O femeie de 65 de ani, cei doi câini și pisica acesteia au scăpat ca prin minune, în seara de Ajun, dintr-un incendiu care a distrus aproape în întregime parterul unei case. Pompierii au reușit să stingă flăcările.
Colind de peste 100 de ani, in dar de Craciun de la Peregrinii / VIDEO
Se cânta acum 102 ani la Timișoara, în perioada Crăciunului, se cântă din nou 2016. Colinda „Carol of the Bells”, născută dintr-un cântec medieval, a fost readusă la viață de Peregrinii, care fac astfel un cadou de suflet tuturor celor cărora le plac poveștile.
Program de vacanta la RATT
În perioada sărbătorilor, toate mijloacele de transport din Timișoara vor circula în regim de vacanță. Autobuzele, tramvaiele și troleibuzele vor ajunge ceva mai rar în stații, dar, foarte probabil, unele dintre ele vor ieși pe traseu în noaptea de Revelion. Ca în fiecare an, autobuzele, tramvaiele și troleibuzele din Timișoara vor circula după programul de…
Daruri de Craciun pentru cateva zeci de familii din zona Deta
Câteva zeci de familii nevoiașe din Deta vor avea parte de un Crăciun puțin mai bun. Totul, grație gestului făcut de tinerii liberali din zonă, care au pus la cale, pentru al treilea an la rând, o acțiune prin care să le fie alături celor alături de care viața n-a fost prea darnică.
Centura alternativa a Timisoarei merge mai departe, CJ va prelua mai multe drumuri comunale
CJ Timiș ar putea prelua, în 2017, unele drumuri comunale, pe care le va reabilita pe fonduri proprii. Sunt multe solicitări de la primării, iar primele șosele care vor intra sub „umbrela” județului sunt cele care vor deveni parte integrantă a viitoarei centuri alternative a Timișoarei.
Timisoara, vazuta de sus: arta si cafea in Turnul de Apa din Iosefin / FOTO
Turnul de Apă din Iosefin va intra, în sfârșit, în circuitul turistic al Timișoarei. Primăria a decis să pună în valoare unul dintre monumentele istorice ale orașului. O cafenea și un centru cultural la înălțime: acestea sunt propunerile municipalității, lucrările fiind estimate la 200.000 de euro.
3,5 milioane de euro, investiti pentru ca Spitalul Judetean Timisoara sa intre in secolul XXI
Spitalul Județean Timișoara a semănat, în ultimul an, mai degrabă cu un șantier decât cu o unitate medicală. Toate secțiile celui mai mare spital din vestul României au trecut prin reparații și s-a lucrat, în plus, la modernizarea unei părți din sălile de operație. În Județean s-au „băgat” aproximativ 3,5 milioane de euro în 2016.
Farmacii deschise non-stop de sarbatori, la Timisoara
Dacă dați prea tare iama în sarmale, fripturi și prăjituri, aveți de unde să luați medicamente care să vă ajute să traversați mai ușor această perioadă. De Sărbători, trei farmacii ale unui lanț național vor avea program non-stop.
Zece saptamani pentru invatat limba germana: curs intensiv la Timisoara
V-ați gândit ca în noul an să învățați o limbă străină? Centrul Cultural German ar putea fi o soluție foarte bună. Primul curs începe la jumătatea lunii ianuarie, poate fi achitat în două rate, iar înscrierile se fac imediat după Revelion. Numărul de locuri este limitat.
Sahistii din Timisoara sunt cei mai buni din Romania
Marele maestru Mircea Pârligras, legitimat la CS AEM Luxten Timișoara, a fost desemnat cel mai bun șahist din România în 2016, informează site-ul oficial al federației române de specialitate.
Tramvaiul lui Mos Craciun iese pe traseu la Timisoara!
Moş Crăciun vine cu tramvaiul în Timişoara. Va porni la drum în tramvaiul cu numărul 6, sâmbătă dimineaţă, şi le va împărți copiilor dulciuri. E cadoul pe care RATT îl face puștilor din orașul de pe Bega.