Apel din Piata Victoriei: Fara nepotism, fara religie in scoli, pedepse pentru politicieni! / FOTO

În jur de 200 de oameni s-au adunat, pentru a cincea seară la rând, în Piața Victoriei, pentru deja obișnuitul protest anti-sistem. Așa cum au promis, ei au dat citire unui comunicat, redactat după ce și-au pus în ordine revendicările. Acesta acoperă toate domeniile, de la învățămant, la justiție, sănătate și mediu, și urmează să fie pus dezbătut, pentru a căpăta o formă finala.

IMG_9056

Duminică seară, prima solicitare de la portavoce a fost un îndemn la civilizație și bun simț, pentru a nu se repeta incidentele penibile de miercuri, când s-a aruncat cu ouă înspre oamenii aflați în balconul Operei. Atunci, la fel ca și cum, era programat un spectacol la care au participat o mulțime de timișoreni. Apoi s-a citit citire comunicatului, în care s-au cerut, printre altele, pedepse majorate pentru politicieni, în cazul în care aceștia încalcă legea chiar în timpul mandatelor lor. În plus, existența unor condamnări penale atrage după sine incompatibilitatea cu orice funcție publică. De asemenea, protestatarii au fost categorici: până la alegerile din 2016, țara să fie condusă de un guvern de tehnocrați, iar viitorul parlament nu poate avea mai mult de 300 de membri. Au existat solicitări punctuale pe sănătate, învățământ, mediu și social. Actul a fost redactat sâmbătă noaptea, de un grup constituit ad-hoc în piață, din care au făcut parte atât studenți, cât și tineri specialiști. Protestatarii au plecat apoi în marș spre Spitalul Județean. Marșul s-a desfășurat fără incidente, oamenii scandând „Vrem justiție, nu repetiție”, „Schimbarea totală, datoria mea morală, „Sănătate, învățământ, tot sistemul e la pământ”, „Poporul român n-are stapân, „Corupția dispare când nimeni nu mai moare”, „România mea nu e jucăria ta” sau „De nevoie în stradă, nu de mascaradă”. Când coloana a ajuns în dreptul căminului 7, câțiva dintre studenți au coborât și s-au alăturat protestatarilor. La Spitalul Județean s-a ținut un moment de reculegere și s-a rostit Tatăl Nostru.

Iată integral textul citit în Piața Victoriei

Noi, Grupul Civic de Inițiativă Timișoara, fără a pretinde că suntem reprezentanții societății civile din Timișoara, în calitate de cetățeni care ne-am cunoscut în Piața Operei la protestele marcate de tragedia din clubul Colectiv, am elaborat acest document care sintetizează dorințele pieței. Acesta reprezintă un punct de plecare în misiunea noastră de reconstrucție a societății românești, comunicatul nostru fiind lansat în dezbatere publică. În redactarea acestui comunicat s-au preluat toate revendicările protestatarilor.

Capitolul 1 – Politic
1. Oameni capabili, educați, responsabili la conducerea țării
a. Oameni responsabili, integri și competenți profesional în funcții publice
b. Guvern tehnocrat până la alegerile din 2016
2. Un nou Parlament
a. Maximum 300 de parlamentari
b. Vot uninominal
3. Oamenii politici care sunt suspectați de infracțiuni să-și dea demisia sau să fie demiși
a. Suspendarea de drept și ridicarea imunității până la decizia instanței judecătorești în cazul persoanelor în funcții publice
b. Existența antecedentelor penale atrage după sine incompatibilitatea cu orice funcție publică.
4. Fără nepotism în sistemul public
5. Eliminarea politicului din administrație
a. Depolitizarea deciziilor de numire în funcții administrative, cu excepția guvernului
6. Mass-media să fie independentă de oamenii politici
a. Presa să funcționeze pe principii profesionale, inclusiv principii de etică
7. Promisiunile din timpul campaniei să fie făcute sub formă de contract cu poporul, cu un plan bine definit și cu deadline-uri, iar nerespectarea lui să atragă după sine demisia sau demiterea
a. Programul electoral reprezintă un contract cu societatea. Aleșii au obligația să prezinte rapoarte anuale cu punerea în practică a programului. Ne așteptăm ca ONG-urile să monitorizeze acest proces.
8. Absoluta interzicere a traseismului politic pe perioada mandatului
9. Punerea în aplicare a prevederilor Proclamației de la Timișoara din 1989, inclusiv Punctul 8
10. Realegerea avocatului poporului prin votul direct al cetățenilor
11. Demiterea membrilor CNA și alegerea lor pe criterii profesionale de către reprezentanții mass-media.

