Polițiștii și pompierii s-au deplasat, miercuri seară. în zona blocurilor de la intersecția Căii Circumvalațiunii cu Piața Consiliului Europei. Echipele de intervenție au fost alertate de oamenii care locuiesc în zonă, pentru că din unul dintre blocuri ieșea un fum suspect. Din fericire, a fost doar o alarmă falsă.
Doar cinci milioane de la guvern pentru spitalul de copii, dar Robu „nu sta in genunchi” dupa bani
Guvernul României contribuie la construcția Corpului B al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” cu numai cinci milioane de lei. Asta, deși primarul Nicolae Robu spera la o sumă cel puțin dublă. Între timp, lucrările avansează, dar edilul spune că „nu va sta în genunchi pe la uși” să ceară bani de la București.
Cum ar fi aratat Romania daca s-ar fi aplicat Punctul 8? Politicienii din Timis raspund
Ar fi arătat Romania altfel azi, daca s-ar fi pus în practică Punctul 8 din Proclamația de la Timișoara? Aceasta este întrebarea la care au răspuns câțiva dintre politicienii locali. Unii dintre ei nu sunt siguri că ar Punctul 8 ar fi făcut vreo diferență. Printre aceștia, Titu Bojin, Sorin Grindeanu și Dan Popa. Petru Andea crede că, la vremea respectivă, în România nu existau alți politicieni.
„Figo din Soarelui”, dorit de Johan Cruyff la Barcelona, a revenit in iarba!
Probabil că Romică Buia este cel mai iubit fotbalist care a jucat în ultimii 15 ani pe arena „Dan Păltinişanu”. Nu a apucat să se bucure de petrodolarii lui Marian Iancu, dar a rămas în memoria suporterilor timişoreni în urma unor jocuri memoriabile din perioada 2002-2004.
Cu tehnologie 4Dx și efecte speciale, Timisoara va avea cel mai mare cinematograf dupa Bucuresti
Timișorenii vor putea să experimenteze, pentru prima dată la ei în oraș, tehnologia cinematografică 4Dx! Cu efecte speciale precum vânt, ploaie, lumini și mirosuri, cinefilii vor putea să se bucure de filme așa cum nu au mai făcut-o până acum. Totul, la noul multiplex de la mallul din Calea Șagului.
Balta Lamaita a intrat in reabilitare! In Freidorf ar putea aparea lebedele / FOTO
Lucrările de amenajare de la Balta Lămâița au început oficial miercuri. Peste opt luni, aici va exista un ponton nou-nouț, malurile vor fi amenajate, iar în vara viitoare locuitorii din zonă vor sta la soare pe șezlonguri. Totul va costa peste 571.000 de euro.
Plecarea lui Dorin Cutu din PSD, o cacealma nereusita
În ultima perioadă mai multe site-uri de știri l-au dat pe consilierul județean Dorin Cutu ca fiind ca și plecat din PSD. Ba s-a speculat că ar fi urmat și de finul său, Sorin Cociobea, care pare să nu se descurce dacă nu cară geanta cuiva, după ce ani de zile a cărat-o pe cea a deputatului Alin Popoviciu.
Ponta a mintit iar. Unde-i stirea?
Mai multe publicații și posturi TV au titrat miercuri faptul că premierul Victor Ponta a fost prins cu minciuna în cazul echipei de Formula 1, Forza Rossa. O minciună grosolană, pe care în toamnă o dezmințea foarte nervos. Așa, și? Care-i noutatea că Ponta a mințit? În cazul premierului ajungi poate chiar la un pleonasm când spui „Ponta minte”. Așa cum ai spune „un mitoman minte”.
Pentru gurmanzi si nu numai! Invitatie la un curs… delicios
Iubitorii de mâncăruri alese și de arome exotice sunt așteptați la cursul „Istoria artei culinare”. Evenimentul este doar la primul „episod”, iar curioșii vor putea să afle tot ce trebuie să știe despre arta gastronomiei.
De la 1 aprilie, postasul va aduce pasaportul acasa!
Poșta Română va distribui, de luna viitoare, paşapoartele către persoane fizice. Contractul pentru servicii de curierat încheiat cu Direcţia Generală de Paşapoarte este valabil doi ani.
Nota interna la PMT, ca sa nu se mai blocheze functionarii cand li se cer documente
Note interne către subalterni, ca să nu facă prostii – aceasta pare metoda preferată de atenționare a primarului Nicolae Robu. Ultima dintre ele se referă la modalitatea în care pot fi scoase din instituție,diverse documente. Conform edilului, funcționarii erau… derutați când li se cereau acte de către terțe persoane și nu știau cum să procedeze!
Fara apa rece
Aquatim anunță că, pentru remedierea unor avarii, va întrerupe, miercuri, furnizarea apei reci în Timișoara, pe strada Gavril Muzicescu, între Calea Șagului și Hărniciei, Bd. Liviu Rebreanu, între Bv. Sudului și Arieș, și strada Orăștie, respectiv în Recaș și Săcălaz. „La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinetele consumatorilor din zonele menţionate…
La a doua editie, „Ceau, Cinema!” face si concurs, ajunge si la… tara!
Festivalul de Film European „Ceau, Cinema!” se extinde! A doua ediție se va desfășura în Timișoara, dar și la… Gottlob, unde există singurul cinematograf modern din mediul rural din Timiș. Față de anul trecut, „Ceau, Cinema!” va avea și o secțiune competițională.
Raiul femeilor: peste 6.000 de posete la un loc!
O nouă ediție a Bag Expo începe miercuri la mallul din Timișoara. Târgul internațional dedicat în exclusivitate accesoriilor este locul ideal pentru toţi cei care caută genţi de calitate, oferind soluţii pentru toate gusturile.
Intreruperi de curent
Enel a programat miercuri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Cluj (p), Bd. V. Babeș (p), Calea Torontalului (p), Calea Aradului (p), orele 9 – 16; Remetea Mică nr. 134, Pesac (p), Gătaia (p+COMCEREAL), orele 9 – 16; Dumbrăvița (LUKOIL), orele 9 – 13; Lugoj – str.Oloșagului, SC Husser, Țesătorilor, Izlazul Mic, SC…
A murit dr. Dan Nemes, seful Clinicii de Recuperare Medicala a Spitalului Municipal
Dr. Dan Ioan Nemeș, reputat reumatolog timișorean, a încetat, marți, din viață. Avea doar 55 de ani, împliniți acum câteva zile. Vestea a fost anunțată de colegii săi de la Clubul Rotary Cetate.