Un meci aşteptat de ani buni a fost o deziluzie din punct de vedere al rezultatului, dar o sărbătoare din punct de vedere al spectacolului din tribună.
Cei mai buni la franceza! Elevii la Colegiul National Banatean aduc premii de la toate concursurile
Elevii Colegiului Naţional Bănăţean au câștigat, în ultima perioadă, mai multe distincții la concursuri naționale și internaționale de limba franceză. Ei au fost printre primii la Olimpiada Naţională de Limba franceză, la concursul „Nous, l’Europe”, dar şi la concursul „Belgique Romane”, susţinut în capitala Europei.
Ce sa faci cu 500 de milioane de euro pe care nu-i ai: cale ferata pe estacada la Timisoara
Timișoara este „ruptă” de o cale ferată pentru care, de mai mulți, se fac tot felul de planuri, însă niciunul n-a trecut de stadiul de vorbe. Din timp în timp, câte unul dintre aceste planuri revine. Acum este vorba despre cel cu ridicarea pe estacadă a liniilor de tren, care costă o sumă fabuloasă.
Baza Uszoda ar putea disparea definitiv! Robu se gandeste sa extinda Parcul Central
Parcul Central nu va fi închis integral pe durata lucrărilor de modernizare, însă șantierul ar putea dura mai mult de 12 luni. Asta, pentru că în zonă e foarte probabil să fie găsite vestigii. Pe de altă parte, primarul Nicolae Robu se gândește însă să extindă parcul și să demoleze vechea bază Uszoda!
Premierul Grindeanu, despre centura: Anulez licitatia pentru doua benzi si vedem daca mai gasim finantare
Centură Sud pe două benzi, într-un viitor apropiat, sau variantă ocolitoare pe patru benzi, nu se știe când? Premierul Sorin Grindeanu i-a răspuns astfel primarului Nicolae Robu, care reclamă faptul că șoseaua pe două benzi nu este suficientă.
ANI decide daca apropiatii lui Robu primesc sau nu teren de casa de la Primaria Timisoara
Primăria Timișoara încă nu împarte cele 128 de parcele destinate tinerilor care vor să-și construiască locuințe. A fost cerut un punct de vedere de la ANI; pentru că primarul Nicolae Robu nu vrea să apară, la un moment, vreo acuzație de incompatibilitate.
Sfintii Constantin si Elena, aparatorii crestinitatii
În fiecare an, pe 21 mai, creștinii îi sărbatoresc pe Sfinții împărați Constantin și Elena. Datorită celor doi, mamă și fiu, creștinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise, iar duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman.
Rondul de noapte in Bastionul Theresia / FOTO
O mulțime de copii și-au petrecut seara de sâmbătă la Muzeul Național al Banatului, la un laborator mai puțin obișnuit, dar și la un spectacol interactiv, care a amintit de vremuri demult apuse. A fost Noaptea Muzeelor, așa că muzeul s-a pregătit de oaspeți.
UPT a adus la Timisoara 1.000 de liceeni pentru a-i face viitori politehnisti / FOTO
Universitatea Politehnica Timişoara îşi caută viitori studenţi în rândul a 1.000 de liceeni din Româna, Serbia şi Moldova. Tinerii sunt în aceste zile în capitala Banatului şi se întrec în cadrul mai multor concursuri din domeniul tehnic, dar au parte şi de distracţie şi de întâlniri cu actualii studenţi de la UPT.