Viorel Hrebenciuc va ieși din pușcărie, urmând să fie judecat în arest la domiciliu. Decizia vine la doar trei zile după ce în presă a apărut informația că Hrebenciuc i-a denunțat la DNA pe senatorul Ilie Sârbu și directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.
Opt timiseni vor primi cate 8.000 de euro, pentru ca nu s-a aflat adevarul despre Revolutie
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat, din nou, o sentință împotriva statului român, din cauza Revoluției din 1989. Opt timișeni, victime ale Revoluției sau oameni care și-au pierdut rudele în decembrie 1989, vor fi despăgubiți cu câte 8.000 de euro.
Ziua Portilor Deschise, la Pasapoarte
„Ziua Pașaportului” a ajuns la cea de-a noua ediție și va fi marcată, și în acest an, la Timișoara. Pe 19 martie, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Timiş va fi Ziua Porților Deschise.
Poli nu se regaseste in deplasare: doar 0-0 la Satu Mare
ACS Poli se întoarce fără victorie și din deplasarea de la Satu Mare, dar rămâne pe primul loc în clasament. Din păcate, timișorenii au rămas fără un jucător de bază, Popescu fiind grav accidentat și dus cu ambulanța la spital.
Se intampla la Timisoara: un barbat a lesinat in mijlocul strazii, Salvarea a venit dupa zeci de minute / FOTO
Un bărbat de 85 de ani a căzut pe stradă, iar Ambulanța a venit după câteva zeci de minute. Octogenarul s-a prăbușit chiar pe liniile de tramvai. Trecătorii au sunat la numărul de urgență 112, dar, spun oamenii, ambulanța nu a ajuns la locul incidentului decât după mai bine de jumătate de ceas.
CFR preia partial navetistii de la RegioTrans, abonamentele raman valabile
CFR Călători a introdus de miercuri, 18 martie, mai multe trenuri care să suplinească problemele ivite din cauza suspendării certificatului de siguranță al operatorului RegioTrans. În Regionala Timișoara este vorba despre o singură garnitură.
Aviz pozitiv pentru arestarea lui Sova, care vrea statuie; senatorii PSD s-au opus
Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil cererea DNA privind încuviințarea reținerii și arestării senatorului PSD Dan Șova. Avizul a fost dat la mustață, la un scor foarte strâns: șase voturi pentru, respective cinci împotriva încuviințării arestării.
Clubul National Taranist, catre PNCTD Timis: nu mergeti la adunarea PMP!
PNȚCD Timiș va răspunde invitației venite din partea PMP și va avea un reprezentant la întâlnirea regională a acestei formațiuni politice. Asta, deși Clubul Național Țărănist le-a cerut public membrilor de partid să nu participe la evenimentul „popular” de sâmbătă. Președintele PNȚCD Timiș spune că nu-l interesează ce vor cei de la CNT.
Renovati prin casa? Nu aruncati molozul in strada, va amendeaza primaria
Mare grijă ce faceți cu deșeurile rezultate în urma lucrărilor de construcții sau demolări! Pentru că a venit căldura și timișorenii se apucă de renovări prin locuințe, primăria îi atenționează pe cei care vor să arunce resturile pe domeniul public.
Prioritate nationala: guvernul da bani pentru puscarii
De când mai multe VIP-uri politice au “gustat” din binefacerile arestului sau ale pușcăriilor, regimul de detenție din România a devenit parcă o chestiune de interes național, mult mai importantă oricum decât spitalele și școlile. Nici Cabinetul Ponta nu s-a lăsat mai prejos în fața acestui trend național.
Orza vrea sa sustina produsele locale cu… abtibilduri! In faza a doua urmeaza facilitatile fiscale
Consilierul local independent Adrian Orza va depune, luna viitoare, un proiect care vizează susţinerea economiei locale. Orza a anunțat că, în prima fază, magazinele de alimente, cafenelele și restaurantele ar putea fi obligate să afișeze niște abțibilduri. În faza a doua, ar urma ca ele să beneficieze de anumite facilități.
UVT, institutia anului la Gala Nationala a Excelentei in Asistenta Sociala
Universitatea de Vest mai adaugă un titlu la bogata „colecție” pe care o are deja. La Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, UVT a fost desemnată instituția anului 2014, luând fața unor contracandidați redutabili.
10.000 de euro premiu, pentru o idee care salveaza mediul, la Climate Launchpad
Timișorenii cu idei bune, interesați de combaterea schimbărilor climatice, sunt invitați să participe la cea de-a doua ediție a celei mai mari competiții de afaceri din domeniul ecologic. „Climate Launchpad” se desfășoară în peste 23 de țări din Europa și are ca partener oficial în România Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.
Timisorencele ii vor multumi pentru pavajul din centru! Asta crede primarul Robu / FOTO
40.000 de metri pătrați pavați cu piatră naturală din România și Italia și cărămidă din Austria, plus un model care să nu le rupă picioarele doamnelor încălțate în pantofi cu toc. Asta le promite primăria timișorenilor, la încheierea lucrărilor de reabilitare din centrul istoric. Primarul Nicolae Robu spune că a meritat să facă nazuri la modelul pavajului.
Firma care l-ar fi mituit pe Radu Mazare aduna si gunoaiele din Timis
Șapte milioane de euro ar fi luat șpagă primarul Constanței, Radu Mazăre, de la firma de salubrizare Polaris M Holding. Interesant este că această firmă cu pedigree PSD, deși aflată la celălalt capăt al țării, are contract pentru gestionarea deșeurilor din Timiș, contract care se întinde pe nu mai puțin de zece ani.
Atentie! „Mamut” pe sosea, cu plecare din Ghiroda
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România anunță șoferii că, în perioada 18-21 martie, va fi efectuat un transport agabaritic care va ocupa întreg carosabilul. Acesta va pleca de la Ghiroda și va ajunge la Pitești, șoferii fiind rugați, pe cât se poate, să evite traseul.
Invitatie la „Aniversarea”, noua premiera de la Teatrul National
Teatrul Național Timișoara „bifează”, la finele săptămânii, o nouă premieră. Se va juca în Studio Uțu și se numește „Aniversarea”, a autorului olandez Jeroen van den Berg, în regia lui Teodor Șoimu și traducerea Luminiței Alexandrescu.
Pista de biciclete spre Serbia va fi inaugurata oficial! Se lucreaza la… astuparea gropilor / FOTO
Deja faimoasa pistă de biciclete care leagă România de Serbia va fi, în sfârșit, deschisă oficial. Se va întâmpla pe 25 martie, printr-un concurs de… biciclete între locuitorii din Sînmihaiu Român și partenerii de proiect. Între timp, pista a fost deja reparată, după ce pe traseu au apărut gropi și fisuri.
Timisoara Cycle Chic pedaleaza de Ora Pamantului
Iubitorii mersului pe două roți sunt așteptați la prima pedalare organizată din acest an. De Ora Pământului, ei sunt invitați să iasă din case în număr cât mai mare, pentru o plimbare de un ceas pusă la cale de cei de la Timișoara Cycle Chic.
Fara apa calda si caldura
Colterm anunță că, pentru remedierea unei avarii pe rețeaua primară, va întrerupe miercuri, între orele 9 și 16, furnizarea apei calde și a căldurii la PT 45A și 45B. Vor fi afectați timișorenii care locuiesc în imobilele de pe străzile M. Basarab, Mehedinți, Viilor, Almajului, Bărăgan, Pompiliu Ștefu și Bucovina.
- 1
- 2