, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclam. PETRUŢ PETRU, domiciliat în Com. Sicheviţa, nr.297, jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Statul Român – Unitatea Administrativ Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”, se emite prezenta…
Somație: DOSAR 167/261/26.02.2015
JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN DOSAR 167/261/26.02.2015 În temeiul art. 1051 C.p.c. Potrivit dispoziţiilor instanţei, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclam. MICŞA DUMITRU, domiciliat în Com. Sicheviţa, sat Gornea, nr.146, jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Statul Român – Unitatea Administrativ Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”, se…
Somație: DOSAR 163/261/26.02.2015
JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN DOSAR 163/261/26.02.2015 În temeiul art. 1051 C.p.c. Potrivit dispoziţiilor instanţei, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclam. GRUESCU ION, domiciliat în Com. Sicheviţa, nr.486, jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Statul Român – Unitatea Administrativ Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”, se emite prezenta…
Somație: DOSAR 161/261/26.02.2015
JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN DOSAR 161/261/26.02.2015 În temeiul art. 1051 C.p.c. Potrivit dispoziţiilor instanţei, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclam. JURCA STANA, domiciliată în Com. Sicheviţa, nr.226, jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Statul Român – Unitatea Administrativ Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”, se emite prezenta…
Somație: DOSAR 160/261/26.02.2015
JUDECĂTORIA MOLDOVA NOUĂ JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN DOSAR 160/261/26.02.2015 În temeiul art. 1051 C.p.c. Potrivit dispoziţiilor instanţei, în cauza civilă cu nr. de mai sus, privind pe reclam. CIRCU LATANCA, domiciliată în Com. Sicheviţa, nr.375, jud. Caraş-Severin şi pe pârâta Statul Român – Unitatea Administrativ Sicheviţa reprezentată prin Primar, având ca obiect ,,uzucapiune”, se emite prezenta…