Ingrediente (cantităţile diferă în functie de vasul termorezistent pe care-l folosiţi)
500-700 g file şalău fără piele
200 g piure de cartofi
400 g ciuperci proaspete
100 g caşcaval
50 g unt
100 ml vin alb
nucşoară
sare, piper
foi dafin
piper boabe
Mod de preparare:
Peştele se fierbe în puţina apă, în care se adaugă foile de dafin, piperul boabe, sare şi feliile de lămâie. În piure se adaugă nucşoară.
Ciupercile se înăbuşă în unt, sare şi piper, iar spre sfârşit se adaugă 50 ml din supa rezultată din fierberea peştelui şi vinul, se lasă pe foc şi se amestecă până la formarea sosului.
Într-un vas termorezistent se aşază peştele în mijloc, se adaugă piureul cu un şpriţ de jur imprejur, iar deasupra se pune sosul de ciuperci şi vin. Se rade caşcavalul şi se introduce la cuptor, pentru gratinare.
Se serveşte ca atare, pe un platou ornat cu lămâie şi frunze de salată.
Comentarii prin facebook