Capitolul 2 – Economic și Administrație Publică
1. Resursele naturale ale României să fie exploatate în beneficiul cetățenilor României.
2. Transparență în luarea deciziilor cu privire la optimizarea bugetului public, central și local
a. Publicarea tuturor detaliilor contractelor de lucrări publice
b. Urmărirea execuției bugetare în orice moment printr-un sistem central electronic, online, accesibil gratuit publicului larg
3. Locuri de muncă pentru tineri. Stimularea investițiilor prin:
a. Investiții lucrări de infrastructură
b. Creșterea susținerii cooperativelor în domeniile agriculturii, servicii, meșteșugăresc, etc.
4. Reformarea sistemului fiscal în vederea susținerii economice și asigurarea stabilității sale cu direcționarea către:
a. Simplificare
b. Stabilitate
5. Taxarea veniturilor cultelor religioase

Capitolul 3 – Social
1. Creșterea sumei alocate veniturilor și indemnizației sociale corelat cu ponderea acestora în PIB și cu inflația pe domeniile: salariu minim pe economie, alocație pentru copii, pensii, limita de vârstă și averea în vederea persoanelor cu dizabilități, burse de merit pentru elevi și studenți, ajutorul de șomaj, stimularea integrării în societate a persoanelor private de libertate și a șomerilor.
2. Măsuri durabile care să vizeze păstrarea forței de muncă în țară

Capitolul 4 – Cultural
1. Renunțarea la investiția publică aferentă construirii Catedralei Mântuirii Neamului.

Capitolul 5 – Sănătate
1. Acordarea a minim 10% din PIB pentru sănătate
a. Creșterea nivelului de salarizare corelat cu piața europeană a muncii pentru a încuraja profesarea în țară.
b. Angajarea cadrelor medicale pe criterii de competență fără a fi acceptat nepotismul
c. Repunerea în funcțiune a Institutului de Cercetare „Ioan Cantacuzino”
d. Redeschiderea fabricilor românești de medicamente
2. Modernizarea spitalelor după standardele internaționale
a. Demiterea și sancționarea drastică a cadrelor medicale care nu respectă codul deontologic – formarea Colegiului Medicilor în acest sens.
b. Asigurarea instituțiilor medicale cu necesarul de personal.

Capitolul 6 – Mediu
1. O Românie curată în sensul responsabilității naționale în ceea ce privește conservarea patrimoniului natural național.
2. Interzicerea exportului de lemn în sensul încurajării exportului produselor cu valoare adăugată mare, de exemplu mobilă, și interzicerea exportului de materie primă, exemplu: bușteni, semifabricate, cherestea.

