In bloc-start: proiectul complexului sportiv din Calea Lipovei a fost scos oficial la licitatie

Primăria Timișoara e dispusă să plătească până în 41.000 de euro pentru proiectul pe baza căruia va fi construit primul din cele patru complexuri sportive promise de Nicolae Robu. Acesta va fi ridicat în Calea Lipovei, dar nu va fi gata mai devreme de anul 2019.

Complex sportiv cu bazine de înot acoperit și în aer liber, teren de tenis cu nocturnă și teren multifuncțional cu suprafață sintetică, loc de joacă, spații verzi – este una dintre promisiunile făcute, de prin 2014, de primarul Nicolae Robu, pentru locuitorii din patru zone ale Timișoarei. La finele lunii iulie, edilul a anunțat totuși că va fi lansată o licitație pentru găsirea unui proiectant. „N-am dormit în tot acest timp de când le-am promis că vom face un complex sportiv și de agrement, cum nu știu în câte locuri din țară există, cu un bazin de înot acoperit, un bazin de înot în aer liber, un teren de tenis, evident cu nocturnă, un teren polivalent, de minifotbal, baschet și handbal, apoi locuri de joacă și spații verzi. Dăm drumul la licitație pentru contractarea proiectantului”, declara primarul. Este vorba despre un teren de peste 11.000 metri pătrați, din Calea Lipovei.

Anunțul de licitație a fost în sfârșit publicat pe SEAP, cu referire la „servicii de proiectare constând în SF + PT Complex sportiv zona Lipovei (bazin de înot acoperit, bazin de înot în aer liber, terenuri de tenis, teren multifuncțional, alte amenajări interioare și exterioare)”. În baza contractului care se va încheia vor fi prestate următoarele servicii:

  • elaborare studiu de fezabilitate
  • elaborare proiect pentru autorizarea executării lucrării + proiect pentru organizare execuție lucrări, inclusiv obținerea autorizației de construire + proiect tehnic de execuție, inclusiv detalii de execuție și caiet de sarcini, plan SSM și deviz martor
  • asistență de specialitate din partea proiectantului, în calitate de expert cooptat pe perioada desfășurării achiziției lucrărilor de execuție și pe perioada execuției lucrărilor

Valoarea estimată a contractului este de 188.054 lei, adică 41.000 de euro. Ofertele pot fi depuse până pe 2 octombrie, urmând ca data limită de evaluare a acestora să fie 27 octombrie, ora 18. Noul complex sportiv unicat în țară nu va fi însă gata mai devreme de 2019, pentru că, după cum a explicat același Robu, „e o lucrare complexă și, având în vedere cât durează licitațiile, plus că este nevoie de timp și pentru proiectare, nu avem cum să terminam în 2018”. Următorul complex sportiv ar urma să fie construit în Calea Buziașului. „Vom face și un stadion care la început va avea 5.000 de locuri, într-o altă etapă va fi extins cu 5.000 de locuri și în etapele trei și patru câte 2.500 de locuri. În final va avea 15.000 de locuri”, a conchis primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

pif a spus: (august 22nd, 2017 at 21:11 )

halucineaza din nou.

Geo a spus: (august 22nd, 2017 at 21:32 )

@pif : nu știu ce prizează, însă îi iese bine… încă nu sunt optimist, mai are timp s-o dea în bară, dar îi țin pumnii!

Hans Castorp a spus: (august 22nd, 2017 at 23:28 )

Bravo ma Robule! In sfarsit avem primarul la care am visat! Multumim, domnule primar! Timisoara prospera sub comanda dumneavoastra!

++ a spus: (august 23rd, 2017 at 11:20 )

filmul asta l-am mai vazut, nu se termina bine. ultimul bazin inaugurat de seful de santier se golea cam pe jumatate in 24 de ore. nu trebuie fantezie mare sa iti inchipui ce fisuri erau pe acolo. mai e o sala de 3000 de locuri care e in constructie de 3 ani, ce-ar fi sa le termine pe alea si sa inceape dupa?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.