Grindeanu ii inteapa pe liberali: M-am asigurat ca toti candidatii PSD au buletin de Timis

Situat pe primul loc la alegerile locale, PSD Timiș a fost și prima organizație care și-a depus listele cu candidați la Biroul Electoral Județean. Președintele filialei, Sorin Grindeanu, și-a fixat drept țintă 40% din votul timișenilor.
Reprezentanții PSD Timiș au venit miercuri la ora 12,00 la Biroul Electoral Județean pentru a depune listele complete de candidați la alegerile parlamentare, alături de semnăturile de susținere. Președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu, a avut un prim atac la PNL, afirmând că toți candidații social-democrați au buletine de Timiș. Și asta în condițiile în care la PNL sunt cel puțin doi candidați impuși de la nivel central. „Avem o echipă tânără. Ne învârtim la 40 de ani cu toții. 40 e și ținta PSD ca și procent la alegerile generale. Înainte de asta m-am asigurat că toți candidații PSD Timiș au buletin de Timiș. Noi am considerat necesar să verificăm foarte bine lucrurile acestea. Așa e normal, să venim în fața cetățenilor cu candidați care locuiesc în Timiș și știu forte bine ce au de făcut pentru cetățeni. E o listă câștigătoare, nu vedete, nu oameni care vin din postura de celebritate și notorietate extraordinară și care vin și pleacă. Noi propunem o echipă care a funcționat extrem de bine în ultimii ani la PSD Timiș, una care a avut succes la alegerile locale. O echipă formată din oameni care, chiar dacă par tineri, sunt oameni cu experiență”, a declarant Grindeanu.
Lista PSD Timiş pentru Senat este următoarea:
1. Eugen Dogariu
2. Adrian Diaconu
3. Dorel Covaci
4. Ramona Olteanu
Lista pentru Camera Deputaţilor:
1. Călin Dobra
2. Alfred Simonis
3. Adrian Pau
4. Bianca Gavriliţă
5. Matei Suciu
6. Petru Andea
7. Mihai Ritivoiu
8. Romaniţa Jumanca
9. Sorin Ionescu
10. Luminţa Ţundrea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (octombrie 26th, 2016 at 16:37 )

Dl Grindeanu e de o sinceritate dezarmantă: ” „Avem o echipă tânără. Ne învârtim la 40 de ani cu toții.” Învârtiţi-vă , fraţilor, cât se poate… Dervişilor…

poli21 a spus: (octombrie 26th, 2016 at 18:02 )

In ziua de azi a avea buletin de Timisoara nu mai reprezinta o problema pentru viniturile ca acest grinda, este insa mai greu sa te dovedesti a fi TIMISOREAN.

Alin a spus: (octombrie 26th, 2016 at 18:47 )

DACA ESTE CEVA DE CLARIFICAT DE DL.GRINDEANU ,ESTE CEL REFERITOR LA CONTRACTELE CASTIGATE PE BANDA RULANTA DE FIRMELE TEHNOCER SI DATECO IN MANDATUL LUI BOJIN CARE VAD CA SUNT CONTINUATE IN ACELEASI CONDITII.ADICA SCUMPE SI CU LUCRARI DE PROASTA CALITATE.

anteconbega a spus: (octombrie 26th, 2016 at 19:33 )

Poli21, ai dreptate. Rar, dar bine…

Popescu Gabriel a spus: (octombrie 26th, 2016 at 23:21 )

Bravo PSD. Succes in campanie

litzu a spus: (octombrie 27th, 2016 at 12:58 )

Dobra tine mainile la pasarica! O fundash… Grajdeanu ranzeste infiorator. Ba nu, penibil. Freddy e cel mai frumos si elegant, Genu Doaga e gura casca, iar Covaci e caricatura din dreapta?

anteconbega a spus: (octombrie 27th, 2016 at 13:48 )

Omul tine mana unde vrea. Are antrenament.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.