Gardul cimitirului de pe strada Cosminului s-a prabusit din cauza vechimii / FOTO

Gardul unuia dintre cele mai vechi cimitire din Timișoara a cedat sub povara… vârstei. Din fericire, în momentul în care s-a năruit o bucată din zidul de la cimitirul de pe strada Cosminului, prin zonă nu trecea nimeni.

cimitir cosminului3

O bucată bună din gardul cimitirului de pe strada Cosminului, care dă în partea dintre Bd. Rebreanu, s-a prăbușit în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ca prin minune, nimeni nu a fost rănit. Zona nu a fost asigurată și nici împrejmuită, astfel că oamenii încă circulă pe acolo, ocolind efectiv grămezile de cărămizi. În apropierea spărturii, de zid au fost proptite câteva scânduri, probabil în încercarea de a preveni și alte surpări. E puțin probabil însă că firavele bucăți de lemn ar putea evita așa ceva… Cimitirul de pe strada Cosminului este unul dintre cele mai vechi din Timișoara și, conform site-ului primăriei, are „principală funcționalitate de muzeu, având multe monumente (de exemplu, monumentul asociației funebrale Elisabetin din 1902)”. Tot aici sunt și trei morminte catalogate drept „monumente de for public”: al lui Ioachim Miloia, al pictorului Ioan Zaicu și al medicului Paul Vasici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Un nou meci infernal. Poli întâlnește Dinamo

SCM Politehnica Timișoara și Dinamo București se întâlnesc sâmbătă, în deschiderea etapei a 4-a din Liga Națională de handbal masculin. Meciul e programat la sala ”Constantin Jude”, începând cu ora 11, într-un context nu prea favorabil echipei bănățene.Este deja în al doilea meci direct al noului sezon intern, deși s-au consumat deocamdată foarte puține meciuri....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou meci infernal. Poli întâlnește Dinamo

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Autostrada A1, lotul 3

Garanţia pe lotul trei, executată ilegal. Constructorul nu a avut la dispoziţie termenul prevăzut, pentru reparaţii/VIDEO

Decizia executării de către cei de la Compania de Drumuri a garanţiei bancare aferente contractului de execuţie a lotului 3 din Autostrada Lugoj – Deva a fost ilegală pentru că nu s-a respectat termenul de 15 zile acordat antreprenorului pentru remedierea deficienţelor constatate la inspecţia finală, se spune în motivarea deciziei luate de Tribunalul Bucureşti....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garanţia pe lotul trei, executată ilegal. Constructorul nu a avut la dispoziţie termenul prevăzut, pentru reparaţii/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Decizia executării de către cei de la Compania de Drumuri a garanţiei bancare aferente contractului de execuţie a lotului 3 din Autostrada Lugoj – Deva a fost ilegală pentru că nu s-a respectat termenul de 15 zile acordat antreprenorului pentru remedierea deficienţelor constatate la inspecţia finală, se spune în motivarea deciziei luate de Tribunalul Bucureşti....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garanţia pe lotul trei, executată ilegal. Constructorul nu a avut la dispoziţie termenul prevăzut, pentru reparaţii/VIDEO
SCM Politehnica Timișoara și Dinamo București se întâlnesc sâmbătă, în deschiderea etapei a 4-a din Liga Națională de handbal masculin. Meciul e programat la sala ”Constantin Jude”, începând cu ora 11, într-un context nu prea favorabil echipei bănățene.Este deja în al doilea meci direct al noului sezon intern, deși s-au consumat deocamdată foarte puține meciuri....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou meci infernal. Poli întâlnește Dinamo
Să fii blogger poate reprezenta în timp o activitate independentă, chiar startul unei activități antreprenoriale, dacă vei transforma blogul tău într-o publicație online complexă și vei oferi poate chiar servicii suplimentare clienților de business. Însă, spre deosebire de alte activități care necesită un capital destul de semnificativ pentru start, bloggingul este la îndemâna oricui ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât te costă un blog lansat cu buget minim
Top
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com