Arhiva pentru luna: iunie 2016

Cum se impart mandatele in CJ: PSD are mai multe, dar negocierile vor fi dure

Cum se impart mandatele in CJ: PSD are mai multe, dar negocierile vor fi dure

Se numără încă voturile pentru Consiliul Județean Timiș, unde negocierile pentru funcțiile de președinte și vicepreședinți se anunță de pe acum foarte dure. Conform datelor actuale, cu tot cu redistribuiri, viitorul CJ va avea următoarea componență: PSD – 16 mandate, PNL – 14 mandate, UNPR – 3 mandate, PMP și ALDE – câte 2 mandate.

Arta iese in strada! O saptamana de evenimente la Festivalul Artelor Timisorene

Timișoara va sta de luni, timp de o săptămână, sub semnul artei. Se pregătesc șapte zile cu, despre și pentru artiști și cei care iubesc formele de exprimare creativă. Zona centrală va fi luată cu asalt de tot felul de evenimente, de la concerte, la ateliere, teatru, dans și multe alte surprize. Totul, reunit sub cupola Festivalului Artelor Timișorene, ajuns la a treia ediție.

Multe nume noi in Consiliul Local Timisoara si primul independent din istorie

Centralizarea voturilor pentru Consiliul Local Timișoara nu s-a încheiat oficial, dar, conform datelor din numărătorile paralele ale partidelor, se cam știe câți consilieri va avea fiecare. PNL a câștigat alegerile, dar nu va avea majoritate, astfel că primarul Nicolae Robu va trebui să lupte pentru fiecare proiect.

timiș

S-a renumarat si s-a… egalizat: PSD si PNL se vor lupta pentru Sag

Dacă în toată țară se numără voturi și deja se cam știe cine ce primării va conduce, în Timiș vor avea din nou loc alegeri. Nu în tot județul, ci doar în Șag unde principalii favoriți pentru funcția de edil au obținut un număr egal de voturi. Este vorba despre candidatul PSD și PNL, ambii fiind încrezători că de data aceasta lucrurile vor merge ca pe roate.

Primarul Robu, victorie neconvingatoare; presedintele Robu, esec dezastruos

Ploaia, alinierea planetelor, finala de la Roland Garros, filmul de pe PRO TV sau telenovela de pe Kanal D vor constitui probabil pentru liberali tot atâtea motive prin care vor explica prezența mică la vot și, implicit, scorul slab obținut de PNL la alegerile pe Timișoara și județul Timiș.

Final numaratoare paralela PNL: UDMR are doi consilieri locali la Timisoara!

Liberalii au terminat numărătoarea paralelă la toate cele 207 secții de votare din orașul de pe Bega. PNL va avea 12 mandate în viitorul consiliu local, iar Nicolae Robu a adunat peste 30 de procente în fața social-democratului Florică Bîrsășteanu. UDMR va avea două mandate și vom avea și primul independent din CLT.

Rezultate oficiale partiale: Robu are aproape 53%, Birsasteanu s-a oprit la 23%

Primele rezultate oficiale ale alegerilor locale în Timișoara au fost anunțate de BEC aproape de ora 1. Conform acestora, liberalul Nicolae Robu ar fi adunat 52,67% din voturi, iar Florică Bîrsășteanu (PSD) are 22.65%. Nu este precizat însă câte secții de votare din cele 207 din Timișoara au fost luate în considerare. Importante sunt acum rezultatele pentru CL.

Alegeri de primari: rezultate partiale in Timis, dupa numaratoarea paralela a partidelor

Numărătoarea paralelă a partidelor merge destul de greu în Timiș. În ceea ce privește mandatele de primari, există câteva certitudini, din partea PNL și PSD. Sunt câteva surprize, dar și câteva confirmări. Francisc Boldea (PSD) va fi primarul Lugojului și în următorii patru ani, la fel ca și Sabin Bociu (PSD), la Jebel.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.