Stirile din ziua: 31 decembrie 2016

Urare de ani noi: Sorin Grindeanu, presedinte national al PSD

Am primit ușoare și amicale reproșuri pentru eroarea de a-l compara pe Sorin Grindeanu, premierul desemnat, cu Emil Boc, omul care a făcut pentru Cluj cam ce așteaptă astăzi timișorenii să se întâmple pe traseul Guvernul Grindeanu – Primăria Robu. Am scris așa pentru a ne da seama cu toții că nu e același lucru.

Un milion de euro, pentru reluarea transplantului renal la Timisoara

Un milion de euro pentru modernizarea blocului operator de la Spitalul Județean, astfel încât la Timișoara să poată fi reluate transplanturile renale. Lucrările ar trebui să înceapă în 2017. Un chirurg american a vizitat Județeanul și, conform acestuia, sunt premise ca astfel de intervenții să fie făcute din nou în orașul de pe Bega.

Parlamentarii liberali de Timis: conturi, terenuri si… un dar de botez de 102.000 euro si chiar mai mult

PNL Timiș a trimis în parlament, după alegerile din 11 decembrie, un senator și trei deputați. Alina Gorghiu are cea mai stufoasă declarație de avere, din care nu lipsește „darul” extrem de consistent de la botezul fiului său. Avem, de asemenea, un deputat latifundiar, dar și unul care încă nu și-a făcut publice proprietățile.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.