Prin Radu Toanca revin si fratii Cristescu la butoanele primariei?

Fostul consilier local PSD Radu Țoancă a fost instalat aproape oficial șef al noului Club Sportiv Municipal. Și asta după ce s-a găsit o „găselniță” (vorba lui Țoancă), pentru driblarea legii. Respectiv, s-a organizat special pentru Țoancă un concurs dubios pentru ocuparea unui post de inspector la Parcul Copiilor. Fiind totuși concurs, putea să-l câștige și altcineva. Ar fi interesant de știut dacă acel cineva era, la rândul lui numit director la Clubul Sportiv. Fiindcă se pare că nu era nevoie de inspector la parc, totul fiind doar un șmen care ar putea fi cercetat de unele instituții ale statului. Se pare însă că s-au luat toate măsurile penntru ca acest concurs să fie câștigat de cine trebuie, dovadă și faptul că patru concurenți au fost zburați după proba scrisă, iar „oralul” s-a ținut chiar înainte de rezolvarea contestațiilor celor picați la prima probă.

radu toanca

Una peste alta, între primarul Nicolae Robu și deja fostul PSD-ist s-a făcut un blat de zile mari, pretextul oficial fiind salvarea sportului timișorean. Personajul providențial în acest sens este taman Țoancă. Trebuie spus, că în trecut, Țoancă a fost unul dintre cei mai vehemenți critici ai primarului, pe care nu de puține ori chiar îl ironiza, ca să nu spun „îl lua la mișto”, mai ales în anturaje informale. Și nu e secret că, aflat la al treilea mandat de consilier, Țoancă a fost în ultimii 11 ani un fel inside man pentru tot felul de oameni de afaceri care aveau nevoie de ceva în primărie. Iar dintre acești oameni s-au evidențiat cei doi frați Cristescu.

Acum e momentul pentru puțină istorie recentă. În vara anului 2012, USL, în frunte cu Nicolae Robu, punea stăpânire pe primărie în urma unei campanii electorale printre ai cărei principali sponsori s-au numărat frații de la Hotel Timișoara. Din partea PSD a fost păstrat viceprimar Sorin Grindeanu. Acesta era amic cu cei doi frați, dar nu și valetul lor, astfel că nu le-a făcut toate mendrele. Plus că trebuia să aibă grijă de mai multe firme PSD-iste care se racordaseră la bugetul local încă din timpul mandatului lui Gheorghe Ciuhandu. După ce Grindeanu a plecat în parlament, în mod normal, el trebuia înlocuit cu medicul Florică Bîrsășteanu. La presiunile lui Ilie Sârbu și ale fraților Cristescu, a fost adus însă adusă sluga acestora din urmă, Traian Stoia.

Odată ajuns în primărie, de capul lui sau prost sfătuit, Stoia are un comportament cel puțin bizar. Și mă refer la faptul că a început să-i ia fața la nivel mediatic primarului. Or, ahtiat după imagine și mai ales după apariții „pe sticlă”, Robu n-a putut tolera acest comportament. Nu mai discut de faptul că Stoia ieșea când voia mușchii lui cu documente din primărie cu care mergea la Hotel Timișoara. Astfel a început deja celebrul război între Robu și Stoia. Prin extensie, Robu s-a înfuriat și pe cei doi frați, având mai multe declarații dure la adresa acestora. Cumva surprinzător, fiindcă s-a numărat printre foarte puținii oameni politici care au luat atitudine publică împotriva lor. Războiul a culminat cu încercarea înlocuirii în vara anului trecut a viceprimarului Dan Diaconu cu Bogdan Herzog. Ultimul avea legături mai vechi cu Cristeștii, dar în primul rând era considerat drept om al lui Ciuhandu. Care Ciuhandu – ce să vezi? – cu câteva zile înaintea votului din Consiliul Local este fotografiat intrând în Hotel Timișoara și luând masa cu Stoia. Dar puciul anti-Diaconu a căzut, în urma defectării unui PSD-ist, iar Robu a ieșit întărit din conflict. Ca atare, Stoia a pierdut războiul și a fost trecut pe linie moartă, inclusiv de cei doi frați care au fost decuplați de la butoanele primăriei. Care acum aveau nevoie de un alt om în primărie. Și cine putea fi acesta? Evrika! Exact Radu Țoancă.

