Concurs de motoparapante și un amplu exercițiu de căutare / salvare a unor turiști rătăciți! Asta pun la cale, în acest sfârșit de săptămână, Formaţiunea de Intervenţie Rapidă Salvo a Primăriei Timişoara, în parteneriat cu Secţia de Paramotor a C.S. Universitatea de Vest.
În perioada 20-22 mai va avea loc Timişoara Paramotor Open 2016, un concurs aeronautic de aeronave ultrauşoare – clasa motoparapantă. Organizatorii acestuia sunt Formaţiunea de Intervenţie Rapidă Salvo și Secţia de Paramotor a C.S. Universitatea de Vest. Duminică va fi organizată o simulare de cercetare/căutare/salvare a unor persoanele aflate în situaţii de urgenţă. „Această operaţiune are ca scop armonizarea activităţilor partenerilor implicaţi în acţiune, viteza de reacţie a partenerilor publici şi privaţi aflaţi pe raza judeţului Timiş, precum şi cea a voluntarilor care doresc să acorde sprijin în astfel de situaţii”, spun cei de la Salvo. Scenariul operațiunii de duminică presupune organizarea unei operaţiuni de cercetare/căutare/salvare cu sprijin aerian, care se va desfășura la marginea Timișoarei. Zona de căutare cuprinde albia râului Timiş, pe o distanţă de 10 km, pădurea din proximitatea comunei Giroc, aprox. 20 kilometri pătrați, şi terenurile agricole din vecinătate. Locul de întâlnire va fi pe albia râului Timiş, după dig şi pădurea Giroc, la ora 7.
Comentarii prin facebook