Șoferii timișoreni trebuie să fie atenți! Primăria anunță, din nou, închiderea traficului, pentru executarea unor lucrări. Nu va fi ultima întrerupere de acest gen.
Prin Pasajul Jiul se circulă, în prezent, pe o singură bandă. Restricția a fost impusă după începerea șantierului de extindere a pasajului și a urmat unei perioade în care traficul a fost închis. „În zilele de 10 septembrie, în intervalul orar 0 – 5, şi 11 septembrie, în intervalul orar 0 – 5, va fi închisă ciculaţia prin Pasajul Jiul, din cauza lucrărilor de scoatere a tablierului de cale ferată”, au anunțat reprezentanții municipalității. Practic, în nopțile de vineri spre sâmbătă, respectiv de sâmbătă spre duminică, traficul va fi închis, iar șoferii vor fi nevoiți să apeleze la traseele alternative. Pasajul Jiul va fi în șantier timp de 14 luni. După finalizarea lucrărilor, pasajul va avea cinci benzi de circulație, iar strada Jiul, patru benzi. Pe Bd. Republicii, pentru mijloacele de transport în comun vor fi amenajate alveole, iar intersecția cu rampa pasajului se va realiza cu cinci benzi și insulă direcțională centrală. Pe ambele părți vor fi amenajate piste pentru bicicliști și trotuare. Lucrarea a fost câștigată la licitație de Porr Construct, care a oferit un preț de 4,7 milioane de euro, cu tot cu TVA.
Comentarii prin facebook