Cand parangheliile tiganesti ajung pe treptele Catedralei

Retrospectivă cronologică a anului 2015 (IV)

2 iunie. PSD vrea aquapark în Mehala. Robu și PNL îl vor la Dudeștii Noi. Până la urmă n-o să fie niciunde. Pardon, o să fie, dar tot în Ungaria.
4 iunie. După parcarea de la Magazinul Bega, primăria află că frații Cristescu și-au mai intabulat un teren aflat în vecinătatea magazinului. Dacă nu reacționează nimeni, poate ar trebui să-și intabuleze și parcul din spatele magazinului.
ponta
5 iunie. Victor Ponta este pus sub urmărire penală în dosarul „Turceni – Rovinari”. Nu e singur, ci alături de prietenul Șova. Iohannis cere demisia lui Ponta. Victoraș n-aude.
5 iunie. Alegeri ilare la PSD Timișoara. Sebastian Răducanu câștigă președinția organizației în confruntarea cu Florică Bârsășteanu la o diferență de opt voturi. Ciudat este că 13 voturi au fost anulate. Candidând în tandem cu Bîrsășteanu, Marius Craina câștigă extrem de lejer funcția de președinte executiv, obținând cu mai bine de 200 de voturi în plus față de Horea Băcanu. Acesta din urmă candidase în tandem cu Răducanu.
8 iunie. După ce, la începutul anului, a fost la Washington ca să se întâlneascu cu Barack Obama la „Micul dejun cu rugăciune”, primarul Nicolae Robu se întoace în SUA. De data asta la New York.
8 iunie. Sentințe definitive cu ani de grei de pușcărie pentru foștii patroni ai lui Poli, Marian Iancu și Ovidiu Tender, în Dosarul Rafo-Carom Onești. Primul a fost condamnat la 14 ani de pușcărie, al doilea, la 12 ani și șapte luni. Iancu era deja după gratii, mai având o condamnare de 12 ani.
9 iunie. Frăția penalilor din Camera Deputaților îl salvează și pe Victor Ponta, aleșii votând împotriva încuviințării urmăririi penale pe numele premierului.
11 iunie. Într-o emisiune televizată, Ioan Rus le face curve pe nevestele românilor plecați la muncă în străinătate, iar pe copiii lor, golani. La reacția negativă a opiniei publice, Rus demisionează din fruntea Ministerului Transporturilor.
12 iunie. Moțiunea de cenzură introdusă de PNL cade cu brio. Moțiunea a adunat 194 de voturi, iar 13 au fost împotrivă. Pentru a trece avea nevoi de 278 de voturi. Ca să evite trădările, șefii coaliției aflate la putere și-au ținut parlamentarii legați de bănci.
grindeanu
19 iunie. Alegeri la PSD Timiș. Cu toate că trebuia aleasă întreaga conducere a partidului, este ales/numit doar Sorin Grindeanu, care a candidat de unul singur la șefia organizației. Gurile rele spun că nu s-ar fi băgat în cursă dacă avea un contracandidat, chiar și de la Organizația de elevi a partidului.
vlad dragomir
24 iunie. Vlad Dragomir, unul dintre cele mai bune produse din ultimii ani ai fotbalului timișorean, semnează cu Arsenal Londra. Suma intrată în conturile lui Poli e derizorie: 150.000 de euro. Tânărul de 16 ani avea să confirme ulterior la gruparea londoneză.
7 iulie. Cu câteva zile înainte de startul campionatului, primarul Nicolae Robu fixează obiectivul lui Poli: primele șase locuri și cupele europene. Fără niciun ban primit de la CLT, Poli se bate acum pentru salvarea de la retrogradare.
7 iulie. S-au dat rezultatele la Bac. În Timiș, rata de promovare a fost de 65,84%, simțitor mai mare decât în 2014 (57,19%). Cel mai tare liceu a fost „Grigore Moisil”, unde 99,32% dintre candidații înscriși au luat examenul, trei cu 10 curat.
paranghelie2
9 iulie. O gașcă de țigani se distrează pe treptele Catedralei cu lăzi de bere și manele. Un grup de pe Facebook cere demisia șefului Poliției Locale Dorel Cojan. Robu îi ia însă apărarea. Nu se spune însă mai nimic despre „preafericiții” de la Mitropolie care au permis acest dezmăț.
13 iulie. În fața a 12.000 de spectatori veniți pe „Dan Păltinișanu”, ACS Poli pornește cu stângul în noul campionat: 0-1 cu Pandurii Târgu Jiu.
15 iulie. Prima amendă pentru un club care face hărmălaie în zona Stadion: 112 euro. Clubul împricinat este Heaven, al fostului milițian Epure.
22 iulie. Liviu Dragnea ajunge președinte interimar al PSD după demisia lui Victor Ponta pe motiv de DNA. Gașca Ponta – Sârbu – Ghiță a mers pe mâna Rovanei Plumb, dar partidul a vrut altceva.
23 iulie. Admiratorii „perlelor” agramatei Maria Grapini înființează un site special. Acesta transformă un text scris în limba română în… „grapineză”.
ghita ciobanu
28 iulie. Șoc în lumea politică din Timiș, și nu numai. La doar 51 de ani, deputatul PSD Gheorghe Ciobanu moare în urma unui infarct.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

Economic vezi arhiva Economic

Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Varianta finală a designului exterior al viitorului stadion “Dan Păltinișanu” se va decide în perioada viitoare, a anunțat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a purtat discuții pe această temă, la București, cu proiectanții. Întâlnirea a avut loc la sediul Companiei Naționale de Investiții – CNI, fiind cea de a doua astfel de întâlnire, după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În perioada viitoare vom avea varianta finală a designului pentru noul stadion “Dan Păltinișanu”
Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse
Municipalitatea timișoreană nu se lasă și vrea să cumpere noi clădiri aflate pe malul Begăi. Acum le vizează pe cele de pe splaiul Tudor Vladimirescu nr. 19A, acolo unde sunt clădiri private, dar pe un teren al orașului. Aici funcționa clubul sportiv Voința. Acolo există un teren cu o suprafață de 4.981 de metri pătrați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea noi clădiri în proprietate. Acum vizează baza Voința, de pe malul Begăi
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după comentariile acestea legate de datul afară a Prefecturii din Palatul Administrativ. Iar răspunsul vede acea postare doar ca o nouă luptă cu iz politic, spunând despre cei de la USR că atunci când nu au parte de un scandal, improvizează unul. Adversarii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș răspunde acuzațiilor lui Romocean, despre datul afară a Prefecturii. Iovescu acuză USR de talentul de a crea scandaluri
Demisia așteptată a prefectului de Timiș, USR-istul Paul Finta, urmare a schimbărilor guvernamentale, a venit miercuri la orele prânzului. El și-a anunțat plecarea din funcție printr-o postare pe Facebook. Gestul său nu a fost dublat și de plecarea subprefectului Liliana Oneț, chiar dacă ea reprezintă PNL, partid intrat în opoziție. Finta i-a urmat în funcție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta și-a anunțat demisia din funcția de prefect de Timiș, după doar câteva luni de activitate
În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)
Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul unui nou spital municipal, ridicat în cadrul unui parteneriat public-privat. Însă pentru ca o asemenea investiție să poată avea loc este nevoie și de legislație nouă, mai clară, acesta fiind și subiectul unei întâlniri organizate la sediul instituției. La o zi după ce evenimentul a avut loc, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.