Evoluţiile lipsite de consistenţă din ultima vreme se pare că îi fac probleme lui Ianis Zicu. Luni seară, maşina fotbalistului a fost spartă.
Zicu a anunţat acest lucru printr-o postare făcută în contul său de facebook. „Aseară am trăit prima «dezamăgire» în acest oraş minunat… mi-a fost spartă maşina! O să am mult de alergat să îmi fac din nou actele. Dar, până atunci, o să avem mult mai mult de alergat şi de luptat duminică la Galaţi pentru a câştiga titlul mult dorit de către toată suflarea viola!”, a notat fotbalistul. Ianis Zicu este golghetereul echipei şi al campionatului, cu 17 goluri, fiind în acelaşi timp şi unul dintre internaţionalii români din lotul alb-violeţilor.
Comentarii prin facebook