Liderii principalelor partide politice din Timiş nu prea sunt interesaţi de soarta preşedintelui CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc, după ce ANI a stabilit că este incompatibil cu funcţia pe care o deţine. Ostaficiuc este acuzat că a încredinţat un contract unei firme la care acţionari sunt fiica, soţia şi ginerele său.
Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, nu este interesat de cazul Ostaficiuc. „Nu mă preocupă cazul Ostaficiuc, e treaba lor să-şi rezolve problemele. Ostaficiuc trebuie să dea socoteală la fel ca orice român. Dacă el a semnat un asemenea contract, a greşit categoric. Lucrurile trebuie să se clarifice în instanţă”, afirmă liderul liberal. Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, susţine, că tot ceea ce trebuie să facă Constantin Ostaficiuc este să-şi dovedească nevinovăţia în instanţă. Dacă acesta este adevărul… „Nu am toate elementele acestui caz, pe care probabil le are ANI. Indiferent de natura acestei constatări, Ostaficiuc trebuie să-şi dovedească nevinovăţia în instanţă. Toţi trebuie să fim egali în faţa legii”, spune Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş. Grigore Trif, preşedintele PRM Timiş, se aştepta la un astfel de deznodământ după ce Ostaficiuc l-a susţinut pe faţă pe Vasile Blaga. „Anticipam acestă veste, nu credeam însă ca ea să vină aşa de repede. Băsescu are nevoie de un partid personal care să-i ofere protecţie necondiţionată când va pleca de la Cotroceni. Nu îl apăr pe Ostaficiuc, din partea mea drum bun şi cale bătută, nu înţeleg însă de ce în presă scandalul este de doi ani, iar ANI s-a trezit abia acum”, crede Grigore Trif, preşedintele PRM Timiş.
Comentarii prin facebook