Codrea, Eric, Szekely, Moraes si Lung junior, in vizorul lui Poli

Câştigarea titlului de campioană de către Poli Timişoara ar atrage fonduri de bani foarte mari în contul clubului bănăţean. Cele aproximativ 20 de milioane de euro vor fi folosite şi pentru achiziţionarea unor fotbalişti cu nume, în vederea participării în grupele Ligii Campionilor.

Chiar dacă numărul viitorilor jucători noi de la Poli nu va fi mare, experienţa şi valoarea acestora va cântări decisiv în privinţa achiziţionării lor. Paul Codrea, de la AS Bari, a fost aproape de alb-violeţi anul trecut, pe vremea când evolua în Serie B la Siena, dar au intrat pe fir cei de la Bari, iar fostul component al LPS Banatul a ales să joace în primul eşalon italian. Poli ar putea înainta pe adresa mijlocaşului o ofertă excelentă. Experienţa internaţională a lui Codrea este foarte importantă pentru timişoreni, mai ales că în grupele Ligii Campionilor ar urma să întâlnească echipe foarte puternice. Eric de Oliveira, mijlocaşul de creaţie de la Gaz Metan Mediaş, este un alt jucător în atenţia timişorenilor. Mijlocaşul brazilian vrea să se despartă de Gaz Metan Mediaş, iar formaţia din Ardeal este dispusă să-l cedeze pentru o sumă în jurul a 700.000 de euro. Poli ar mai putea „repatria” un fost jucător, crescut chiar la centrul de copii şi juniori ai clubului. Este vorba depre Janos Szekely de la Steaua, care nu mai are zile uşoare cu latifundiarul europarlamentar Gigi Becali. Formaţia de pe Bega ar putea profita de acest conflict şi de disponibilitatea lui Becali de a-l ceda pe proscrisul Szekely pentru o sumă rezonabilă, care nu ar depăşi 300.000 de euro. Conducerea Politehnicii doreşte achiziţionarea unui atacant de valoare, brazilianul Moraes, fost la Gloria Bistriţa, în prezent la Metalurg Donetsk, fiind un jucător pe placul băncii tehnice poliste. Acesta regretă transferul la echipa din Ucraina şi ar dori o revenire în Liga I, la o echipă de top. Pantilimon este cel mai bine cotat din lotul timişorenilor şi, în condiţiile în care este titularul de drept în poarta naţionalei, pe adresa lui ar putea sosi oferte greu de refuzat. În eventualitatea unei despărţiri de portarul originar din Bacău, timişorenii sunt dispuşi să-l oferteze pe Silviu Lung junior, pentru care ar putea plăti până într-un milion de euro.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis cere dezbatere cu participarea tuturor părților implicate pe proiectul taxelor și impozitelor locale

Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, cere un dialog politic real pe tema impozitelor și taxelor locale. Trebuie ca reprezentanții tuturor părților să participe la dezbaterea pe această temă. Joi seara, proiectul taxelor și impozitelor locale pe 2025 la Timișoara a picat la votul din Consiliul Local, după ce nu a atras destule sufragii pro pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis cere dezbatere cu participarea tuturor părților implicate pe proiectul taxelor și impozitelor locale
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timișoara, meci de gală la ultima apariție pe parchetul propriu în 2024

SCM winsed.swiss Timișoara întâlnește campioana, U-BT Cluj-Napoca, în ultimul meci al anului 2024, la sala Constantin Jude. Alb-violeții vin după două succese în deplasare. Timișoara s-a impus pe terenul formației Steaua București (70-57), în Liga Națională, și în sala din Giulești, 77-72 cu Rapid București. Acest din urmă meci le-a adus calificarea în turneul final,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara, meci de gală la ultima apariție pe parchetul propriu în 2024
isho.ro

Social vezi arhiva Social

TIR în flăcări pe Calea Aradului! Ce s-a întâmplat/FOTO

Imagini care pot provoca un şoc emoţional! Un TIR în flăcări, chiar dacă la ora imortalizării acestor fotografii, în jur de 17.45, în Timişoara plouă torenţial. TIR-ul se află pe strada Grigore Alexandrescu, aproape de Calea Aradului. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit şi din fericire nu există victime, şoferul ieşind repede din TIR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul TIR în flăcări pe Calea Aradului! Ce s-a întâmplat/FOTO
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Prețurile la serviciile de apă și canal rămân neschimbate anul viitor la Timișoara

