Sf. Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, cel care aduce ploaia

Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, a cărui ridicare la cer este sărbătorită, pe 20 iulie, de Biserica Ortodoxă Română, este una dintre cele mai interesante şi complexe figuri de sfinţi. Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă.

sfantul ilie

Sfântul Ilie a trăit cu peste 800 de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab. Sf. Ilie a ajuns la curtea regelui Ahab şi i-a vestit acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul cu secetă, dacă nu va lepăda credinţa în zeul Baal. Pentru că regele și cu poporul său au nesocotit cele vestite de Ilie, nu a mai plouat timp de trei ani şi jumătate. Sfântul Ilie a fost nevoit să se ascundă de mânia regelui Ahab la pârâul Cherit, în Hozeva. Spre sfârşitul anilor de secetă, pentru cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie i-a propus regelui să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal. În perioada sa pământeană, Ilie a săvârşit şi păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi, la îndemnul diavolului. Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinţilor şi l-a urcat la cer într-o trăsură cu roţi de foc trasă de cai albi înaripaţi.

Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul care i l-au pricinuit. Fiindcă dracii înspăimântaţi se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streaşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în trupul unor animale, Sfântul Ilie trăsneşte năprasnic, pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei. Sânt-Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torențiale și incendii, leagă și dezleagă ploile, hotărăște unde și când să bată grindina. În dimineața de 20 iulie se culegeau plante de leac, în special busuioc, care erau puse la uscat în podurile caselor, sub streșini sau în cămări. Tot acum se culegeau și plantele întrebuințate la vrăji și farmece. Nu era voie să se consume mere până la 20 iulie și nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei păstrat și astăzi.

De Sfântul Ilie, românii își aminteau și de sufletele morților. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se considera că morții se veselesc. La sate se recolta mierea, operațiune efectuată numai de bărbați curați trupește și sufletește, îmbrăcați în haine de sărbătoare și ajutați de un copil. Femeile n-aveau voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele și vecinii, gustau din mierea nouă și se cinsteau cu țuică îndulcită cu miere. Sânt-Ilie marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. În vechime, se obișnuia ca în această zi să se organizeze întâlniri ale comunităților sătești de pe ambii versanți ai Carpaților, se organizau târguri de Sânt-Ilie, iarmaroace și bâlciuri, unele pastrate până azi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

INO a spus: (iulie 21st, 2016 at 03:25 )

NOW!ALTE TÂMPENII RELIGIOASE MARCA DUMNEZEU IISUS SATANA!CARE SE HRĂNESC CU BĂȘINILE LOR PENTRU CĂ ASTA AU CREAT PROFEȚII LUI DUMNEZEU IISUS SATANA SPURCACIUNI FĂRĂ SPIRIT DE VIAȚĂ ?!HAI PA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Galoşii” PSD-işti şi “fief-ul” USR. Replici acide între Dominic Fritz și Alfred Simonis

Un nou conflict politic este pe cale să înceapă în Timișoara, de această dată între principalii doi lideri ai administrației locale, Dominic Fritz și Alfred Simonis. La mijloc ar fi o discuție purtată între PSD-iști și apărută, sub formă de text, pe un post de televiziune. În acel text, șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Galoşii” PSD-işti şi “fief-ul” USR. Replici acide între Dominic Fritz și Alfred Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai multă putere sub panou! Jucător de 2,07 metri pentru SCM Politehnica Timișoara

Transfer nou la echipa de baschet. Njekos Sikiras (27 de ani, 2,07 metri) se alătură lotului echipei SCM Politehnica Timișoara pentru sezonul 2026-2027. Noul jucător evoluează pe pozițiile 4 și 5 și are convocări în naționala de seniori a Bosniei-Herțegovina, țară cu care a fost campion european de juniori la categoria de vârstă U16 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multă putere sub panou! Jucător de 2,07 metri pentru SCM Politehnica Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Şi asociațiile de proprietari au intrat în vizorul Poliţiei Locale. 158 sancțiuni aplicate pentru diverse locruri

