Petru Roman, favoritul primarilor PNL Timis pentru parlamentare

Primarii PNL din Timiș și-au votat miercuri după-amiază, la Gottlob, favoriții pentru alegerile parlamentare. Petru Roman, din Deta, trimis în judecată pentru conflict de interese, a adunat cele mai multe voturi. Sursele noastre spun că primarii vor să ceară pentru el locul III de pe lista pentru Camera Deputaților.

petri-roman

Organizațiile de femei și de tineri, dar și primarii PNL vor avea câte un candidat pe listele de la alegerile parlamentare. Asta s-a stabilit în ședința CJEx de joi, 8 septembrie, a partidului. Primarii ar fi urmat, anunțase Nicolae Robu, să beneficieze de o derogare. „Primarii vor stabili, prin vot secret, dacă vor ca «susținutul» lor să fie unul dintre ei sau dacă doresc ca printre cei trei pe care îi transmit către BPJ să fie și ne-primari”, explica Robu. Teoretic, această variantă i-ar fi lăsat cale liberă spre o nouă candidatură lui Alin Popoviciu, preferat de primari și la alegerile locale. Conform lui Nicolae Robu, candidații susținuți de primari, tineri și femei vor avea pe liste alocate locul 2, la senat, respectiv 4 și 5, la camera inferioară.

Miercuri după-amiază, primarii PNL s-au întrunit pentru a-și alege candidatul preferat și, în ciuda speculațiilor anterioare, edilii au decis să voteze exclusiv în favoarea unuia dintre ei. Primul, în ordinea numărului de voturi adunate, a fost Petru „Pit” Roman, primarul din Deta, urmat de Ioan Sas, edilul din Pișchia. Ambii și-au depus anterior intenția de a candida la parlamentarele din toamnă. Interesant este, spun sursele noastre, că primarii vor acum să ceară, în CJEx, pentru Roman, locul al treilea de pe lista pentru Camera Deputaților. Aceasta va fi deschisă de rectorul UVT, Marilen Pirtea, iar pentru locul al doilea este favorit actualul senator Ben-Oni Ardelean. În luna mai 2016, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara l-au trimis în judecată pe Petru Roman, care este acuzat de conflict de interese, după ce ar fi avizat plata a 50 de facturi către o societate la care era membru cooperator. „Inculpatul, în calitate de primar al oraşului Deta, în perioada 2008-2012, a avizat documentele justificative pentru plata a 50 de facturi de achiziţie, în valoare de 27.029,07 lei, din totalul celor 100 facturi achitate din bugetul Primăriei Oraşului Deta către o societate în cadrul căreia inculpatul deţine calitatea de membru cooperator”, se arăta în comunicatul Parchetului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Popa Sapca a spus: (septembrie 14th, 2016 at 23:05 )

Pruncii edilului sunt la Popa Sapca? Stie cineva? Meritocratic.

ionel a spus: (septembrie 15th, 2016 at 07:11 )

unde, la vaslui? sper ca gunoaiele astea peneliste sa nu faca pragul.

Psd a spus: (septembrie 15th, 2016 at 08:43 )

Liberali ăști numai atât pot? Atunci clar scoatem 50 % în Timiș. Ha.Ha. ha

Bibanu a spus: (septembrie 15th, 2016 at 08:55 )

Cu Blaga primul la Senat, cu Popoviciu pe lista la Camera Deputatilor si cu Petru Roman pe liste, PNL va inregistra cea mai umilitoare infrangere. Stiu, toti sintem pesedisti, comunisti, nomenclaturisti, neocomunisti etc. Cel putin in viziunea inconstientului si rudimentarului Nicolae Robu. As mai adauga un ingredient care va duce la un rezultat dezastruos pentru PNL: semaforizarea care a nenorocit soferii, biciclistii, motociclistii si chiar pietonii din Timisoara.
Astia din PSD cred ca au pus deja la rece sampania.

Mihaela Popovici a spus: (septembrie 15th, 2016 at 09:48 )

Bine ca macar unul dintre cei propusi pentru parlament, d-l Roman, este nascut si crescut in Timis! Poate ca avem si noi mici pete pe CV, dar tot mai bine este sa fim reprezentati in cel mai inalt for legislativ de unul dintre noi. De-a lungul timpului am fost „reprezentati” , din partea PNL cel putin, de oameni politici cu buletin de Bucuresti, Dr. Tr. Severin etc, care, pana la urma, s-a dovedit ca ne-au adus doar deservicii si deficit de imagine. Povestea, se pare, merge mai departe si anul acesta. Daca la Camera Deputatilor avem pe cineva, acum, cu buletin de Timisoara si merite incontestabile in promovarea Timisului in tara si in lume, d-l Pirtea, la Senat, pe primul loc, e propus, din nou, d-l Blaga, presedintele PNL, care aduce, intr-adevar prejudicii de imagine Filialei Timis a PNL. Daca lista se concretizeaza, vom avea parte de ironia sortii, din nou: presedintele Blaga ii va certa pe liberalii timiseni pentru rezultatele proaste din alegeri, cand de vina pentru aceste rezultatate va fi, de fapt, chiar prezenta domniei sale pe lista…

Timisorean a spus: (septembrie 15th, 2016 at 10:13 )

Ce sa caute un infractor candidat la parlamentare din partea PNL? Timisoreni asteapta altceva , eventual un om de afaceri, un manager privat eventual dar in nici un caz un infractor si mai e si primar. Asta are si copii in puscarie. Pacat de Timis, de oameni care la revolutie s au jerfit in strada pentru ca astazi dupa 25 de ani PNL sa isi bata joc de ei.

Rever a spus: (septembrie 15th, 2016 at 10:36 )

Eu spun ca PNL are sanse mari sa castige alegerile din Timis, cu domnii Blaga, Popoviciu, Pit Roman si Ben-Oni. Ei sunt niste adevarati barbati politici, exemple demne de urmat pentru toti care doresc sa faca cariera adevarata in politica. Nu are sanse psd in fata noastra. Dreapta zideste, asa sa stiti. E multa invidie. Votam PNL.

moses a spus: (septembrie 15th, 2016 at 14:05 )

Daca ajunge Roman pe lista peneleului, voteaza tot Banatul cu el!E cel mai bun dintre toti! Votam ROMAN PETRU! El macar a facut ceva la Deta!

@moses a spus: (septembrie 15th, 2016 at 16:35 )

2012: Colegiul 10 – Ghita Ciobanu – 9215 voturi, Petru Roman – 3519 voturi. (21.26 %), Octavian Hinoveanu PP DD – 2366 voturi. De ce un a votat tot banatul in 2012? Nici dupa ce a murit Ghita Ciobanu, Roman nu ar castiga un colegiu. Poate daca nu avea copii la puscarie mai spera. Trafif de tigari, trimis in judecata, meritocratic.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.