Capitolul 7 – Educație
1. Investirea în educație minim 6% din PIB
a. Investirea de fonduri pentru construirea de școli în mediul rural și în mijloace de transport pentru elevi, studenți și cadre didactice.
b. Investirea în renovarea școlilor existente
c. Angajarea unui număr suficient de cadre didactice
d. Creșterea salariilor cadrelor didactice
e. Reînființarea de școli profesionale și vocaționale
f. Alocarea de fonduri pentru dotarea școlilor cu materiale didactice
g. Dotarea cabinetelor medicale din școli, inclusiv cu resurse umane
h. Angajare unui număr suficienți de psihologi în școală cu obligativitatea consilierii psihologice și psihopedagogice.
2. Scoaterea religiei din școli
a. Stabilirea orei de religie ca oră opțională înainte sau după programul școlar fără notă în catalog prin cerere de la părinți în funcție de vârsta școlarilor
b. Introducerea în școală a Istoriei Religiilor, din clasa a V-a, predată de profesori de istorie nu preoți sau teologi
c. Elaborarea manualelor de Istoria Religiilor
3. Sistemul de învățământ să se bazeze pe principiul colaborării subiecților procesului didactic și nu pe competiția dintre ei
4. Reformă în învățământ
a. Creșterea ponderii votului studenților la minim 25% în procesul de desemnare al rectorului
b. Adoptarea unei forme de învățământ modern
c. Angajarea cadrelor didactice prioritar pe baza testelor de aptitudini, evaluarea periodică a competențelor tuturor cadrelor didactice
d. Promovarea unui stil de viață sănătos și educație pentru sănătate
e. Introducerea obligativității existenței și actualizarea unei platforme online, accesibilă tuturor studenților, elevilor și cadrelor didactice, care să includă fără excepție:
i. CV-urile tuturor cadrelor didactice.
ii. Accesul personal la situația școlară a fiecărui elev și student
iii. Afișarea tuturor planurilor de învățământ actualizate

Capitolul 8 – Justiție
1. Pedepse aspre politicienilor
a. Agravarea cuantumului pedepsei pentru fapte sancționate de lege realizate pe durata exercitării funcției publice
b. Sub incidența acestor fapte intră cu precădere luarea și darea de mită, traficul de influență
2. Reformă în justiție
a. Suplimentarea locurilor de muncă
b. Asigurarea decență a condițiilor de detenție
3. Finalizarea tuturor dosarelor controversate ale ultimilor 26 de ani
a. Deturnarea Revoluției din 89
b. Mineriadele
c. Devalizarea băncilor
d. Distrugerea economiei naționale

Dorința noastră este de a demara dezbaterile asupra acestor revendicări centralizate, scopul fiind atât optimizarea elaborării programatice, cât și identificarea mecanismelor instituționale de implementare a solicitărilor exprimate în Piața Operei de către protestatari.
Notă: Grupul Civic de Inițiativă Colectiv Timișoara are drept scop atât crearea unui cadrul de dezbatere publică, cât și actualizarea revendicărilor străzii. În acest sens grupul încurajează manifestarea protestelor într-o manieră non-violentă care să demareze resetarea sistemului administrativ și politic românesc.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

birlic a spus: (noiembrie 9th, 2015 at 11:01 )

De accord cu voi , dar ce aveti cu Religia si cu Catedrala Mantuirii neamului ,lacas care poate continua pe masura gasirii resurselor financiare,nu scrie nicaieri ca trebuie receptionat de Patriarhu care a pus temelia constructiei , ca nu e autostrada ,ierta-mi fi indrazneala comparatiei .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale

Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Handbaliștii de la SCM Poli înfruntă din nou campioana, Dinamo

Etapa a IV-a din Liga Națională de handbal programează un nou derby la sala Constantin Jude. SCM Politehnica Timișoara primește vizita campioanei Dinamo București, vineri, 2 octombrie, de la ora 18:00. Vizitatorii se află pe prima poziție, cu maximum de puncte, 6, în vreme ce echipa viola se găsește pe locul al patrulea, cu 5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii de la SCM Poli înfruntă din nou campioana, Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice

Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Preşedintele USR, Dominic Fritz, spune că actuala criză politică poate fi depăşită doar prin organizarea alegerilor anticipate. El a mai afirmat că USR nu va vota un guvern girat de PSD. Într-o primă reacţie după ce Guvernul desemnat condus de Siegfried Mureşan nu a obţinut voturile de învestitură, Dominic Fritz a vorbit de necesitatea alegerilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz cere alegeri anticipate, în urma eşecului Guvernului Mureşan: “A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor”
Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.