Tarifele practicate la Timișoara pentru prestarea serviciilor de apă și canal sunt sub media europeană și scumpiri semnificative nu sunt previzionate în următorii ani. De la 1 ianuarie vor intra în vigoare prețuri noi la serviciile Aquatim, dar și așa prețurile nu vor afecta semnificativ bugetul famiiilor. La nivel european, cheltuielile realizate pentru apă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prețurile la serviciile de apă și canal rămân neschimbate anul viitor la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Imagini care pot provoca un şoc emoţional! Un TIR în flăcări, chiar dacă la ora imortalizării acestor fotografii, în jur de 17.45, în Timişoara plouă torenţial. TIR-ul se află pe strada Grigore Alexandrescu, aproape de Calea Aradului. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit şi din fericire nu există victime, şoferul ieşind repede din TIR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul TIR în flăcări pe Calea Aradului! Ce s-a întâmplat/FOTO
Primarul Dominic Fritz a declarat că intenţionează să discute cu toţi liderii politici ai partidelor care sunt reaprezentate în Consiliul Local, pentru a găsi o soluţie la proiectul privind taxele şi impozitele pentru anul 2025. Proiectul va intra din nou pe masa consilierilor locali luni, 23 decembrie, după ce joi a căzut la vot. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz vrea să discute cu liderii politici soluţii pentru trecerea proiectului privind noile taxe şi impozite
La momentul nepotrivit în locul nepotrivit. Un bărbat în vârstă de 65 de ani, a condus un autoturism pe DJ 681 dinspre Gladna Montană spre Drăgșinești, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ieșit înafara părții carosabile, răsturnându-se. În urma impactului a rezultat decesul unui pasager din autoturism,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit nevinovat într-un accident pe care nu l-a provocat
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cu vârste de 43 și 70 de ani (membre ale aceleiași familii), pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc. Din cercetările efectuate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prinși în flagrant cu kilograme de „iarbă” la ei
Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, cere un dialog politic real pe tema impozitelor și taxelor locale. Trebuie ca reprezentanții tuturor părților să participe la dezbaterea pe această temă. Joi seara, proiectul taxelor și impozitelor locale pe 2025 la Timișoara a picat la votul din Consiliul Local, după ce nu a atras destule sufragii pro pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis cere dezbatere cu participarea tuturor părților implicate pe proiectul taxelor și impozitelor locale
Muncitorii clujenilor de la ARL au plecat în concediul de iarnă de pe șantierul noului drum de legătură DN 69 Timișoara – Arad cu autostrada A1. A fost ultima săptămână de muncă din acest an pe șantier, el lasă lucrările la un stadiu de realizare de aproape 40%.  În ciuda umidității ridicate din sezonul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șantierul noului drum de legătură Timișoara – A1 se închide în acest an la 40% din total realizat/FOTO
Administrația Bazinală de Apă Banat a avut un an cu numeroase investiții realizate pentru buna gospodărire a apelor din zona de vest a României. Seceta a pus mari probleme în gestionarea resurselor de apă, cele mai mari au fost în acele zone unde nu există legături între zonele cu acumulări care nu sunt legate cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ABA Banat a realizat investiții de multe milioane de lei în gestionarea apelor din zonă și pregătește altele similare în 2025
SCM winsed.swiss Timișoara întâlnește campioana, U-BT Cluj-Napoca, în ultimul meci al anului 2024, la sala Constantin Jude. Alb-violeții vin după două succese în deplasare. Timișoara s-a impus pe terenul formației Steaua București (70-57), în Liga Națională, și în sala din Giulești, 77-72 cu Rapid București. Acest din urmă meci le-a adus calificarea în turneul final,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara, meci de gală la ultima apariție pe parchetul propriu în 2024
Rata șomajului se menține în județul Timiș peste unu la sută, fiind în creștere nesemnificativă. Luna noiembrie se încheie cu o rată a șomajului de 1,09% față de 1,06% în octombrie, anunță Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. La sfârșitul lunii noiembrie, rata șomajului a fost de 1,09%, fiind înregistrat un total de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din Timiș rămâne peste unu la sută
Lugojul va beneficia de 13 milioane de euro, fonduri europene în cea mai mare parte, pentru un parc nou, reabilitarea a alte patru parcuri, dar și infrastructură modernizată. Două noi contracte de finanțare prin Programul Regional Vest 2021-2027 au fost semnate astăzi de reprezentanții Primăriei Lugoj și cei ai ADR Vest. Primul proiect, „Creșterea calității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea din Lugoj și ADR Vest au semnat două contracte de finanțare cu fonduri europene, în valoare de 13 milioane de euro
Top