Canibalul Băsescu şi buldogul Blaga

Punând în practică arhaicul principiu „eu te-am făcut, eu te omor” (şi ce poţi să te aştepţi la unul care plesneşte copii în public?), preşedintele Traian Băsescu a mai făcut un gest pentru a-şi conduce partidul pe ultimul drum. Şi mă refer aici la demisia/demiterea ministrului de Interne, Vasile Blaga. Adică, omul din Guvernul Emil Boc cu cea mai bună imagine şi cele mai mari performanţe manageriale. Mai mult, Blaga se număra printre puţinii democrat-liberali frecventabili şi frecventaţi şi de partidele din Opoziţie. Asta, în cazul în care mai sunt unii în PD-L care se gândesc că există viaţă politică şi după alegerile din 2012. Or, numai strategie politică nu este să stai la mâna unui partid-balama ca UNPR, care are şanse să intre (prin alegeri) în parlament câte are şi CFR Cluj să câştige Liga Campionilor în acest sezon. Din acest moment, PD-L, în actuala formulă, a devenit un partid condamnat la moarte clinică, desprinderea de aparatele care-l mai ţin în viaţă fiind doar o chestiune de timp. Sau de şansă şi voinţă politică. Că Băsescu a ajuns să-şi canibalizeze propriul partid, şi nu de azi de ieri, aproape că nu-i mai miră pe mulţi. Este treaba lui. Oricum, nimeni nu pare să mai ştie ce vrea Băsescu. Însă e foarte greu de înţeles cum mulţi dintre liderii PD-L acceptă cu atâta voluptate această sinucidere politică fără precedent. De la un partid puternic, condus de oameni puternici, PD-L a ajuns un salon de coafor, unde-şi fac mendrele alde Nuţi, Roberta, Ancuţa, Eba sau Sulfina. Gestul de-a dreptul caraghios al lui Emil Boc de-a renunţa la serviciile poliţiştilor, copiindu-l astfel pe Băsescu, îl cam discreditează definitiv pe mimul de la Palatul Victoria. Inclusiv în faţa colegilor cărora, cică, le-ar fi preşedinte şi premier. Pe hârtie. Dacă, în trecut, Băsescu era locomotiva acestui partid, acum a ajuns piatra de moară a PD-L. Şi aici este şi unica şansă a PD-L. Cineva să vină să taie frânghia care ţine legat partidul de piatră. Poate fi chiar Blaga acela, cu dinţii lui de buldog. Că România poate rata anul viitor aderarea la Spaţiul Schengen nici nu mai contează. Asta aşa, că se vorbeşte despre ţărişoară. Că vrea Băsescu să-şi omoare partidul, e una. Dar cu România ce are?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, majoritatea românilor cred că o reformă administrativ-teritorială ar îmbunătăți calitatea serviciilor publice. Din punct de vedere politic, votanţii AUR nu cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Acord reforma administrativ-teritorială 59.3% dintre participanții la sondaj (față de 58.1% în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să continue forma bună și în play-out. După ce și-a aflat componența grupei, echipa bănățeană știe și când și cu cine va juca. Etapa 1 – 21.03.2026 ACSM Reșița – CSM Olimpia Satu Mare FC Bacău – CS Tunari CS Afumați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN 59B, între km 60+000 și km 75+488 dintre Livezile și Deta, o porțiune de 15 kilometri, se va lucra la consolidarea drumului. Contractul, în valoare de 29.969.381,39 lei fără TVA, a fost atribuit, în urma unei licitații publice, antreprenorului PORR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința „De la acces la incluziune: universitatea și piața muncii, văzute prin ochii studenților cu dizabilități”. Acțiunea are loc joi, 19 martie, începând de la ora 9.00, în Aula ICAM de la sediul de pe strada Oituz 4c. Evenimentul va fi dedicat dialogului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități
Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene prin PNRR. Investiția este în valoare totală de 319.846,56 lei (TVA inclus) şi cuprinde mai multe echipamente și resurse tehnologice. Aceste dotări contribuie la crearea unui mediu educațional modern, sigur și stimulativ, în care copiii din Șag să își poată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16 martie 2026, cea de-a IX-a ediție a Premiilor BUPT, un eveniment devenit deja o tradiție prin care sunt recompensați cei mai activi utilizatori. Evenimentul a adus în prim-plan lectura, pasiunea pentru carte și rolul bibliotecii ca spațiu al cunoașterii și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început în toamnă. Lucrările vizează peste 20 de școli, licee și grădinițe. Reprezentanţii municipalităţii afirmă că copul acestor intervenții este ca elevii și preșcolarii să beneficieze de spații sigure, curate și primitoare, unde să învețe, să se joace și să se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, majoritatea românilor cred că o reformă administrativ-teritorială ar îmbunătăți calitatea serviciilor publice. Din punct de vedere politic, votanţii AUR nu cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Acord reforma administrativ-teritorială 59.3% dintre participanții la sondaj (față de 58.1% în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul
Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere, perioadă în care tot mai multe persoane se confruntă cu simptome precum strănutul repetat, nasul înfundat sau mâncărimea ochilor. „Alergiile, nu numai cele sezoniere, apar prin expunerea repetată la alergeni. Nu ne naștem alergici, ci ne naștem cu o predispoziție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze bugetul, dar că vor introduce, prin amendamente în Parlament, măsuri de sprijin social evaluate la 3,5 miliarde de lei. Preşledintele PSD, Sorin Grindeanu, a invitat toate formaţiunile din parlament, inclusiv AUR, să voteze aceste amendamente. Totodată, Grindeanu i-a trimis o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.