fratii cristescu

Inteligent și versat, acesta deja începuse să intre pe sub pielea lui Robu, pentru a-și continua „afacerile”. Foarte greu nu i-a fost, știind să speculeze slăbiciunea primarului pentru toți cei care-l lingușesc. Încet-încet, Țoancă a fost „reevaluat” de Robu și n-a fost decât un pas pentru „începutul unei frumoase prietenii”. Care a culminat zilele trecute cu blatul numirii lui Țoancă șef al Clubului Sportiv. Oricum, o activitate adicentă pentru fostul PSD-ist, care a rămas să se ocupe de „intermedierile” din primărie. Printre primii care vor fi readuși în prim-plan sunt tocmai cei doi frați. Care, la fel ca Țoancă, au cam rupt-o cu PSD, după ce amicii lor, Victor Ponta și Ilie Sârbu, au fost trecuți pe linie moartă. Nu puțini sunt cei care spun acum că, prin intermediul lui Țonacă, și cei doi frați vor fi „reevaluați” de Robu și, în final, invitați să se întoacă la unele butoane din primărie. Asta așa, ca să înțeleagă ceva și tinerii care au protestat în stradă împotriva actualei clase politice cu sloganul „Corupția ucide!”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

vic a spus: (noiembrie 19th, 2015 at 14:23 )

VORBA VECHE A UNUI OM DIN POPOR………THE BROTHERS WILL BE ALLWAYS THE BROTHERS…..
ADICA FIRESC, LOGIC SI CLAR, NOCIV …….LA BUTOANELE ORASULUI, JUDETULUI……..

vest a spus: (noiembrie 19th, 2015 at 16:48 )

cel mai gretos dintre actorii invocati e, bineinteles, Lae. ceilalti, inclusiv Toanca, sunt in plan secundar, pentru ca doar Lae a fost ales in mod direct de catre cetatenii naivi. Un taran…

Sandy a spus: (noiembrie 19th, 2015 at 17:15 )

Ei, fiind ultimul mandat al lui Lae, aparent acesta are voie să facă ce-i place. Trăgându-și-l mai aproape pe Țoancă (un individ uns cu toate alifiile posibile) Robu va avea parte de unele surprize nasoale de tot în acest uinic mandat al lui. Cât i-a mai rămas din el.

anteconbega a spus: (noiembrie 19th, 2015 at 22:02 )

Toaca a fost pupinliberal, pupintaranist, pupinpesedist, pupinpoenarist, a ajuns si pupinrobulist. Un moldovean de milioane! Vai de orasul asta… Cat despre sportul timisorean, Toanca nu va intoarce mortul de la groapa. Dar bani poate face din spalatul de cadavre. E specialist.

@Sandy a spus: (noiembrie 20th, 2015 at 00:43 )

nu te grabi.

GheorgheunbanatandinBanat a spus: (noiembrie 20th, 2015 at 09:01 )

La anul cand Robu va castiga alegerile cu cca 75%,toti postacii care au baut gratis beuturi alcoholice pt. activitatea depusa,traiesc cu speranta ca nu vor fi trasi la raspundere pt. ineficienta

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara

Ovidiu Popescu a revenit la Poli Timişoara, după ce ultima dată a jucat la marea rivală UTA, de care s-a despărţit oficial. Popescu a mai jucat pentru Poli în perioada 2014-2016.   Politehnica se întăreşte cu un nou nume greu care a mai trecut prin Timişoara, având şi două meciuri pentru Naţionala României. Ovidiu Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulţi primari PNL din judeţ solicită demiterea lui Ionuţ Gaiţă din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timişoara. Gaiţă este acuzat că le subminează relaţia cu Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş. De partea primarilor se plasează şi vicepreşedintele CJ Timiş Alin Popoviciu, cel care l-a pus în această funcţie pe Gaiţă.  Luni, mai mulţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara, și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Warriors&CSS Bega Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Top