Arhiva pentru luna: iulie 2016

Inca o noapte cu cod galben de inundatii

Inca o noapte cu cod galben de inundatii

Hidrologii au emis, duminică seară, o nouă avertizare care vizează județele din vestul țării. Până la ora 3 a dimineții de luni se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundații locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundații.

Cele mai bune sarmale din Banat s-au gatit la Buzias! La Zilele Veveritelor / FOTO

Două zile de festival, două zile pline pentru buzieșeni. A fost ediția cu numărul doi a Zilelor Veverițelor, care s-a lăsat cu o petrecere în toată regula în parcul din oraș. Duminică a avut loc și mult așteptatul concurs de gătit sarmale, dar petrecerea a continuat, până spre seară, în ritmuri tradiționale bănățene.

In Padurice nu e voie cu cainii! Timisorean revoltat: Am pierdut un parc, ne-am ales cu un stat politienesc / FOTO

Parcul Pădurice nu a fost inaugurat, dar au fost montate indicatoarele de acces. Sunt interzise bicicletele, nu e voie să mâncați semințe și nici să vă plimbați câinii! Cum ajungeți cu patrupedele la canisită, dacă nu locuiți pe strada Uranus, e altă discuție. Primăria promite că va face… trasee și va monta indicatoare. Nu toată lumea apreciază însă situația.

Piata Tarcului sau Piata… Oii? Inca doua ciudatenii au aparut in Cetate / FOTO

După ce banca din lemn din Piața Țarcului a fost înlocuită, acum câteva săptămâni, de o construcție din material plastic, în zonă au apărut și două… animăluțe! Este vorba despre un fluture și o oaie, pe care le-a vrut neapărat acolo arhitectul Șerban Sturdza.

Nicolae Robu

De ce nu face Robu concesii: Exterioritatea sa ii spune ca are constiinta

Face foarte bine ce face și are confirmarea din… „exterioritatea” sa. Primarul Nicolae Robu e categoric: nu intenționează să schimbe nimic din atitudinea sa, pentru că nu are de ce. Totuși, edilul admite că ar putea face unele mici compromisuri, dar numai „pentru binele timișorenilor”.

Garana Jazz Festival, la 20 de ani! Cinci zile de rasfat muzical in Poiana Lupului

Cel mai important festival de jazz open-air din Europa Centrală și de Est, Gărâna Jazz Festival, împlinește 20 de ani și sărbătorește în stil mare această aniversare. Între 7 și 11 iulie va fi mare agitație în satul de munte care a găzduit, de-a lungul timpului, zeci de mii de iubitori de jazz, dar și sute de artiști.

Pe 900 de hectare din Timisoara s-a stropit din aer contra tantarilor / FOTO

La Timișoara se face, în sfârșit, dezinsecție și de la sol, dar și din aer. Vineri seară s-a stropit, din elicopter, deasupra parcurilor mari, a luciurilor de apă și a canalului Bega. Operațiunea va fi repetată și săptămâna viitoare, în condițiile în care țânțarii le fac deja viața amară timișorenilor.

JazzTm #4 a bifat cu brio prima seara! Genialul Jacob Collier a cantat la Timisoara /FOTO

A patra ediție a festivalul JazzTM a început vineri seară și a umplut de încântare sufletele privitorilor. La fel de adevărat este că, dacă îl ai pe scenă pe genialul Jacob Collier, totul merge spre perfecțiune. Urmează a doua seară, care va închisă de Imany, și, în premieră, în circuitul muzical vor intra și două parcuri.

Robu, despre demisia lui Popa: Nici vorba! Sa demisioneze cei care se cearta intre ei

Dan Popa nu are de ce să-și dea demisia din funcția de copreședinte al PNL Timiș, deși a spus că va face acest lucru, dacă liberalii nu câștigă județul. Celălalt copreședinte, Nicolae Robu, spune că lui Popa nu i se poate reproșa nimic legat de rezultatele partidului.

CJAS Timis, despre situatia de la Babes: Nu semneaza pe luna iulie, muncesc pe raspunderea lor

Dacă refuză să semneze actul adițional pe luna iulie, conducerea Spitalului „Victor Babeș” își asumă pe proprie răspundere atât prestarea de servicii medicale, cât și neplata ulterioară a acestora. Este anunțul oficial făcut de reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș.

Poli renunta la ACS, indiferent in ce liga va juca

Poli Timișoara mai poate spera să joace, în sezonul viitor, în Liga I, chiar și cu opt puncte penalizare. Decizia justiției în cazul Rapidului, programată pentru vineri, a fost amânată cel mai probabil pentru săptămâna viitoare. Un lucru e sigur, spune primarul Nicolae Robu: echipa se va numi simplu Poli. Poate cu FC în față!

Suparari de consilier: Ilare Bordeasu (ALDE) a votat impotriva numirii sale intr-o comisie!

Postul de „Gică Contra” în noul consiliu local al Timișoarei a fost adjudecat, la mare distanță, după primele două ședințe, de Ilare Bordeașu (ALDE). În plenul de vineri, când s-a stabilit componența comisiilor de specialitate, universitarul s-a supărat că nu face parte din Comisia V, de cultură-sport.

Top