Jurnal de campanie 8 / Robu precum Ponta, omagiat de ziua sa

robu sampanie

Cu două luni înaintea alegerilor prezidențiale din anul 2014, de ziua sa de naștere, Victor Ponta și-a serbat ziua de naștere cu un fast faraonic pe Stadionul Național. Se spune că nici acum nu și-a achitat nota de plată pentru paranghelia de neam prost la care au participat zeci de mii de „ultrași” PSD-iști. I-au plătit-o, în schimb, românii la alegeri, Ponta fiind lăsat acasă în fața televizorului cu cola și popcorn. Cu o săptămână înaintea alegerilor locale, exact de ziua sa de naștere, primarul Nicolae Robu a primit un frumos cadou din partea țucălarilor din subordine. Și anume, lansarea la apă pe Bega a vaporașelor. Poate unii ar da vina pe coincidențe, deși acestea nu prea există. Dacă ne amintim că și anul trecut, exact de ziua de naștere a lui Robu, a fost inaugurat Pasajul Michelangelo, e clar că nu e vorba de coincidențe. E un „omagiu”, un „prinos de recunoștință” dedicat conducătorului iubit. Unii ar spune că nu Robu ar fi vinovat pentru că pupincuriștii din jurul său se înghesuie să-i facă astfel de „surprize”. Dar el le poate opri. Mai mult, Robu susține tot timpul cu mâna pe inimă că n-are yes-mani în jurul lui. Culiță, Nasleu și mulți alții, ce ziceți? Trebuie să vă străduiți mai mult, că omul ăsta cică nu vă simte limbile în dos? Revenind la Ponta, e adevărat că Robu nu riscă să repete experiența acestuia. Dar nici nu trebuie să fie foarte mândru fiindcă va câștiga alegerile, la fel ca 80-90% dintre primarii în funcție. Plus că, dacă își va compara procentul cu cele obținute de edilii din Oradea, Brașov, Cluj, Arad sau chiar Craiova, se va vedea o mare diferență…

integrame birsasteanu

Dezlega-m-aș și n-am cum

PSD Timiș e fan jocuri de măiestrie lingvistică. Asta, combinată cu plăcerea românului de a face integrame, a dus la realizarea unei adevărate opere în domeniu. Se numește „Integrame timișorene”, e o ediție specialăși „conține dezlegările”. Careul princeps care deschide revista e ilustrat cu fotografia unui domn candidat al cărui nume, probabil, se va dezvălui curiosului doar după ce va completa definițiile. Nu am stat să analizăm, dar am putea presupune că acestea sunt, printre altele: vertical – candidat care va pierde alegerile pentru Primăria Timișoara sau orizontal – candidat care nu vrea să fie președinte la CJ, dar nu prea are de ales. Așteptăm cu interes și alte dovezi ale inventivității social-democrate: cărțulie de bucate, sfaturi de înfrumusețare și, de ce nu, recomandări de vacanță. De acestea din urmă va avea nevoie, cu siguranță, candidatul la PMT, dacă nu de altceva, măcar pentru a-și obloji vânătăile postelectorale…

cimitir topolovat

Privind înainte, spre trecut

„Mulți dintre alegătorii din comuna Topolovățu Mare, probabil că se întreabă de ce ar trebui să îl voteze la funcția de primar pe domnul Florian Zanfir și echipa sa? Noi avem o mulțime de motive pentru care vă putem îndemna să faceți asta (…) Domnul Zanfir este vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, și are o mare experiență în problemele de administrație publică (…) Domnul Zanfir are un program de obiective pentru comună foarte bine închegat și realizabil. Spre deosebire de alți candidați, el nu spune doar din gură că face aia, și cealaltă, ci chiar știe cum să atingă obiectivele propuse.” Superofertă electorală în, după cum probabil v-ați dat seama, comuna Topolovățu Mare. Încă vicepreședinte al CJ, Florian Zanfir a luat la pas localitatea și a început să facă planuri. În general, pleonastic vorbind, planurile se fac pentru… viitor. Judecând însă după activitatea lui Zanfir, acesta are planuri și pentru trecut. De exemplu, pentru cimitirul din localitate. Nimic rău în a vrea să păstrezi curățenia printre cavouri, ba e chiar civilizat, dar să-ți ilustrezi planurile cu două cruci în… prim-plan e puțin macabru. Asta, având în vedere și viitorul incert al partidului din care face parte „catindatul”…

http://telenova.ro/stiri/2013/10/declaratia-zilei-29/

Au început împreună? Continuă împreună
În momentul în care Alin Popoviciu a fost desemnat candidatul liberalilor la șefia CJT s-a vorbit mult despre incompatibilitatea acestuia cu primarul Nicolae Robu, co-președinte PNL Timiș. S-au readus în memorie nenumărate schimburi de replici dintre cei doi, multe de nivel suburban. Iată însă o înregistrare mai veche, în care Popoviciu susține că relațiile dintre cei doi n-au fost dintotdeauna reci. Ba chiar, deputatul susține că a fost o vreme când „au început împreună”. Așa cum acum „continuă împreună”. Mai e o problemă aici. Robu ar trebui să spună dacă onor candidatul PNL la șefia CJT e mincinos sau nu…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

andrei a spus: (mai 31st, 2016 at 11:12 )

robu si-a sarbatorit-o ca un dictator..cine a indraznit sa vine cu bannere contra lui a fost saltat de paznicii lui Lae de la politia locala..ar trebui sa va crape obrazul

Ghita a spus: (mai 31st, 2016 at 12:57 )

ce echipa „frumoasa” fac acesti 2 feti frumosi, dar mai bine ziceau pacala si tandala!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică

UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Universitatea de Vest Timișoara invită publicul să petreacă o seară sub cerul liber, alături de comunitatea UVT, pentru a observa două dintre cele mai spectaculoase evenimente astronomice ale verii. Evenimentul are loc miercuri, 12 august, fiind o seară dedicată observațiilor astronomice, organizată în zona releului de telecomunicații de lângă Lucareț. Punctul de întâlnire și locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara organizează un program de observații astronomice pentru eclipsa parțială de soare și Perseide
Locuitorii comunei Ghiroda sunt invitaţi la primul eveniment comun al proiectului „Mobilitate Verde” (Mobility in Green) cu tema „Mobilitate verde – un pas spre o comunitate sustenabilă”. La eveniment se va discuta despre cum vor fi aduse în Ghiroda mai multe piste de biciclete, aer mai curat și opțiuni de transport sustenabile.  Primăria Ghiroda şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Comunitatea noastră devine mai verde și vrem să fii parte din asta!”. Prima dezbatere la Ghiroda pe tema proiectului „Mobilitate Verde”
Lucrările la centrul multifuncţional modern care se ridică la Moşniţa Nouă au ajuns pe linie dreaptă. Valoarea investiţiei este de peste 11 milioane de lei, banii venind, în proporţie covârşitoare, de la CNI. Primăria Moşniţa Nouă anunţă că lucrările aferente obiectivului ”CONSTRUIRE SEDIU AȘEZĂMÂNT CULTURAL, SAT MOȘNIȚA NOUĂ, COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ” au ajuns...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la centrul multifuncţional din Moşniţa Nouă au ajuns pe ultima sută de metri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.