Site-ul deBanat.ro a publicat, zilele trecute, metoda prin care omul de afaceri Dorin Epure a reușit să-şi tragă un club de fiţe în nou renovatul Bastion Theresia. Asta, în condiţiile în care spaţiile sunt închiriate doar pentru activităţi cu specific cultural: librării, expoziţii, galerii de artă, vinoteci etc.
Fostul miliţian, cercetat de procurori pentru un şmen imobiliar în care mai sunt implicate personaje importante din primărie, a găsit metoda pentru funcţiona în bastion. Discoteca funcţionează sub formula de „Centrul pentru pregărirea tineretului Zambara”. Sâmbăta trecută a avut loc inaugurarea, printre invitaţi numărându-se manelistul Florin Salam. Mai multe surse spun însă că la inaugurare a fost prezent şi controversatul Nicu Gheară, un om asociat în scandaluri de trafic cu droguri şi carne vie. Probabil a ţinut şi el o prelegere tinerilor despre teme fierbinţi precum combaterea consumului de droguri şi etnobotanice, iar domnişoarelor le-a vorbit în mod special despre efectele sociale negative ale prostituţiei. (sursa foto: rapidisti.gsp.ro)
Comentarii prin facebook