Ce esti dispus sa faci pentru un milion de euro?

Nu știu ca vreo Poli, originală sau vreo clonă postdecembristă, să fi trecut prin momente atât de penibile precum cele prin care ACS Poli trece astăzi. Da, cu excepția acelei Poli a lui Zambon, înlocuită rapid de AEK București, în vara lui 2002. O victorie, patru egaluri și 25 de înfrângeri, 15 goluri marcate și 105 primite, minus 8 pct la finalul ediției 2001-2002 a seriei a doua a ligii secunde, aceasta a fost linia de clasament a lui Poli, sancționată cu 15 puncte. A venit PSD-ul cu echipa lui Toni Doboș și amărăciunea nu a durat chiar așa de mult, nu s-a instalat precum reumatismul în fibra microbistică timișoreană, cum se întâmplă acum cu „cea mai Poli dintre toate Poli”. Norocul de atunci era că aveam puține păcate identitare la activ și ruptura dintre echipă și fani nu s-a produs. Nu aveam balamucul de acum, cu stadioane goale, mase de iubitori de fotbal ținuți departe de fenomen, dar și grupări ultraortodoxe născute peste noapte. Nu, atunci viața și-a reluat ușor cursul după moartea clinică în care ne-a adus Zambon.

Și atunci tribunele au fost goale. Juniorii cu care Poli bifa ultimele meciuri în campionatul ligii secunde, sfătuiți de Zambon să-și trimită mamele la produs dacă vor să aibă bani, au jucat tot în fața unor tribune și peluze goale. Nu ar fi o noutate pentru cele două Poli de acum. Doar că atunci apariția AEK a fost văzută mesianic, nu un compromis nedemn de statutul de tifos timișorean. Astăzi nu avem nici măcar această perspectivă. Viitorul nu are nicio formă și depinde doar de justiția din România, în ceea ce privește pe ACS Poli. O ligă mai jos problemele ar dispărea prin venirea unui investitor potent. Dar pentru asta, „proprietarii” mai trebuie să fie dispuși să cedeze controlul, iar cineva interesat din zona privată să coboare privirea și spre ASU Politehnica, sărind peste tentația unui parteneriat cu autoritățile publice și alte influențe politice.

Mă repet. Am ajuns în situația asta nu din vina primăriei. Dacă țara asta nu ar avea duble judecăți la nivelul unor instituții importante cum este și Curtea de Conturi, Timișoara s-ar fi bătut în fotbal pentru primele trei locuri (posibil, nu poți băga mâna în foc că banii sunt suficienți, dacă nu ai pricepere la nivel de conducere). Sau dacă țara asta numită România ar avea o legislație corectă, lesne înțeleasă și politicieni trimiși la București și pentru alte interese decât cele personale ori de partid. Însă dincolo de această nedreptate ce ni se face prin comparație cu echipele publice din Tg. Jiu, Iași, Voluntari, Chiajna și altele mai suntem în această situație jenantă și dintr-o încăpățânare a primarului Nicolae Robu.

Singurul motiv pentru care Poli joacă în prima ligă este suma de bani primită de la Ligă. Nimic altceva nu a mai contat când ne-am înscris în acest campionat. Valoarea lotului, posibilitatea de a finanța echipa pentru un nivel decent, nimic din toate acestea, ci doar milionul din drepturile TV și niște calcule jenante cum că vom scăpa și la anul din aceleași considerente administrative, nu competiționale. Ca și în 2001/2002, vom termina campionatul cu minus de puncte, vom fi cei mai umiliți dintre toți timp de un an și ne vom întreba apoi unde e lumea. Vom juca acest rol ca un figurant pus să se scălâmbăie pentru bani de supraviețuire. Pentru ceea ce consideră Nicolae Robu supraviețuire. Căci eu nu cred că încă 18 etape jucate acasă pe „Dan Păltinișanu”, în fața unor tribune goale, vor însemna supraviețuire pentru această echipă.

Și, ca neînțelesul situației să ia cote grotești, această Poli nu are măcar luciditatea să vadă în ce situație se află. Situația în care îți donezi corpul pentru studii medicale. La nivelul conducerii nu se vede nici măcar asta. Se speră la salvare, în loc să încerci formule de joc ce ar putea lansa niște tineri, însă cu grijă, căci și aici cuțitul e cu două tăișuri. Însă o Poli cu Cânu, Croitoru, Șeroni, oricâtă maturitate ar da acești jucători lotului, nu mai are viitor într-o eventuală ediția viitoare de campionat. Dacă va mai exista așa ceva pentru ACS Poli, cu voia Tribunalului Timiș, Curtea de Apel și, eventual, Parlamentului României.

P.S. Nu am înțeles de ce Poli de primă divizie face reclamă pe panourile publicitare Primăriei Timișoara, Consiliului Județean Timiș și UPT. Teoretic de la UPT ai numele și nimic mai mult. Practic îl ai de la Viorel Boiț și ASFC Politehnica. Dar cele două instituții ale administrației publice pentru ce sunt promovate? Să ne facem și mai tare de rahat în fața țării? Să se creadă în continuare că primăria și CJ nu sunt în stare să susțină echipa la Timișoara, dar în localități mai mici și mai sărace se poate cu succes? Să trăim în continuare în falsul ăsta, când cele două nu au mai dat bani de un an clubului? Ba mai mult, CJ chiar cere chirie pentru ca propria echipă să joace pe stadionul ce-l are în proprietate. Domnule Birlică, ia facturează matale consiliului județean și primăriei costul reclamei.

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

blue a spus: (august 19th, 2016 at 12:49 )

Ai mare dreptate ca nu-i de vina Primaria. Nu poti sa acuzi o institutie pentru ceea ce a facut un idiot ce insista in continuare sa arate cat e de idiot. Trist e ca face Timisoara de rusine … Si asta pe banii nostrii, bani ce ar fi trebuit investiti in sport, ca trebuie sa recunoastem ca ceea ce s-a intamplat la CMPDP e orice, numai sport nu.

sam a spus: (august 21st, 2016 at 08:58 )

ramanerea in prima liga a fost un SACRIFICIU OBLIGATORIU pentru ca poli sa mai egziste……proectul asu in forma actuala este o utopie populista numai buna de incalecat de politicieni carieristi….de cativa ani suntem cobai in laboratorul resetarii societatii si a fotbalului romanesc

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.