Polițiștii locali au aplicat 158 sancțiuni contravenționale, unor asociaţii de proprietari, valoarea lor ridicându-se la 172.200 lei. Sacţiunile au fost date pentru clădiri degradate, nemenținerea curățeniei sau lucrări fără autorizație. Polițiștii locali acționează pentru respectarea prevederilor legale atât de către persoanele fizice, cât și de către cele juridice, din această ultimă categorie făcând parte și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi asociațiile de proprietari au intrat în vizorul Poliţiei Locale. 158 sancțiuni aplicate pentru diverse locruri
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ce spui de un weekend în care găsești, în același loc, activități pentru întreaga familie? Filme în aer liber, activități interactive pentru cei mici, dar și o atmosferă plină de emoție la difuzarea meciurilor din Campionatul Mondial de Fotbal, toate într-un singur loc, la Iulius Town. Mai mult, weekendul acesta te bucuri de surprize la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un weekend cât un festival, la Iulius Town: filme în aer liber, meciuri de fotbal și campanie fulger cu premii
În urma dezbaterii furtunoase de joi seara, pe tema mutării sălilor de jocuri de noroc pe strada Sulina, Alfred Simonis, șeful CJT, propune o alternativă la acest proiect. Este un teren de cinci hectare lângă Centura Nord de ocolire a Timișoarei, astfel vor fi scoasă din oraș acest tip de distracție. Alfred Simonis le da...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție alternativă de la Consiliul Județean Timiș pentru Primăria Timișoara. Cinci hectare în afara orașului pentru păcănele
Municipalitatea timișoreană a semnat contractul pentru execuția lucrărilor la viitoarea linie de tramvai care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul. Investiția va extinde rețeaua de transport public cu peste 1,3 kilometri de linie dublă de tramvai și va crea o legătură directă între Gara de Nord, Pasajul Solventul și Calea Bogdăneștilor....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru realizarea noii linii de tramvai de pe strada Gării
Polițiștii locali au aplicat 158 sancțiuni contravenționale, unor asociaţii de proprietari, valoarea lor ridicându-se la 172.200 lei. Sacţiunile au fost date pentru clădiri degradate, nemenținerea curățeniei sau lucrări fără autorizație. Polițiștii locali acționează pentru respectarea prevederilor legale atât de către persoanele fizice, cât și de către cele juridice, din această ultimă categorie făcând parte și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi asociațiile de proprietari au intrat în vizorul Poliţiei Locale. 158 sancțiuni aplicate pentru diverse locruri
În prima lună a programului de sterilizare gratuită a animalelor de companie, realizat de un număr de 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului, reamintește primăria. În total, au fost sterilizați 19 câini și 25...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prin programul derulat de municipalitate au fost sterilizați gratuit peste 40 de câini și pisici
Un nou conflict politic este pe cale să înceapă în Timișoara, de această dată între principalii doi lideri ai administrației locale, Dominic Fritz și Alfred Simonis. La mijloc ar fi o discuție purtată între PSD-iști și apărută, sub formă de text, pe un post de televiziune. În acel text, șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Galoşii” PSD-işti şi “fief-ul” USR. Replici acide între Dominic Fritz și Alfred Simonis
Sala de Atletism „Ioan Soter” din București a găzduit săptămâna aceasta Finala Campionatului Național U20 la haltere, o competiție unde sportivele din întreaga țară și-au măsurat forțele. Printre remarcatele ediției s-a numărat sportiva legitimată la CSM Timișoara, Andreea Gogan, care a reușit o evoluție entuziasmantă în limitele categoriei 53 kg, una foarte puternică în România,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță de top pentru CSM Timișoara: Andreea Gogan, dublă medaliată cu bronz la Naționalele U20 de haltere, la doar 16 ani
Operațiunile de reabilitare și consolidare efectuate pe DN 59B, între Deta și Cruceni avansează. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 – km 75), echipele antreprenorului PORR Construct au finalizat așternerea stratului de legătură, au început execuția marcajului rutier provizoriu, amenajarea acceselor la proprietăți, a acostamentelor și înlocuirea capacelor de la căminele de canalizare. Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările executate pe drumul dintre Deta și Cruceni/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.